Nicolae din Sevastia

Sfântul Mucenic Nicolae din Sevastia este unul dintre cei patruzeci de mucenici ostași din Sevastia Armeniei, care au înghețat pentru Hristos într-⁠un lac, în jurul anului 320.

Printre cei patruzeci sunt numiți Chirion, Candid, Domn, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnoic, Valent, Vivian, Claudiu, Prisc, Teodul, Eftihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flaviu, Acachie, Ecdichie, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaie, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacerdon, Nicolae, Valeriu, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie. Pagina Azbyka are viața lor comună.

În anul 313 împăratul Constantin cel Mare a semnat legea libertății credinței. Și Liciniu, împăratul-⁠tovarăș, a semnat-⁠o, dar în ținuturile lui prigoana creștinilor a continuat. Pe la 320, în cetatea Sevastia din Armenia, se afla armata romană, iar în ea patruzeci de ostași creștini, originari din Capadocia. Comandantul Agricolae i-⁠a silit să aducă jertfă idolilor, dar ei au refuzat. Au fost legați și duși la un lac de lângă cetate. Era iarnă și seară. Ostașii au fost puși dezbrăcați în lacul înghețat. Gerul cumplit le-⁠a paralizat mădularele și au început să înghețe. Chinul era cu atât mai greu cu cât pe mal fusese pusă o baie caldă, ca ispită: cine voia să-⁠și scape viața trebuia să-⁠i spună temnicerului că s-⁠a lepădat de Hristos și atunci putea să intre în baia caldă. Toată noaptea ostașii au răbdat gerul cu curaj, încurajându-⁠se unii pe alții și cântând imnuri lui Dumnezeu.

Dis-⁠de-⁠dimineață unul dintre ei nu a mai putut răbda; a ieșit din lac și a alergat spre baie, dar când aerul cald i-⁠a atins trupul, a căzut mort. Curând după aceea paznicul, Aglaie, a văzut deasupra mucenicilor rămași în lac strălucind o lumină negrăită. Uimit, a mărturisit că este creștin, și-⁠a lepădat hainele și s-⁠a alăturat celor treizeci și nouă. Călăii, venind puțin mai târziu, au văzut că ostașii nu numai că nu au înghețat, ci par chiar să se fi încălzit. Atunci le-⁠au frânt fluierele picioarelor cu ciocane și i-⁠au aruncat în foc, apoi au aruncat oasele arse în râu. Mama celui mai tânăr dintre ei, Meliton, îl îndemna să nu se teamă și să rabde până la capăt; când a văzut că mai respiră, l-⁠a luat pe umeri și l-⁠a dus după car, iar după ce a murit, l-⁠a așezat lângă ceilalți. După trei zile mucenicii i s-⁠au arătat episcopului Petru al Sevastiei și i-⁠au spus să-⁠i îngroape; episcopul le-⁠a adunat noaptea moaștele și le-⁠a îngropat cu cinste.

Pomenirea celor patruzeci de mucenici este unul dintre cele mai cinstite praznice și se face la 9 martie, după stilul vechi, adică la 22 martie după stilul nou; în această zi se dezleagă la post, iar Liturghia este cea a Darurilor mai înainte sfințite.