Sari la conținut

Sfânta Cuvioasă

Maria din Constantinopol

Cuvioasă din Constantinopol, care s-⁠a nevoit în Palestina.

Prăznuire
26 ianuariestil vechi 8 februarie
Epoca
secolul V

Viața

Sfânta Cuvioasă Maria din Constantinopol a fost soția Cuviosului Xenofont și mama Cuvioșilor Arcadie și Ioan, familie de cetățeni de seamă ai Constantinopolului, care au trăit în secolul al V-⁠lea. În ciuda bogăției și a neamului ales, se deosebeau prin simplitatea sufletului și prin bunătate.

Voind să le dea fiilor, Ioan și Arcadie, o învățătură mai deplină, i-⁠au trimis la Beirut, în Fenicia. Prin pronia lui Dumnezeu, corabia pe care au plecat cei doi frați s-⁠a scufundat, iar valurile i-⁠au aruncat pe țărm în locuri diferite. Întristați de despărțire, frații s-⁠au închinat lui Dumnezeu și au intrat în viața monahală. Părinții n-⁠au primit multă vreme știri despre copiii lor și i-⁠au socotit pierduți. Dar Xenofont, deja bătrân, a păstrat o nădejde tare în Domnul, și-⁠a mângâiat soția, Maria, sfătuind-⁠o să nu se tânguie și să creadă că Domnul își va păstra copiii. După câțiva ani, soții au făcut un pelerinaj la locurile sfinte și la Ierusalim și-⁠au întâlnit fiii, care se nevoiau în mănăstiri diferite. Bucuroși, au mulțumit Domnului că a întregit prin pronie toată familia. Restul vieții Xenofont și Maria l-⁠au închinat lui Dumnezeu, primind monahismul. Arcadie și Ioan, luându-⁠și rămas bun de la părinți, au plecat în pustie, unde după lungi nevoințe s-⁠au făcut cunoscuți prin darul facerii de minuni și al înainte-⁠vederii. Bătrânii Xenofont și Maria, nevoindu-⁠se în tăcere și post aspru, au primit și ei de la Dumnezeu darul facerii de minuni.

Pomenirea familiei se face la 8 februarie, după stilul nou, adică la 26 ianuarie după stilul vechi.

Prăznuiți în aceeași zi 26 ianuarie