Simeon cel Bătrân

Cuviosul Simeon cel Bătrân a fost un nevoitor și pustnic din Siria, în veacul al patrulea sau al cincilea. Biserica îl pomenește la 26 ianuarie. Știrile despre viața și minunile lui vin de la fericitul Teodorit al Cirului, în a șasea parte a cărții sale „Istoria iubitorilor de Dumnezeu”.

Timp de mulți ani Simeon a trăit în pustie, într-⁠o peșteră mică. Nu vedea pe nimeni, ca să poată sta neîncetat de vorbă cu Dumnezeu. Arăta uscat și nespălat și purta pe umeri zdrențe scurte din piele de capră. Se spune că a primit de la Dumnezeu darul de a stăpâni fiarele sălbatice. Într-⁠o vreme rea, niște călători au rătăcit drumul și au ajuns la locuința lui, rugându-⁠l să le arate calea. Simeon a chemat din pustie doi lei, care, după porunca lui, le-⁠au fost călăuze și i-⁠au scos la drumul de pe care se abătuseră.

Din pricina unor asemenea minuni, mulți au început să vină la nevoitor și să-⁠i tulbure singurătatea. Ca să-⁠și caute un nou loc de singurătate, Simeon a părăsit peștera și s-⁠a mutat pe muntele Aman. Acolo a săvârșit felurite minuni: a arătat darul înainte-⁠vederii, a stins un incendiu prin rugăciune, a vindecat bolnavi și un îndrăcit. Căutând liniștea, cuviosul și-⁠a schimbat din nou locuința și s-⁠a mutat pe muntele Sinai. L-⁠au urmat ucenicii lui, care voiau să-⁠i urmeze pilda. După o vreme petrecută pe Sinai, Simeon s-⁠a întors în Siria, unde a întemeiat două mănăstiri.

A fost contemporan cu Paladie și a fost apropiat de el. Nevoitorii se vizitau adesea unii pe alții și se zideau reciproc.