Nerangios din Mesukevi

Sfântul Mucenic Nerangios din Mesukevi, georgian, se numără printre cei șaptesprezece mucenici georgieni conduși de Sfântul Suhie (Sukhi), care au pătimit la muntele Sukaketi. Suhie și tovarășii lui erau mari demnitari la curtea stăpânitorului albanez (agvan); însoțind pe fiica acestuia, Satenik, soția regelui armean Artaxar, au ajuns la Artașat, unde propovăduia creștinul grec Hrisos, hirotonit preot de Sfântul Apostol Tadeu. Demnitarii au crezut în Mântuitorul, l-⁠au urmat pe Hrisos în Mesopotamia și la Botezul în apele Eufratului au fost învredniciți să-⁠L vadă pe Domnul slavei. Preotul Hrisos le-⁠a dat noi nume: celui mai în vârstă, Suhie (în loc de Bagadras), iar tovarășilor lui Andrei, Anastasie, Talale, Teodorit, Ivhirion, Iordan, Condrat, Lucian, Mimnenos, Nerangios, Polieuct, Iacov, Foca, Domentian, Victor și Zosima.

După sfârșitul mucenicesc al lui Hrisos, Suhie a devenit povățuitorul duhovnicesc al frățiilor, iar ei s-⁠au mutat pe muntele Sukaketi, unde au dus o viață aspră, cu hrană din plante de munte și apă de izvor. Stăpânitorul Albaniei, Datianos, a trimis pe omul său Barnapas cu ostași ca să-⁠i întoarcă la curte și la credința de mai înainte, dar ei au respins toate îndemnurile. Atunci Suhie și tovarășii au fost țintuiți de pământ în chip de cruce și arși, cântând psalmul al douăzeci și unulea; trupurile lor au fost tăiate bucăți și risipite pe munte, de unde numele de mesukeviți (mai corect, sukaketeni). Aceasta s-⁠a petrecut în anul 123 (după alte date în 130, ori în 100). Rămășițele lor au stat neîngropate și nestricate până în veacul al IV-⁠lea, când creștinii le-⁠au îngropat, iar Sfântul Grigorie Luminătorul a zidit pe acel loc o biserică și o mănăstire. Nerangios este pomenit la 28 aprilie, după stilul nou, și la 22 noiembrie, în zi mișcătoare, odată cu Soborul sfinților alani.