Nicolae Florov

Sfântul Mărturisitor Nicolae Florov a fost protoiereu în gubernia Viatka, predicator și scriitor, și a murit la 3 iulie 1933, în ziua eliberării dintr-⁠o închisoare din Viatka, în care fusese închis pentru că înființase o comunitate.

Preotul și predicatorul

Protoiereul Nicolae Semionovici Florov s-⁠a născut la 10 octombrie 1870, în satul Pușeiskoe din ținutul Slobodskoi, gubernia Viatka, în familia preotului Simeon Florov. A absolvit în 1886 școala teologică din Iaransk și în 1894 seminarul din Viatka, fiind numit învățător la școala parohială din satul Iuma. În 1895 s-⁠a căsătorit cu Vera Filippovna Șubina, fiica preotului bisericii Introducerii din Cobra, găsind în socrul său un bun îndrumător. La 15 august 1895 a fost hirotonit preot. A slujit un an la biserica Sfântului Ilie din Puje-⁠Ucea, predând și religie, iar în 1896 a fost trimis preot în Gostevo, unde a scris letopisețul parohial al bisericii Înălțării, lăudat de istoricul Vereșceagin; pentru aceasta a primit în 1900 nabedrenic și în 1901 a fost mutat la biserica Sfântului Dimitrie din satul Molotnikovo, a cărei rector a fost din 13 ianuarie 1903. Acolo a condus tutela parohială, a înfrumusețat biserica și, în Postul Mare, ținea lecturi populare despre Țara Sfântă. Din 1899 a colaborat la Gazeta eparhială din Viatka. În 1911 episcopul Filaret l-⁠a mutat în satul Mușa, unde a unit parohia, a predicat mult și a predat religia. În noiembrie 1914 a fost mutat la Kotelnici, la catedrala Sfânta Treime. A scris și a publicat peste o sută douăzeci de predici și cuvântări în anii 1914-1915, cu atenție deosebită pentru soarta oamenilor simpli, a scris despre eroii căzuți pe front și a chemat la milă față de răniți. Din octombrie 1916 a fost învățătorul de religie la gimnaziul de fete din Kotelnici și preot al bisericii gimnaziului, iar după revoluția din februarie, până la lovitura bolșevică, a condus gimnaziul.

Mărturisirea

Mai târziu a luat cuvântul la un congres eparhial din Viatka criticând mișcarea renovaționistă. În septembrie 1929 episcopul Ștefan al Viatkăi l-⁠a numit rector al bisericii Bunei Vestiri din Okatievo; colegul său scria Consiliului eparhial că părintele Nicolae umblă în zdrențe, de neînchipuit chiar și pentru cerșetorii locului, iar iarna slujeau într-⁠o capelă neîncălzită, la șaisprezece grade sub zero; el însuși îi scria soției că trăiește liniștit, citește pe Sfântul Teofan și scrie muzică duhovnicească. În 1929 biserica a fost închisă, iar la Gostevo i s-⁠a luat casa și toate lucrurile. Chemat atunci la Cobra, a primit, deși acolo fuseseră arestați în doi ani patru preoți și un diacon, știind că și el va fi arestat în curând. Cu aproape un an înainte de arestare a scris cu creionul pe o filă veche: „Rămân printre creștini pentru totdeauna. 28 octombrie 1931.”

A fost arestat în octombrie 1932. Martorii au arătat că în ianuarie 1932 el îndemnase la sfârșitul slujbelor la apărarea bisericii. Arhiepiscopului Evghenie (Zernov) i-⁠a scris din temnița din Kotelnici că a fost lipsit de libertate pentru „înregistrarea parohiei”, că și-⁠a împlinit datoria păstorească, deschizând comunitatea și slujind, și că îi urmează râvna apostolică. La anchetă și-⁠a tăgăduit vinovăția, fără să numească pe nimeni. A fost condamnat la trei ani de surghiun în Ținutul de Nord, dar, foarte bolnav, a fost eliberat din închisoarea din Viatka la 3 iulie 1933, când temnițele erau golite pentru că erau supraaglomerate, și a trecut la Domnul în aceeași zi.

Este pomenit la 3 iulie, la 21 octombrie, în soborul sfinților din Viatka, și la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, după stilul nou.