Muco din Babilon

Sfântul Sfințit Mucenic Muco din Babilon, din Cordula, diacon, a pătimit în veacul al III-⁠lea, în vremea prigoanei împăratului Deciu (249-251), împreună cu episcopul Policronie al Babilonului, cu preoții Parmeniu, Elim și Hrisotel, cu diaconul Luca și cu mucenicii Avdon, Sennis, Olimpiu și Maxim. Deciu, după ce a biruit pe perși și a pus stăpânire pe țara lor, a găsit acolo mulți creștini și a început să-⁠i prigonească. Episcopul Babilonului, Sfântul Policronie, preoții lui Parmeniu, Elim, Hrisotel și cei doi diaconi, Luca și Muco, au fost prinși și aduși la împărat. Acesta le-⁠a poruncit să aducă jertfă idolilor. Dar Sfântul Policronie a răspuns cu îndrăzneală: „Pe noi înșine ne aducem jertfă Domnului nostru Iisus Hristos, iar idolilor voștri netrebnici, făcuți de mână de om, nu ne vom închina niciodată”. Pentru aceste cuvinte, Deciu, mâniat, i-⁠a aruncat pe mărturisitori în temniță. La a doua interogare Sfântul Policronie a stat tăcut. Atunci Deciu a zis preoților: „Mai marele vostru a amuțit”. Sfântul Parmeniu a răspuns: „Sfântul episcop n-⁠a amuțit, ci nu vrea să-⁠și spurce gura curată și «să arunce mărgăritarele înaintea porcilor»” (Matei 7, 6). Deciu, înfuriat, a poruncit să i se taie limba Sfântului Parmeniu. Cu toate acestea Parmeniu, întorcându-⁠se spre sfântul Policronie, a spus limpede: „Roagă-⁠te pentru mine, părinte, văd pe tine pe Duhul Sfânt”. La porunca lui Deciu, pe sfântul episcop Policronie l-⁠au lovit cu piatra peste buze, iar el, ridicându-⁠și ochii la cer, și-⁠a dat duhul. Trupul lui a rămas în fața templului lui Saturn. Noaptea au venit doi prinți perși, Avdon și Sennis, creștini în taină, și au îngropat trupul sfântului mucenic lângă zidul cetății.

Curând Deciu a plecat în orașul Cordula (Cordueni) și a poruncit să fie duși după el cei trei preoți și doi diaconi. La Cordula i-⁠a silit din nou pe mucenici să aducă jertfă idolilor, dar Sfântul Parmeniu, în ciuda limbii tăiate, a răspuns tare și neclintit pentru toți cu refuzul. Socotind că Parmeniu vorbește fără limbă prin puterea vrăjitoriei, Deciu a poruncit să li se înmulțească chinurile și să fie arși cu foc mărturisitorii. Atunci s-⁠a auzit din cer un glas: „Veniți la Mine, cei smeriți cu inima”. Deciu a socotit și glasul acesta lucrarea vrăjitoriei și a poruncit să li se taie capetele mucenicilor. Prinții perși Avdon și Sennis au furat noaptea trupurile mucenicilor și le-⁠au îngropat în satul lor, lângă Cordula. Deciu a fost înștiințat, iar prinții au fost prinși și aduși la împărat. Văzând statornicia și mărturisirea lor bărbătească, el a poruncit să fie închiși în temniță. Sfinții se bucurau și slăveau pe Dumnezeu pentru o asemenea soartă.

În aceeași zi au fost aduși la Deciu, ca creștini, alți doi perși, Olimpiu și Maxim. Pentru mărturisirea îndrăzneață a credinței în Hristos, după chinuri crude, sfinții mucenici au fost tăiați cu sabia. Cinci zile trupurile lor au zăcut neîngropate, iar în a șasea zi creștinii le-⁠au îngropat pe ascuns, noaptea, cu cinste. La întoarcerea spre Roma, Deciu a dus cu sine, în lanțuri, pe Avdon și Sennis. La Roma a chemat un preot păgân și a poruncit sfinților să aducă jertfă zeilor, făgăduindu-⁠le libertate și cinste. Sfinții mucenici au răspuns: „Noi ne aducem jertfă numai nouă înșine Dumnezeului nostru Iisus Hristos; zeilor tăi adu-⁠le jertfă tu însuți”. Atunci Deciu i-⁠a osândit să fie mâncați de fiare. Doi lei, apoi patru urși, slobozi asupra lor, nu s-⁠au atins de sfinții mucenici și s-⁠au culcat la picioarele lor. Atunci Avdon și Sennis au fost tăiați cu săbiile. Trupurile lor au zăcut trei zile înaintea idolului, ca să înfricoșeze pe creștini. Noaptea, un creștin ascuns, pe nume Chirin, a luat trupurile mucenicilor și le-⁠a îngropat în casa lui. Sfinții mucenici Avdon și Sennis au pătimit în anul 251. Moaștele lor se păstrează în biserica Sfântului Marcu din Roma. Muco este pomenit la 12 august, după stilul nou.