Mucenicii de la Irgen

Mucenicii de la Irgen (Simeon, Ciprian, Iosif și Vasile, cu tovarășii lor) au fost ostași din detașamentul voievodului Afanasi Pașkov, schingiuiți de el între 1656 și 1662 în fortăreața Irgen, în Transbaikalia. În Biserica Ortodoxă Rusă sunt pomeniți ca „Simeon, Ciprian, Iosif, Vasile și cei împreună cu ei, de la Irgen, din Siberia”, în a doua duminică după Rusalii, ziua tuturor sfinților străluciți în pământul rus. Izvorul nu dă însă nicio dată a unei canonizări formale; Gerhard Müller scria în 1735 despre o capelă închinată celor trei sfinți „încă necanonizați”. Pomenirea lor este la 3 iulie (stil vechi), iar cinstirea lor este întâi populară.

Cine au fost

Mucenicii de la Irgen erau cazaci care au ajuns în Transbaikalia cu detașamentul voievodului Pașkov. Prima știre scrisă despre ei se află în însemnările mucenicului Efrem, șeful Misiunii duhovnicești din Transbaikalia, publicate în 1911, care reiau povești ale clerului local și ale pelerinilor veniți la Irgen. Numele a trei dintre ei, Simeon, Ciprian și Iosif, au fost păstrate de tradiția populară; numele celui de-⁠al patrulea, Vasile, s-⁠a aflat abia în 1886. Soția unui negustor, Skobelțina, din Blagoveșcensk, bolnavă greu, a văzut în vis un ostaș care s-⁠a numit Vasile de la Irgen și i-⁠a spus să se însănătoșească. Vindecată, femeia a mers la Irgen, a povestit preotului vedenia și a făcut o parastas pentru „ostașul mucenic Vasile”. De atunci numele „Vasile” a fost adăugat celorlalți mucenici de la Irgen.

Lucrări mai noi (un articol din 1998 al cercetătorului local Gh. A. Jerebțov din Cita, „Patericul sfinților și al nevoitorilor din Siberia” din 2006 al protoiereului Anatolie Dmitruk) vorbesc despre ei ca despre „patru frați de viață bună, muncitori, bogați și cu mare și bună înrâurire asupra locuitorilor din jur”. În sprijinul acestei păreri vine icoana Maicii Domnului „Semnul”, cinstită la Irgen, pe ale cărei margini sunt chipurile Sfântului Simeon cel nebun pentru Hristos (secolul VI), ale Mucenicului Ciprian din Nicomidia (secolele III-⁠IV) și ale Sfântului Iosif Logodnicul; se presupune că frații au luat în expediția din Siberia această icoană cu ocrotitorii lor cerești.

Cum au murit

O primă versiune pune pe seama invidiei voievodului Pașkov față de „frații cinstiți și harnici” moartea lor. Folosind drept pricină o mică abatere, el le-⁠a poruncit să sareze într-⁠un timp scurt patruzeci de butoaie de „limbi” de caras. Frații nu au împlinit porunca și au fost schingiuiți, bătuți cu biciul și înfometați, și au murit. După tradiție, în ziua îngropării s-⁠a petrecut o minune: întorcându-⁠se de la înmormântare, cazacii au văzut butoaiele pline ochi de limbi de caras.

Ca pricină mai verosimilă a morții, arhimandritul Efrem arată credința lor în „vechea credință”. În detașamentul lui Pașkov, aflat sub înrâurirea protopopului Avvakum, pe care îl păzea, erau mulți adepți ai ideilor lui religioase, gata să sufere pentru ele până la moarte. În „Însemnarea despre abuzurile și cruzimile voievodului Pașkov”, Avvakum dă numeroase cazuri de pedepse crude față de supuși (numai de foame au murit peste cinci sute de oameni). Faptul că frații au fost îngropați nu în sicrie din scânduri, ci în trunchiuri scobite (forma tradițională la bătrânii-⁠credincioși), poate arăta că aparțineau acestei credințe. Irgenul, unde sunt îngropați, este și pentru bătrânii-⁠credincioși un loc obișnuit de pelerinaj.

Cinstirea și locul îngropării

Oamenii se rugau mucenicilor de la Irgen pentru nașterea de copii. Se știe despre scrisoarea unui negustor din Semipalatinsk către episcopul Meletie al Transbaikaliei și Nerciskului, prin care cerea să se roage la mormintele mucenicilor, la Irgen, pentru un moștenitor.

Despre locul îngropării sunt două păreri. Potrivit uneia, trupurile au fost îngropate în cimitirul fortăreței Irgen, desființată complet în 1708 din pricina vechimii. Tradiția din însemnările arhimandritului Efrem spune că frații s-⁠au arătat păstorilor buriați care aduceau vitele la pășune acolo și i-⁠au rugat să nu lase animalele pe morminte. Se vorbește și de arătări către credincioși, cu cererea de a se ruga „pentru odihna pătimitorilor de la Irgen Simeon, Ciprian și Iosif cu tovarășii”, cu amenințarea secetei și a foametei dacă locul îngropării va fi uitat. După aceasta, la locul arătării s-⁠a pus mai întâi o cruce, apoi s-⁠a ridicat o capelă din casa simplă adusă de pe malul lacului Șakșa, în care, după tradiție, trăise mitropolitul exilat Arsenie (Maținevici). Potrivit „Patericului” protoiereului Dmitruk, rudele voievodului Pașkov ar fi făcut o biserică în locul casei fraților, iar rămășițele lor ar fi fost puse sub ea; din descrierea fortăreței reiese că bordeiele cazacilor erau sub turnurile din colțuri. Gerhard Müller, în descrierea ținutului Nerciinsk din 1735, arată în locul fortăreței o capelă închinată celor trei sfinți încă necanonizați, Simeon, Ciprian și Iosif.

În 1862 capela simplă din lemn de peste mormânt a fost refăcută ca biserică în cinstea Sfinților Simeon, Ciprian și Iosif, ocrotitorii cerești ai fraților. În 1877 biserica a ars și sub cenușa ei au fost aflate moaștele mucenicilor, în trunchiuri scobite. În același an s-⁠a ridicat deasupra mormântului o mică biserică, închinată tot acelor sfinți. Arhimandritul Efrem (Kuznețov) arată că sâmbăta după a noua vineri se săvârșesc în acea biserică o liturghie de înmormântare și o panihidă pentru ostașii schingiuiți acolo, precum și pomenirea tuturor celor adormiți care au lucrat pentru vestirea lui Hristos în Transbaikalia. Din secolul al XVIII-⁠lea Irgenul este loc de pelerinaj: în fiecare an mergea acolo o procesiune din Cita cu icoana locală a Maicii Domnului „Semnul”. A fost o vreme când procesiunea a fost interzisă de conducerea eparhiei Irkutsk, ca născută fără știrea ei și fără ca ea să cunoască sfintele locuri și istoria lor. Tradiția spune că după aceea a urmat o secetă năprasnică de mai mulți ani, lipsă de recoltă și incendii în stepă și pădure. Procesiunile au fost reluate la sfârșitul secolului XIX și au continuat până în 1916; tradiția a fost reluată la sfârșitul secolului XX.

Moaștele

Prima știre despre aflarea moaștelor este din 1877, când biserica de peste mormânt a ars. Au ars toate, inclusiv podeaua. Când s-⁠a săpat în grămada de cărbuni, ortodocșii și buriații adunați la incendiu au văzut cu uimire că racla-⁠trunchi cu osemintele cinstite ale ostașilor, aflată deasupra pământului sub podeaua bisericii, rămăsese neatinsă de foc, deși pe ea era o grămadă mare de cărbuni aprinși; chiar și pânza de brocart de pe raclă era întreagă. În 1911, cu binecuvântarea episcopului Metodie, moaștele din două racle-⁠trunchiuri au fost cercetate de arhimandritul Efrem și de preotul Nicolae Korelin; actul spune că toate oasele din ambele racle sunt întregi și bine păstrate. În anii 1920 biserica a fost dărâmată, iar moaștele au rămas în pământ. Săpături la locul fortăreței, în 1994, ale unui grup arheologic condus de A. R. Artemiev, nu au găsit locul îngropării. În satul Moty, regiunea Irkutsk, s-⁠a amenajat o capelă în cinstea sfinților cazaci mucenici de la Irgen, pe lângă biserica Bisericii Vechi-⁠Ortodoxe Ruse (a bătrânilor-⁠credincioși) închinată Sfintelor Mucenițe Vera, Nadejda, Liubov și mama lor Sofia.