Mihail Kosuhin

Sfântul Sfințit Mucenic Mihail Kosuhin, preot, s-⁠a născut la 7 ianuarie 1858 în satul Iarenskoe, ținutul Kaleazin al guberniei Tver, în familia preotului Alexei Kosuhin. A absolvit seminarul teologic din Moscova și a fost hirotonit preot. În 1907 a fost numit la biserica din satul Dîmțevo, ținutul Bejețk, și a slujit acolo până la arestare.

În anii treizeci îi rămăseseră rude doar frații, dintre care unul trăia în Polonia, celălalt era preot în regiunea Tver, și o fiică necăsătorită, care îl ajuta pe bătrânul tată. Până în 1929 părintele Mihail avusese o gospodărie cu un cal, o vacă, trei desetine de pământ și cincizeci de familii de albine, dar în acel an toată gospodăria și averea i s-⁠au luat, i s-⁠a luat și casa, iar el și fiica s-⁠au așezat în căsuța paznicului bisericii. Pe preot nu l-⁠au arestat atunci, socotind că, având peste șaptezeci de ani, va muri curând sau nu va mai putea sluji, iar biserica va fi închisă oricum.

Nu s-⁠a întâmplat așa: preotul slujea mai departe, iar bătrânețea și apropierea morții îi dădeau cu atât mai multă hotărâre și îndrăzneală. Nu pierdea nici un prilej să propovăduiască. Pentru această râvnă față de Dumnezeu și pentru mântuirea sufletelor încredințate lui, enoriașii îl iubeau și erau gata oricând să-⁠i vină în ajutor. Văzându-⁠i hotărârea, autoritățile au început să-⁠l prigonească. Căsuța paznicului se afla în afara gardului bisericii, iar comitetele executive ale raionului și regiunii au hotărât să-⁠l mute din ea și să dea clădirea unui dispensar veterinar. Președintele sfatului sătesc îi cerea să plece, dar părintele Mihail răspundea de fiecare dată că în nici un caz nu va părăsi clădirea bisericească. Atunci, duminică, 25 martie 1936, președintele a poruncit să i se scoată ramele ferestrelor, nădăjduind că, fiind încă frig, preotul va pleca singur. Dar nu a plecat. În aceeași zi, după slujba de duminică și după predică, părintele Mihail a spus că sfatul sătesc i-⁠a scos ramele din casă și le-⁠a cerut enoriașilor să roage autoritățile să i le dea înapoi, fiindcă afară e încă frig. În biserică erau aproape o sută cincizeci de oameni și toți au mers de acolo la sfatul sătesc. Președintele, înspăimântat de mulțimea care venea, a încuiat toate ușile și s-⁠a ascuns. Oamenii au umblat în jurul casei și au strigat ca el să le dea ramele, dar nu au primit nici un semn de viață și au trebuit să se risipească.

Ramele nu au fost înapoiate, dar părintele nu a plecat. Spunea credincioșilor: „Nu plec de aici nicăieri, sunt bătrân și nu mă tem de nimic”. Autoritățile locale nu au îndrăznit să-⁠l scoată cu forța, iar el a slujit și a predicat cu aceeași nebăgare de seamă. De Paști, în același an, a primit de la arhiereu crucea pectorală pentru slujire.

Abia peste un an, odată cu prigoana generală, a fost arestat și închis la Bejețk. Împlinise de curând șaptezeci și nouă de ani; era bolnav greu și de câteva luni nu se mai scula din pat, mișcându-⁠se doar cu ajutorul fiicei. Oamenii NKVD l-⁠au luat de mâini și de picioare și l-⁠au aruncat în mașină. Medicul chemat să-⁠l examineze a stabilit miocardită, picioare umflate, lipsa totală a dinților și slăbiciune senilă; l-⁠a socotit nepotrivit pentru muncă fizică. La interogatorii a spus că a predicat adesea credincioșilor, dar nu a vorbit despre puterea sovietică și politică. A povestit că la 25 martie a predicat în biserică, iar după slujbă le-⁠a spus credincioșilor că sfatul sătesc i-⁠a scos ramele și că i-⁠a rugat să ceară acestuia să i le dea înapoi, fiindcă era încă frig. Nu s-⁠a recunoscut vinovat.

La 2 august ancheta s-⁠a încheiat, iar la 10 august troica NKVD l-⁠a osândit la moarte. Fie din pricina anchetatorului, fie din pricina condițiilor grele din celula supraaglomerată, preotul avea femurul stâng rupt și nu putea merge, încât nu ar fi ajuns la locul de execuție. La 16 august, din porunca administrației, a fost mutat la spitalul orășenesc din Bejețk, unde a trăit, osândit, douăzeci și nouă de zile, și a murit la 13 septembrie 1937. Este pomenit la 13 septembrie, în ziua morții, după stilul nou, odată cu Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse (zi mișcătoare) și, la 18 iulie, cu Soborul sfinților din Tver (zi mișcătoare).