Nicolae Vinogradov

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Vinogradov, protoiereu, născut în 1876 la Dmitrov într-⁠o familie de diacon, a fost preot și învățat teolog în Moscova și a fost împușcat la poligonul Butovo la 27 noiembrie 1937. A fost canonizat de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse în anul 2000. Izvoarele noastre nu dau o zi de prăznuire.

Studiile și întâile slujiri

S-⁠a născut în orașul Dmitrov, în familia diaconului bisericii Mântuitorului din Dmitrov, Ioan Vinogradov. După ce a terminat, în 1899, seminarul de la Bethania, a fost lăsat acolo ca supraveghetor și învățător la școala-⁠model a seminarului. A fost hirotonit preot la 5 iunie 1901 de episcopul Natanail (Soborov), egumenul mănăstirii Spaso-⁠Andronikov din Moscova. Din 27 noiembrie 1901 până în 1907 a fost preot la biserica Acoperământului din satul Pokrovskoe pe Gorodnia și a predat religia la școala zemstvei din Pokrovskie Vîselki și la școala Ministerului Învățământului de la stația Biriuliovo.

Între 1907 și 1911 a studiat la Academia Teologică din Moscova și a primit titlul de candidat în teologie pentru lucrarea Cartea proorocului Agheu: cercetare isagogico-⁠exegetică, premiată cu premiul profesorului I. N. Korsunski. A prelucrat-⁠o mult și a publicat-⁠o în 1914, iar la 1 decembrie 1914 Consiliul Academiei i-⁠a dat titlul de magistru în teologie. La 10 martie 1915 lucrarea a primit premiul episcopului Mihail (Luzin) al Kurskului. În 1911 și 1912 a fost inspector și învățător de religie la școala eparhială de fete din Kostroma.

Slujirea la Moscova

Din 8 decembrie 1912 a slujit la Moscova: a fost învățător de religie la Institutul Alexandrovski și preot al bisericii Sfântului Alexandru Nevski a institutului, secretar al conferințelor pedagogice (din 1914) și membru al Consiliului institutului (din 1917). Totodată a fost lector de Sfânta Scriptură a Noului Testament la cursurile pastorale din Moscova, conduse de protoiereul Ioan Vostorgov, și învățător de religie în mai multe școli de fete. A primit epigonatul (1905), scufia (1907), camilafca (1913) și crucea pectorală, la 7 ianuarie 1918.

După închiderea Institutului Alexandrovski, la 22 august 1918, a fost numit paroh la biserica Sfântului Nicolae din Pupîșî, iar la 31 decembrie 1920 a fost ridicat la rangul de protoiereu. A slujit la biserica Bunei Vestiri de pe Tverskaia și la biserica Sfinților Petru și Pavel de la spitalul Mariinski. În 1924 mitropolitul Petru (Poleanski) l-⁠a numit protopop al primei secții a Zamoskvorecii, iar din 1927 și al secției a treia, și a primit mitra. Din 1929 a fost paroh la biserica Sfinților Mucenici Flor și Laur din Zațepa.

Arestările și mucenicia

La 1 ianuarie 1933 a fost arestat și închis la Butîrka, împreună cu alți membri ai clerului și ai consiliului parohial, între care Dimitrie Rozanov. Încă în anii 1920 dăduse o declarație de colaborare cu OGPU, dar nu colaborase cu autoritățile. Cei arestați erau învinuiți de participare la o grupare contrarevoluționară a bisericoșilor, agitație antisovietică sistematică și organizarea de adunări antisovietice ilegale. Vinogradov nu s-⁠a recunoscut vinovat, deși nu a ascuns că a povestit anecdote în care se făcea haz de Stalin. La 15 martie 1933 a fost osândit la trei ani de surghiun, pe care i-⁠a ispășit la Kargopol.

După întoarcerea, în 1936, a slujit la biserica Înălțării din satul Teriaeva Sloboda. În octombrie 1937 a fost arestat din nou, sub învinuirea de agitație contrarevoluționară, pentru că ar fi făcut, împreună cu diaconul Smirnov, în august 1937, o procesiune fără îngăduința autorităților locale, ducând icoane pe lângă spital, școală și alte instituții sovietice. La 27 noiembrie 1937 a fost împușcat la poligonul Butovo. A fost reabilitat la 3 mai 1959 pentru anul 1937 și la 2 iunie 1989 pentru anul 1933. Era căsătorit cu Ecaterina Pavlovna Sokolova și au avut patru copii, pe fiicele Galina, Angelina și Irina și pe fiul Serghei.