Mihail Rajkin

Sfântul Sfințit Mucenic Mihail Rajkin, preot, s-⁠a născut la 1 octombrie 1871 în satul Elan, gubernia Saratov, în familia țăranului Ștefan Rajkin. Familia s-⁠a mutat apoi la oraș, iar Mihail a absolvit școala orășenească a patra. Visul lui de mult era să slujească Biserica și la 26 iunie 1901 a fost numit citeț în stanița Kopanovskaia, ținutul Enotaevsk al guberniei Astrahan. Din 12 iunie 1903 a fost citeț în satul Proleika, ținutul Țarev, iar la 22 iunie 1904 la biserica Kazan din Astrahan. La 20 octombrie 1908 a fost citeț la biserica Sfântului Arhanghel Mihail din Vladimirovka, ținutul Țarev, la 18 octombrie 1910 în satul Nikolskoe, iar la 12 august 1916 în satul Harabali. Între 1924 și 1930 a slujit ca citeț în satul Verhni Baskunceak.

În 1930 ieromonahul Melchisedec (Drozdov), care slujea în satul Kosiki, s-⁠a îmbolnăvit, iar episcopul Andrei (Komarov) al Astrahanului l-⁠a hirotonit, la 18 februarie 1930, pe citețul Mihail preot pentru acea biserică. Parohia era însă atât de săracă, încât unui preot cu familie îi era foarte greu să se întrețină, iar părintele Mihail a trebuit să scrie arhiereului. Îi spunea că ieromonahul Melchisedec s-⁠a vindecat și poate iar să-⁠și îndeplinească datoria, că parohia are numai 220 de gospodării, încât e foarte greu să trăiască un preot cu familie, mai ales după recolta slabă, și că locuitorii înșiși se mirau că a venit cu familia și lucrurile la Kosiki. Încheia că la Kosiki ar fi mai potrivit un monah sau un preot văduv, fără familie, și că se supune dinainte oricărei rezoluții, ca fiu al Bisericii Ortodoxe și al arhipăstorului său iubit.

Cu toate greutățile materiale, a fost un păstor și predicator râvnitor și predica la fiecare slujbă, ceea ce autoritățile au văzut cu nemulțumire. În toamna lui 1930 preotului i s-⁠a cerut să plătească un nou impozit, iar neplata însemna închiderea bisericii. El le-⁠a propus credincioșilor o adunare a comunității bisericești, care a avut loc la 2 noiembrie 1930. Părintele Mihail le-⁠a spus: „Dacă vreți să aveți slujbă, dați bani pentru plata în casa de asigurări a statului”. Comunitatea a hotărât să strângă donații de bunăvoie pentru plata impozitului, ca să evite închiderea bisericii. Hotărârea nu le-⁠a convenit autorităților, iar la 15 noiembrie 1930 oamenii OGPU l-⁠au arestat pe preot și pe cei mai activi enoriași și i-⁠au închis la Enotaevsk. La 22 noiembrie anchetatorul l-⁠a interogat. Preotul a spus: „Predicam în fiecare duminică că trebuie să mergeți la biserică, să vă rugați mai mult lui Dumnezeu. Domnul vă va ierta păcatele și vă va da tot. La sfârșitul lui august sau începutul lui septembrie am întâlnit pe stradă tineri... și le-⁠am spus să meargă la biserică, să se roage lui Dumnezeu”.

La 26 noiembrie sfatul sătesc a dat OGPU o adeverință despre preot, în care se scria că părintele Mihail „a fost observat în predici antisovietice”, că îndemna tineretul credincios să nu meargă la casa poporului, că a fost zărit în grupuri de femei pe stradă seara, vorbind despre Dumnezeu, și că a făcut ilegal o adunare a credincioșilor în privința autoimpunerii, ceea ce arată un element antisovietic, ce cere să fie izolat de masa muncitoare. Actul de acuzare din 29 decembrie spunea că în biserică ar fi zis: „Ortodocșilor, spuneți soților, fraților și surorilor voastre să se pocăiască”, și că în septembrie, în predică, ar fi spus: „Ce ajutați puterea sovietică, aduceți pâine, bani și pentru ce toate acestea; ei spun că construiesc fabrici, au de toate, dar iau tot mai mult de la țăran; nu trebuie să le dați nimic, să ceară, nu vor primi nimic, vor târî puțin și se vor potoli, cum m-⁠au luat de câteva ori la GPU, dar eu tot îmi țin cuvântul: nu trebuie să mergeți la casa poporului, să ascultați fel de fel de basme, ci să mergeți la biserică, să vă rugați lui Dumnezeu, poate ne va ierta păcatele. Voi sluji la voi cam un an, voi îndrepta poporul, că au început să uite biserica. Nu mă tem de nimic; oriunde m-⁠ar exila, peste tot luminează soarele”. La 3 februarie 1931 troica OGPU l-⁠a osândit la cinci ani de lagăr de concentrare.

Întors din lagăr în 1936, s-⁠a așezat în satul Nikolskoe, raionul Enotaevsk. Biserica din sat fusese luată de renovaționiști, iar ortodocșii slujeau într-⁠o capelă. Părintele Mihail săvârșea slujbele cerute. La 27 februarie 1937 a fost supus exilului administrativ, cu obligația să locuiască la Astrahan, fără drept de plecare și cu prezentare lunară la NKVD. S-⁠a mutat la Astrahan, unde mai rămăsese deschisă o singură biserică, cea a Acoperământului Maicii Domnului. Cânta în strana bisericii, iar hrana pentru el și familie și-⁠o cerea ca un sărac la poarta bisericii. A doua oară a fost arestat la 20 ianuarie 1938, în vremea prigoanei în masă de la sfârșitul anilor treizeci. Un martor de serviciu, diaconul bisericii Acoperământului, a spus că știe că este „un om ostil puterii sovietice”, care în 1937 făcea sistematic agitație antisovietică printre enoriașii bisericii, răspândind zvonuri calomnioase că puterea sovietică asuprește religia și își bate joc de slujitorii cultului, iar țara a fost adusă la ruină, ceea ce nu era sub țar. La 8 februarie anchetatorul l-⁠a interogat. Părintele Mihail a răspuns că nu a făcut nici o activitate antisovietică. În aceeași zi a fost pus față în față cu martori mincinoși, ale căror mărturii le-⁠a respins categoric.

La 13 februarie troica NKVD l-⁠a osândit la moarte. Preotul Mihail Rajkin a fost împușcat la 8 martie 1938 și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută. Este pomenit la 8 martie, în ziua morții, după stilul nou (zi mișcătoare), odată cu Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse (zi mișcătoare) și, la 24 mai, cu Soborul sfinților din Mitropolia Astrahanului.