Silveriu

Silveriu a fost episcop al Romei de la 8 iunie 536 până în 537, în anii grei ai războiului dintre Imperiul Bizantin și goții din Italia. Mazilit pe nedrept și trimis în surghiun, a murit în lipsuri pe o insulă pustie, iar Biserica îl cinstește ca pe un mărturisitor.

Alegerea

Era fiul papei Hormisdas, născut înainte ca tatăl său să intre în cler. Pe când era încă ipodiacon, regele got Theodahad a stăruit să fie ales episcop al Romei. Istoricul Jeffrey Richards socotește că regele voia un om favorabil goților în pragul războiului. Cartea Papilor afirmă că Silveriu și-⁠ar fi cumpărat scaunul, dar acest lucru nu este dovedit.

Mazilirea și surghiunul

La 9 decembrie 536 generalul Belizarie a intrat în Roma cu încuviințarea lui Silveriu. După ce goții, sub regele Witiges, au asediat orașul, Silveriu a fost învinuit că ar fi vrut să-⁠l predea lor. În martie 537 Belizarie l-⁠a mazilit, după ce soția lui, Antonina, îl judecase. Izvoarele diferă în amănunte. Unele spun că pricina adevărată a fost refuzul lui de a primi înapoi pe Antim, patriarhul monofizit al Constantinopolului, pe care îl dorea împărăteasa Teodora. Diaconul Vigiliu, care se afla la Constantinopol, a fost adus să-⁠i ia locul.

Silveriu a fost trimis la Patara, în Licia. Episcopul de acolo a cerut împăratului Iustinian o judecată dreaptă, iar împăratul a poruncit întoarcerea lui în Italia. Însă, ajuns acolo, Silveriu a fost dat în mâna lui Vigiliu, care l-⁠a trimis pe insula pustie Palmarola, din arhipelagul Pontin. Acolo a murit de foame, după câteva luni. Data morții este 2 decembrie 537 după unele izvoare, iar după tradiția romană 20 iunie.

Cinstirea

A fost recunoscut ca sfânt prin glasul credincioșilor, fără o canonizare formală. Prima atestare într-⁠o listă de sfinți datează din secolul al XI-⁠lea. Este ocrotitorul insulei Ponza, unde pescarii povestesc că le-⁠a venit în ajutor în furtună. Calendarul roman îl pomenește la 20 iunie, iar calendarele ortodoxe de limbă engleză care cuprind sfinți ai Occidentului, la 2 decembrie.