Meletie cel Nou

Cuviosul Meletie cel Nou, numit și Meletie de la Miupolis, s-⁠a nevoit în Elada, lângă Teba, în veacul al XI-⁠lea, pe vremea împăratului Alexios Comnenul. Pagina Azbyka reproduce Viața lui scrisă de episcopul Nicolae de Methone și observă că numele lui nu se află în calendarul de astăzi al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Copilăria și chemarea

Meletie s-⁠a născut în Capadocia, în satul Mutalasca, locul din care venise și Sfântul Sava cel Sfințit. Părinții lui, Ioan și Sofia, erau oameni evlavioși. Era copil greu la învățătură, dar a găsit un mijloc plin de credință: s-⁠a ascuns sub Sfânta Masă în vreme ce preotul săvârșea Liturghia și s-⁠a atins cu capul de acoperământul ei, ca femeia cu scurgere de sânge de poala hainei Domnului. Din ziua aceea a învățat dintr-⁠o singură lecție, pe de rost, al doilea cântec al lui Moise.

La cincisprezece ani părinții au început să pregătească nunta și să-⁠i caute o mireasă, dar Meletie a hotărât să se dea cu totul lui Hristos. A părăsit casa, rudele, averea și țara și, luând crucea ca singur merinde, a plecat spre Constantinopol. Acolo a intrat într-⁠o mănăstire potrivită tăcerii, care fusese cândva locuința Sfântului Ioan Gură de Aur, și i s-⁠a dat sub ascultarea egumenului. După aproape trei ani a primit haina monahală, iar râvna și sporul lui au întrecut curând pe mulți dintre cei veniți înaintea lui.

La Sfântul Gheorghe, lângă Teba

Dorind să se retragă și mai departe, Meletie a plecat din cetate, a ajuns la Tesalonic și s-⁠a închinat la mormântul Sfântului Dimitrie. Voia să ajungă la Roma și la Ierusalim, dar îndată ce a ieșit din Tesalonic i s-⁠a arătat un tânăr, asemănător unui famen, care i-⁠a spus să amâne drumul la Roma și să meargă mai întâi la marele mucenic Gheorghe, aproape de Teba. A ascultat și a găsit o capelă a Sfântului Gheorghe la douăzeci de stadii de Teba, unde s-⁠a așezat.

Strălucirea virtuților lui nu a putut rămâne ascunsă. Mulți s-⁠au apropiat de el și s-⁠au făcut monahi, iar capela a devenit curând mănăstire. Apoi a plecat la Roma, a mers la Ierusalim și s-⁠a întors la mănăstirea sa. Era cel dintâi la lucru și cel din urmă la întoarcere, purta aceeași haină aspră și aceeași pereche de sandale, pe care le cârpea. Ducea pietre grele pentru zidiri și lucra grădinile cu mâinile lui. La masa obștească mânca puțin, rânduind pentru frați vin cu măsură și o mâncare gătită cu untdelemn, iar pentru sine nu lua mai mult decât să nu pară că postește.

Încercările și darul înainte-⁠vederii

Diavolul i-⁠a trimis o boală grea la picioare. S-⁠au făcut bube, apoi răni deschise în care s-⁠au înmulțit viermii, iar el îi punea la loc dacă cădeau, socotindu-⁠i mărgăritare. Odată a venit la mănăstire un medic; Meletie nu i-⁠a vorbit despre boala sa, ci i-⁠a spus să-⁠și rânduiască casa, fiindcă peste trei zile nu va mai trăi, și așa s-⁠a întâmplat. Când a murit preotul Marcu, ucenicul său care obișnuia să rostească blagoslovenia la masă, un frate a spus cu lacrimi să-⁠l lase pe Marcu să zică stihul. Părintele s-⁠a întors spre mort și a zis: „Binecuvântează, fiule Marcu”. Mortul a deschis ochii, și-⁠a făcut semnul crucii, a rostit stihul și a rămas iar întins.

Un ucenic, Nicodim, a fost hirotonit preot pe ascuns de episcopul Tebei, fără știrea părintelui. Într-⁠o vreme de secetă, Meletie s-⁠a rugat împreună cu poporul și a venit ploaie. Când Nicodim s-⁠a arătat în veșminte preoțești, părintele l-⁠a pus să le dea jos și să intre într-⁠o groapă. Mulțimea l-⁠a scos și l-⁠a îmbrăcat din nou, iar lângă biserica Sfântului Ilie, la intrarea în cetate, l-⁠a lovit trăsnetul. Alți doi monahi, Ștefan și Teodosie, l-⁠au bârfit și l-⁠au pârât împăratului. Teodosie a înnebunit și a murit lătrând, iar Ștefan s-⁠a îmbolnăvit și a murit mâncând carne împotriva rânduielii.

Pe muntele Miupolis

În al optulea an după întemeierea mănăstirii, mulțimile veneau fără încetare după vindecări și sfaturi, iar Meletie a plecat pe muntele Miupolis, lăsând pe doisprezece monahi la Sfântul Gheorghe, sub Nicolae. Egumenul Teodosie al mănăstirii Simvul l-⁠a primit și i-⁠a dat o capelă a Mântuitorului, pe care cei ce-⁠l vizitau au ridicat-⁠o mai târziu mare și frumoasă. Au venit mulți, până la o sută de monahi, apoi mai mulți, și Meletie a făcut douăzeci și două de paralavre, unde cei mai desăvârșiți se retrăgeau în chilii, ajutându-⁠i el însuși la zidiri.

Odată a izbucnit un incendiu în pădurea din jurul mănăstirilor și monahii au alergat la el. S-⁠a rugat fără cuvinte, a făcut semnul crucii și focul s-⁠a oprit. A prevăzut un mare cutremur cu o zi înainte, indicând și ceasul, și și-⁠a întărit frații. Când monahii l-⁠au întrebat cum se vor întreține mănăstirile după moartea lui, le-⁠a spus să nu se îngrijoreze de ziua de mâine, fiindcă Dumnezeu hrănește păsările, și că dacă va avea îndrăzneală înaintea Lui, nu vor duce lipsă de cele de trebuință. La treizeci și șase de ani după moartea lui, aproape trei sute de monahi trăiau acolo, fără pământ și fără câștig, și nu duceau lipsă.

Minunile și înainte-⁠vederea

Un iepure strica legumele din grădină. Părintele l-⁠a lovit cu o pietricică și i-⁠a vorbit, iar iepurele a plecat rușinat și grădina a rămas neatinsă. Altui monah, tot Nicodim, care voia să se retragă, i-⁠a spus că se va muta înainte de Paști, iar el a adormit în săptămâna brânzei. Egumenului Teodosie din Constantinopol, care venea cu haine împodobite și cu gânduri de deznădejde, i-⁠a citit gândurile, l-⁠a mângâiat și i-⁠a prezis ce va afla în orașul împărătesc. Împăratului Alexios, aflat la Anhial, în preajma unei bătălii cu cumanii, i-⁠a vorbit de departe, făcând semnul crucii, iar cumanii s-⁠au dezbinat și s-⁠au risipit. Lui Ioan Duca, trimis împotriva tiranului Carichis din Creta, i-⁠a spus să nu pornească; Carichis a murit, iar Duca a luat insula fără luptă. Pe Castamonit l-⁠a scăpat de sabia unui rob care voia să-⁠l ucidă. Uleiul din mănăstire s-⁠a împuținat într-⁠o iarnă grea și l-⁠a binecuvântat, iar a ajuns pentru multe zile; după aceea binefăcătorii au dăruit mănăstirilor o rezervă de untdelemn pe tot anul. A îndulcit o dovleacă amară, a întărit pe cei care veneau cu gânduri hulitoare, a vindecat un slujitor al pretorului Constantin Hirosfact și un cal doborât de spasm, iar, izgonind duhul necurat, pe monahul Iacov și pe mireanul Teodosie.

Adormirea și moaștele

A adormit în pace, la vreo șaptezeci de ani. Moaștele lui se păstrează în biserica Puterilor Cerești, ca o comoară din care, spune Viața, izvorăște harul. După moarte, monahul Iacov, paralizat din tinerețe, a fost adus la mormânt și s-⁠a ridicat sănătos, iar tebanul Varda, bolnav de lepră, a fost vindecat după ce l-⁠a văzut în vis. Este pomenit la 14 septembrie, după stilul nou.