Nichifor Zaițev

Sfântul Mucenic Nichifor Zaițev a fost țăran credincios din regiunea Moscova, osândit pentru credința sa în 1937 și mort în lagăr la 21 mai 1942.

Viața

S-⁠a născut la 23 martie 1884, în satul Pupki, din ținutul Ruza, gubernia Moscova, în familia țăranilor Petru Constantinovici și Marta Sozontovna Zaițev. A terminat școala sătească, avea dragoste de învățătură și era om foarte citit. Harnic, ținea o gospodărie bună, ceea ce i-⁠a atras multe necazuri sub puterea sovietică. În primul război mondial a fost mobilizat și trimis în convoiul de aprovizionare. Întors acasă, a reluat treburile țărănești. Credincios și enoriaș statornic, a fost membru în consiliul bisericii, a cântat pe strană, a luat parte la procesiuni și la molitfe și i-⁠a îndemnat și pe consătenii să se roage și să meargă la biserică, fără să se sinchisească de prigoană. Cei care l-⁠au cunoscut mărturiseau că era om profund bisericesc, de moralitate fără pată, dușman al beției și gata să ajute pe oricine. În vremea colectivizării, deși nu era de acord cu felul în care se făcea, a intrat în colhoz. Nu începea niciodată lucrul fără rugăciune, ceea ce nu plăcea conducerii de partid.

Arestarea și mărturisirea

În prigoana din 1937 era de ajuns să fii credincios pentru a fi arestat. La 23 septembrie 1937 a fost arestat și închis la Volokolamsk. Președintele și secretarul sovietului sătesc și un colhoznic au mărturisit că el ar fi spus, vorbind de execuția lui Tuhacevski și a altora, că e nedrept să fie împușcați, că frate pe frate împușcă; că ar fi strigat la o adunare că oamenii sunt jefuiți pe față; că ar fi fost împotriva împrumuturilor de stat; că cerea mereu repararea bisericii și făcea acasă slujbe de molitfă și cântări; că i-⁠a îndemnat pe colhoznici la Paști să facă procesiune cu icoane, spunând că noua constituție o îngăduie; că a spus că Sfânta Scriptură este adevărul, iar restul minciună potrivnică lui Hristos.

La interogatoriu părintele Nichifor a recunoscut că preotul îl vizita și lua ceai la el, dar a negat orice agitație. A spus că în țară s-⁠au înmulțit calomniatorii, pentru că a lipsit credința creștină, că oamenii executați erau deștepți, dar greșiseră trecând la trădare, iar împușcarea lor i se pare o pedeapsă prea crudă; că colhozurile sunt un lucru bun, dar poporul nu e pregătit; că nu a vorbit împotriva livrărilor și a împrumuturilor statului; că preotul i-⁠a spus că noua constituție permite procesiunile cu icoane; și că gândește la fel ca soția lui, Maria Ignatievna.

Lagărul și moartea

Ancheta s-⁠a încheiat, iar el a fost mutat la închisoarea Taganka din Moscova. La 11 noiembrie 1937 o troică a NKVD l-⁠a condamnat la opt ani de lagăr de muncă și a fost trimis la Canalul Marea Albă-⁠Baltică, la stația Medvejegorsk. Când lucrările s-⁠au restrâns, a fost trimis la Kargopollag, în regiunea Arhanghelsk, unde a sosit la 28 iulie 1941; acolo a împletit plase de pescuit. A murit în lagăr la 21 mai 1942 și a fost îngropat într-⁠un loc necunoscut.

Este pomenit la 21 mai, la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, la 5 septembrie (zi mobilă), în soborul sfinților din Moscova, și la 1 noiembrie, în soborul sfinților din mitropolia Arhanghelsk, după stilul nou.