Nicodim Albanezul

Sfântul Cuvios Mucenic Nicodim Albanezul, numit și Nicodim din Ohrida și Mirotocitul, a fost un croitor din Berat care s-⁠a lepădat de credință și apoi, pocăit, a primit mucenicia în 1722.

S-⁠a născut la hotarul veacurilor al XVII-⁠lea și al XVIII-⁠lea într-⁠un sat de lângă Korçë, în Epirul de Nord (azi Albania), din părinți evlavioși. A lucrat ca croitor în orașul Berat. După moartea celei de-⁠a treia soții, a cerut unui turc voie să se căsătorească a patra oară cu tânăra lui slujnică, creștină. Turcul a pus condiția ca Nicodim să primească islamul. Orbit de poftă, el s-⁠a lepădat public de credința părinților și i-⁠a silit pe soție și pe copii să-⁠l urmeze. Un singur fiu a făcut excepție: creștinii l-⁠au trimis pe ascuns la Athos.

După un timp, harul lui Dumnezeu i-⁠a trezit conștiința. Văzând cu groază greutatea păcatului, a hotărât să-⁠și urmeze fiul la Sfântul Munte. Și-⁠a dat averea, a ajuns la Athos, s-⁠a spovedit îndată și s-⁠a retras la schitul Sfintei Ana, sub îndrumarea unui bătrân priceput de la mănăstirea Înălțării. După tundere, pocăința lui a fost atât de adâncă, încât trei ani a ținut un post foarte aspru, plângând în fiecare zi căderea sa și rugându-⁠se lui Dumnezeu pentru iertare.

Într-⁠o noapte i s-⁠a arătat Maica Domnului, ținând în mână un vas de cristal, și i-⁠a spus că toate păcatele i-⁠au fost iertate și l-⁠a îmbărbătat pentru o nouă luptă, ca să se învrednicească de harul muceniciei. Înainte de a pleca, Maica Domnului i-⁠a dat să bea dintr-⁠un vas de cristal o băutură amară. Părintele său duhovnicesc a adeverit vedenia și l-⁠a binecuvântat spre mucenicie. Nicodim n-⁠a vrut să părăsească Muntele fără să-⁠l vadă pe Sfântul Acachie Cavsocalivitul (pomenit la 12 aprilie). Când a căzut la picioarele marelui bătrân, acesta l-⁠a ridicat și l-⁠a strigat pe nume, deși nu-⁠l mai văzuse niciodată, apoi s-⁠a ridicat la rugăciune. Monahii de față au văzut o lumină cerească coborând asupra Sfântului Acachie, iar fața lui a strălucit de lumină necreată. Apoi, întorcându-⁠se spre Nicodim, i-⁠a șoptit câteva cuvinte la ureche. Lumina a coborât atunci și peste Nicodim și s-⁠a prefăcut în el într-⁠un fel de extaz al dragostei dumnezeiești, care l-⁠a făcut să plângă cu glas tare de pocăință. Fiindcă îl ruga pe Acachie să-⁠l binecuvânteze și să-⁠l întărească pentru mucenicie, bătrânul i-⁠a dat toiagul său, făgăduindu-⁠i că îi va da curajul să stea fără teamă înaintea pașei.

Întărit de rugăciunea Sfântului Acachie și de arătarea lui Hristos, care i-⁠a descoperit dinainte încercările, Nicodim s-⁠a întors pe jos la Berat, fără să mănânce nimic pe drum. Lângă atelierul lui, turcii l-⁠au recunoscut îndată și l-⁠au dus la pașă. Acesta a încercat în zadar să-⁠l întoarcă la islam și a poruncit să fie aruncat într-⁠o groapă de sub palat. Păzit de harul dumnezeiesc, Nicodim n-⁠a pățit niciun rău. A stat din nou înaintea dregătorului uimit, care l-⁠a dat călăilor. Trei zile l-⁠au chinuit, apoi a fost dus la locul pe care Domnul i-⁠l arătase în vedenie și acolo a fost tăiat cu sabia la 11 iulie 1722.

Este pomenit la 4 iulie (zi mobilă), în soborul cuvioșilor athoniți, după stilul nou.