Patru Mucenici Încununați

Cei Patru Sfinți Mucenici Încununați (în latină, Sancti Quatuor Coronati) sunt nouă mucenici ai creștinismului vechi, cinstiți laolaltă, ai căror nume au fost adunate în povestirea a trei grupuri deosebite. Sunt cunoscuți la Roma din veacul al IV-⁠lea, iar centrul cinstirii lor este biserica titulară Santi Quattro Coronati de pe dealul Caelius. Sunt ocrotitori ai sculptorilor și zidarilor. Se pomenesc la 8 noiembrie.

Primul grup

Sever (sau Secund), Severian, Carpofor și Victorin au fost, după tradiție, patru ostași romani, tainic creștini, în vremea lui Dioclețian (în Roma sau la Castra Albana). După Patimile Sfântului Sebastian, erau cornicularii, adică scribi însărcinați cu toate scrierile regimentului, care au refuzat să aducă jertfă lui Esculap și au fost uciși din porunca împăratului Dioclețian, doi ani după moartea celor cinci sculptori. După unele povestiri, au fost bătuți cu bice cu vârfuri de plumb în Termele lui Traian. Trupurile au fost aruncate câinilor, dar au rămas neatinse; după cinci zile, papa Miltiade și Sfântul Sebastian le-⁠au îngropat în cimitirul de pe Via Labicana, la a patra milă. Numele lor nu se știau la moartea lor; după o vedenie a unui „bărbat sfânt”, s-⁠a aflat că se numeau Sever, Severian, Carpofor și Victorin. De aceea s-⁠au numit „cei patru încununați”: „coroană” înseamnă coroana muceniciei.

Al doilea grup

Sculptorii din Sirmium: Claudiu, Castoriu, Simproniu (Simphorian) și Nicostrat, la care s-⁠a adăugat Simpliciu, tânărul lor ucenic, au fost tăietori în piatră din Sirmium, în Panonia, creștini în taină. Pricepuți și în mare cinste la Dioclețian, au făcut, la porunca lui, statuia zeului Soare și multe alte lucrări; cele cinci nu au avut nimic de zis la statui ca Victoria, Cupidon sau Carul Soarelui, dar au refuzat să facă statuia lui Esculap pentru un templu păgân și au mărturisit deschis că sunt creștini. Împăratul a poruncit să fie închiși de vii în sicrie de plumb și aruncați în râul Sava, pe la 287 sau 305. Actele lor, scrise în veacul al IV-⁠lea de un slujbaș vamal, Porfirie, se referă la cariere de porfir și la un munte porfiritic, ceea ce arată că locul povestirii a fost mutat, căci în Panonia nu sunt cariere de porfir, iar singura carieră de porfir lucrată în antichitate se află în Egipt (Mons Porphyrites, în Tebaida), de unde Dioclețian își lua porfirul. Trupurile au fost scoase din râu după patruzeci și două de zile de către creștinul Nicodim. Al treilea grup, al mucenicilor din catacombele de la Albano, este pomenit în Depositio Martyrum, dar viețile lor nu se cunosc.

Cinstirea comună

În Depositio Martyrum (anul 354) se spune că, fiindcă ziua morții romanilor a coincis cu cea a mucenicilor din Sirmium, papa Miltiade a hotărât să se prăznuiască împreună la 8 noiembrie. Se crede că istoria sirmiană, și poate moaștele, au fost aduse la Roma de panonienii fugiți de barbari la sfârșitul veacului al V-⁠lea. Cinstirea lor s-⁠a răspândit în Occident și în Răsărit, unde sunt pomeniți la 8 noiembrie.