Mimnenos din Mesukevi

Sfântul Mucenic Mimnenos din Mesukevi, georgian, se numără printre cei șaptesprezece mucenici georgieni conduși de Sfântul Suhie (Sukhi), pătimiți la muntele Sukaketi. Suhie și cei șaisprezece tovarăși ai săi, georgieni, erau mari demnitari la curtea stăpânitorului albanez (agvan) (Albania caucaziană, stat pe teritoriul Azerbaidjanului de azi). Însoțind pe fiica stăpânitorului albanez, Satenik, soția regelui armean Artaxar (88-123), au ajuns la Artașat, vechea capitală a Armeniei. Acolo propovăduia creștinul grec Hrisos, luminat și hirotonit preot de Sfântul Apostol Tadeu. Demnitarii au crezut în Mântuitorul și au hotărât ferm să-⁠și închine toată viața slujirii lui Dumnezeu. Toți cei șaptesprezece georgieni nou botezați l-⁠au urmat pe Hrisos în Mesopotamia. La Botezul în apele Eufratului, săvârșit de preotul Hrisos, au fost învredniciți să-⁠L vadă pe Domnul slavei, Iisus Hristos.

La locul Botezului, mucenicii au ridicat o cinstită cruce, numită „Crucea Bunei Vestiri”. La Botez, preotul Hrisos le-⁠a dat noi nume: celui mai în vârstă, Suhie (în loc de Bagadras), iar tovarășilor săi Andrei, Anastasie, Talale, Teodorit, Ivhirion, Iordan, Condrat, Lucian, Mimnenos, Nerangios, Polieuct, Iacov, Foca, Domentian, Victor și Zosima. După sfârșitul mucenicesc al fericitului Hrisos, Suhie a devenit povățuitorul duhovnicesc al frățiilor. Curând toți s-⁠au mutat într-⁠un loc sălbatic, pe muntele Sukaketi, lângă satul de munte Bagrevandi. Acolo foștii demnitari au dus o viață de nevoință foarte aspră, având hrană din puține plante de munte și băutură din apă rece de izvor.

Noul stăpânitor al Albaniei păgâne, Datianos, a aflat că foștii lui demnitari au primit creștinismul și s-⁠au așezat în singurătate de rugăciune. L-⁠a însărcinat pe omul său Barnapas, cu o ceată de ostași, să-⁠i îndemne să se întoarcă la curte și la credința de mai înainte. Barnapas i-⁠a găsit pe Suhie și pe tovarășii lui, dar ei, păstrându-⁠și făgăduința de a sluji lui Dumnezeu, au respins toate îndemnurile. Atunci, la porunca lui Barnapas, Suhie și tovarășii au fost țintuiți în cruce de pământ și arși. Murind, Condrat, apoi și ceilalți mucenici, au cântat psalmul al douăzeci și unulea. După ardere, trupurile le-⁠au fost tăiate bucăți și risipite pe tot muntele Sukaketi, de unde mucenicii au căpătat numele de mesukeviți (mai corect, sukaketeni). Aceasta s-⁠a petrecut în anul 123 (după alte date în 130; un manuscris pe pergament athonit din veacul al XI-⁠lea, de la mănăstirea Iviron, indică anul 100).

Sfintele rămășițe au rămas neîngropate și nestricate până în veacul al IV-⁠lea, când creștinii locali le-⁠au pus în raclă și le-⁠au îngropat; numele mucenicilor s-⁠au aflat scrise pe stâncă. Sfântul Grigorie Luminătorul Armeniei (în jurul anului 335) a zidit pe acel loc o biserică și a întemeiat o mănăstire, iar mai târziu s-⁠a descoperit acolo un izvor vindecător. Mimnenos este pomenit la 28 aprilie, după stilul nou, și la 22 noiembrie, în zi mișcătoare, cu Soborul sfinților alani.