Maria Șvarnovna

Sfânta binecredincioasa Maria Șvarnovna a fost mare cneaghină de Vladimir în a doua jumătate a secolului al XII-⁠lea, prima soție a marelui cneaz Vsevolod al III-⁠lea, numit „Cuibul cel Mare” tocmai pentru mulțimea copiilor pe care i i-⁠a născut ea. A fost mama a cel puțin doisprezece copii, bunica Sfântului Alexandru Nevski și ctitora mănăstirii Adormirii din Vladimir, numită după ea „Mănăstirea Cneaghinei”. Spre sfârșitul vieții a primit călugăria, iar în schima cea mare s-⁠a numit Marfa.

Biserica Ortodoxă Rusă o cinstește în ceata sfinților, iar numele ei este trecut în Soborul sfinților din Vladimir și în Soborul sfinților alani, ca Sfânta Maria de Vladimir, numită și Iasînia. Din ea și din Vsevolod se trag peste o sută dintre cele mai de seamă neamuri boierești și cnezești ale Rusiei, care au hotărât mersul istoriei ruse în veacurile următoare.

Obârșia, o întrebare deschisă

Anul nașterii Mariei nu se cunoaște cu precizie; istoricii îl așază în jurul anului 1158. O cronică spune că s-⁠a născut în ziua praznicului Mântuitorului din august, adică în vremea postului Adormirii, deși existența acestui post în Rusia de dinaintea năvălirii mongole este pusă la îndoială.

Despre neamul ei s-⁠a discutat mult. Mai multe letopisețe o numesc „fiica cneazului ceh”: în textele care preced copia Comisiei a Primului letopiseț de Novgorod ea apare ca „Maria a lui Vsevolod, fiica lui Șvarn, cneaz ceh”, iar letopisețul de la Tver spune că a fost adusă din Boemia nebotezată și a primit botezul la Vladimir pe Kliazma. Și letopisețul de la Vladimir, alcătuit în preajma curții cnezești, îi zice fiică a „cneazului ceh”. Culegerea numită Uspenski Sbornik, din secolul al XIII-⁠lea, o arată de neam moravian; cercetătoarea M. V. Șcepkina a socotit că această culegere a fost alcătuită chiar pentru Maria, între anii 1199 și 1206, ceea ce ar da greutate mărturiei.

O a doua părere o socotește alană (iasă, adică osetină). Istoricul Nikolai Karamzin o numește „Maria, de neam iasă, vestită pentru evlavie și înțelepciune” și pomenește o lespede de mormânt din mănăstirea Adormirii cu numele Marfei Șvarnovna, nume pe care unii l-⁠au socotit cel primit la tunderea în monahism. Letopisețul Ipatie numește „iasă” pe sora ei mai mică, măritată cu cneazul Mstislav Sviatoslavici, iar de aici unii cercetători au tras concluzia că toate cele trei surori erau alane. Alții, între care A. F. Litvina și F. B. Uspenski, observă că între căsătoria Mariei (dinainte de 1176) și cea a Marfei Iasînia (1182) sunt cel puțin șase ani și că doar Maria și sora ei Elena sunt numite cu patronimicul Șvarnovna, așa încât surorile ar fi putut fi născute din mame diferite, cea mică primind porecla după a doua soție a tatălui.

O a treia ipoteză, sprijinită pe Letopisețul Nikon, vede în tatăl ei pe voievodul kievean Șvarn Jiroslavici, poate de obârșie cehă sau dintr-⁠un neam de croați albi așezat de mult la Kiev, pe care kievenii îi numeau „cehi”. Acest Șvarn a condus apărarea Kievului împotriva lui Iuri Dolgoruki și apoi i s-⁠a supus; o căsătorie a fiului lui Dolgoruki cu o fiică a marii boierimi kievene ar fi avut un rost politic limpede. Letopisețele Laurențiu și Nikon pomenesc doi Șvarni, unchiul și nepotul, singurii care ar putea fi tatăl ei, deși existența nepotului este pusă la îndoială. Pe de altă parte, cercetarea antropologică a rămășițelor ei făcută de S. A. Nikitin a sprijinit obârșia alană, iar studiul genetic mai recent a arătat că ea se apropie cel mai mult de alanii medievali.

În letopisețe este numită și Maria Vsevolojaia, adică „a lui Vsevolod”, după obiceiul vremii de a numi femeile măritate după soț.

Căsătoria și anii de la Vladimir

Maria a fost dată de soție, încă foarte tânără, cneazului Vsevolod, fiul lui Iuri Dolgoruki. Nunta a avut loc între anii 1172 și 1174; după unii, în 1173, când Vsevolod a ocupat pentru scurtă vreme tronul Kievului, pe care a trebuit însă să-⁠l părăsească în același an, împreună cu soția. Între 1175 și 1176 cei doi au trăit la Pereslavl-⁠Zalesski. Prima știre sigură despre ea în letopisețe este din 1176, când Vsevolod, după moartea fratelui său Mihail, a urcat pe tronul marelui cnezat de Vladimir, iar Maria s-⁠a mutat cu el la Vladimir.

Ca mare cneaghină s-⁠a îngrijit de curtea și gospodăria cnezească și și-⁠a ridicat un terem pentru ea, pentru surorile și fiicele ei. A ocrotit cărțile, științele și meșteșugurile, s-⁠a deosebit prin evlavie și înțelepciune și a împodobit bogat bisericile. Cronicarii de mai târziu, în Letopisețul Treimii (1408-1409) și în Letopisețul lui Simeon (sfârșitul secolului al XV-⁠lea), au asemănat-⁠o cu sfintele împărătese Elena și Teodora și cu Sfânta Olga.

La 14 august 1189 a luat parte la sfințirea catedralei Adormirii din Vladimir și poate și la înnoirea ei din 1194.

Mama unui neam de cneji

În primii ani ai căsniciei, Maria a născut numai fete. Prima, Sbîslava, a venit pe lume la 26 octombrie 1178. Au urmat Verhuslava (născută în 1181), care în 1188, la opt ani, a fost trimisă la Cernigov și apoi măritată cu vărul ei de gradul al treilea, Rostislav Riurikovici, viitor mare cneaz al Kievului; și Vseslava, măritată în 1186 cu Rostislav Iaroslavici de Snovsk, nepotul marelui cneaz Sviatoslav al III-⁠lea al Kievului.

Primul fiu, Constantin, s-⁠a născut la 18 mai 1186. După el au venit Boris, mort în 1188 de ciumă, Gleb, mort în 1189, Iuri (Gheorghe), Iaroslav, Vladimir, Sviatoslav și, cel din urmă, Ivan, născut în 1197. Între ei a fost și fiica Elena, care a murit tânără și a fost îngropată în 1203 în mănăstirea întemeiată de mama ei.

Patru dintre fiii ei, Constantin, Iuri, Iaroslav și Sviatoslav, au fost pe rând mari cneji de Vladimir, iar Iaroslav a ajuns și mare cneaz al Kievului în vremea cotropirii mongole. Prin Iaroslav, Maria este bunica Sfântului Alexandru Nevski, al cărui fiu, Daniil al Moscovei, a întemeiat ramura moscovită a dinastiei Rurikizilor. Iuri, căzut în 1238 în lupta cu tătarii, este și el cinstit ca sfânt; după mărturia cercetătorilor, printre copiii, nepoții și strănepoții Mariei se numără câteva zeci de sfinți ai Bisericii ruse.

Boala și ctitoria

După nașterea ultimului fiu, Ivan, nașterile dese i-⁠au slăbit sănătatea și s-⁠a îmbolnăvit greu. Atunci a făgăduit să ridice o mănăstire. Între 1198 și 1200 a cumpărat un loc, iar în anul 1200, la stăruința ei, s-⁠a pus temelia mănăstirii Adormirii Maicii Domnului din Vladimir, numită mai apoi, în cinstea ei, Mănăstirea Cneaghinei. Un letopiseț de mai târziu notează că mănăstirea a fost zidită de „marea cneaghină și fericita Vsevolojaia”. Prin purtarea ei de grijă, obștea s-⁠a zidit și a crescut repede. Tradiția îi atribuie și întemeierea altor câteva mănăstiri de maici.

Călugăria și trecerea la Domnul

Când a simțit că se apropie sfârșitul, Maria a cerut să fie tunsă în monahism. Izvoarele vorbesc fie de optsprezece zile, fie de trei săptămâni înainte de moarte; după un letopiseț ucrainean a fost tunsă la 1 martie. A primit în rasofor numele Maria, iar în schima cea mare numele Marfa. Până la mănăstire au însoțit-⁠o marele cneaz, fiul ei Iuri, fiica ei Vseslava, episcopul Ioan al Rostovului, Suzdalului și Vladimirului, duhovnicul ei, egumenul Simon al mănăstirii Nașterii Maicii Domnului din Vladimir, boierii și boieroaicele și tot poporul cetății.

Înainte de moarte și-⁠a chemat fiii și i-⁠a rugat să fie blânzi și să nu pornească certuri între ei. Karamzin povestește că i-⁠a îndemnat să trăiască în dragoste, amintindu-⁠le cuvântul înțelept al lui Iaroslav cel Mare, că dezbinarea pierde pe cneji și patria pe care au înălțat-⁠o ostenelile înaintașilor; i-⁠a sfătuit să fie evlavioși, cumpătați, prietenoși cu toți și mai ales să-⁠i cinstească pe bătrâni.

Ziua morții nu este sigură. Multe izvoare dau data de 19 martie, în anul 1205 sau 1206. Primul letopiseț de Novgorod îi pomenește moartea în anul 1205, fără zi, dar abia după sosirea fiului ei Constantin la Novgorod, la 20 martie, așa încât unii socotesc că a murit mai târziu, poate în mai.

Învățătura către fii

Când l-⁠a trimis pe fiul cel mare, Constantin, să cârmuiască la Novgorod, Maria i-⁠a dat lui și fraților lui o povață de mamă, pe care cercetătorii o așază, prin însemnătate istorică și adâncime duhovnicească, alături de Învățătura lui Vladimir Monomahul.

În ea le spune că se simte grav bolnavă și că în curând va trece din această lume trecătoare la părinții ei. Îi îndeamnă ca, mai presus de toate, să-⁠L iubească pe Dumnezeu și pe Preacurata Sa Maică și să aibă frica lui Dumnezeu; să nu se rușineze a-⁠și pleca fruntea înaintea arhiereilor, preoților și a întregului cin bisericesc; să fie liniștiți, blânzi, smeriți, iubitori și milostivi; să sature pe cei flămânzi, să adape pe cei însetați, să îmbrace pe cei goi, să cerceteze pe bolnavi, să se păzească în curăție și să facă necontenit milostenie, fără să treacă pe lângă vreun om fără un cuvânt bun.

Le cere să aibă între ei dragoste nefățarnică, căci dacă vor trăi în ură, în certuri și în dușmănie vor pieri ei înșiși și vor pierde moștenirea binecuvântată a patriei, dobândită cu multă trudă de strămoși și de tatăl lor. Fraților le poruncește să-⁠l socotească pe Constantin ca pe un tată și cap, iar lui Constantin să-⁠și poarte frații ca pe fiii săi și să-⁠i ocrotească precum mădularele propriului trup, amintindu-⁠i cuvântul Sfântului Ioan Evanghelistul despre cel ce zice că-⁠L iubește pe Dumnezeu și își urăște fratele. Încheie cerându-⁠le să nu treacă pe lângă niciun monah fără să i se închine, să-⁠și plece capul înaintea celor mai vârstnici, să nu lase pe cei puternici să-⁠i asuprească pe cei mici, să facă dreptate orfanului și văduvei, să fie treji și să urască mândria, care i-⁠a coborât și pe îngeri din cer.

Mormântul și cinstirea

Maria a fost îngropată în catedrala Adormirii a mănăstirii pe care o ctitorise. Cartea Treptelor Împărătești arată că în paraclisul Bunei Vestiri, în partea dreaptă dinspre miazănoapte, se aflau mormintele marii cneaghine, monahia Marfa Șvarnovna, și al marii cneaghine Ana, iar în partea stângă cel al mucenicului Avraam. Până la mutarea scaunului mare cnezesc la Moscova, mănăstirea a rămas locul de îngropare al cneaghinelor și cneajnelor din casa marilor cneji de Vladimir. Vsevolod s-⁠a recăsătorit în 1209 cu o fiică a cneazului de Polotsk.

Urmașii lui Iaroslav Vsevolodovici au păstrat legături strânse cu mănăstirea și și-⁠au botezat adesea fiicele cu numele Maria; mai ales Sfânta Evdochia, mare cneaghină a Moscovei, a fost legată de ea. Pe la mijlocul secolului al XV-⁠lea mănăstirea a decăzut, iar odată cu ea s-⁠a stins și cinstirea ctitorei. Înnoirea obștii la începutul secolului al XVI-⁠lea a readus în atenție chipul Mariei, ca vlăstar al casei domnitoare și întemeietoare a mănăstirii, mai ales în vremea Mitropolitului Macarie al Moscovei.

Astăzi racla cu sfintele ei moaște se află în catedrala Adormirii a mănăstirii, lângă catapeteasmă. Rămășițele considerate ale ei au fost cercetate și genetic: s-⁠a stabilit grupul mitocondrial U4b1a4, s-⁠a confirmat înrudirea ei cu cneazul Dmitri Alexandrovici, strănepotul ei, și s-⁠a arătat apropierea ei de populațiile alane medievale.

În ultimii ani chipul ei a fost tot mai des pomenit ca semn al legăturii dintre Rusia și Osetia (Alania), una dintre cele mai vechi țări creștine. În 2014, la al XVIII-⁠lea Sobor Mondial al Poporului Rus, i s-⁠a închinat o secțiune; în 2017 i-⁠au fost dedicate lecturile ținute la biserica Sfintei Eufrosinia a Moscovei din Kotlovka; în 2019, înaintea serbării a 1100 de ani de la încreștinarea Alaniei, a apărut o monografie colectivă despre ea, iar în 2022, în Sala Soboarelor bisericești a catedralei Mântuitorului Hristos din Moscova, a avut loc o conferință despre locul ei în istoria și viața duhovnicească a celor două popoare. Sfânta Maria este pomenită în Soborul sfinților din Vladimir și în Soborul sfinților alani.