Conrad de Konstanz

Sfântul Conrad a fost episcop al Konstanzului din 934 până la adormirea sa, la 26 noiembrie 975, din neamul puternic al Welfilor. A fost trecut între sfinți în 1123, la Sinodul I din Lateran, și este cinstit și în Biserica Ortodoxă ca sfânt cinstit local în Germania din 2006. Se pomenește la 26 noiembrie.

Viața

Era fiul contelui Henric de Altdorf. A învățat la școala catedralei din Konstanz, unde s-⁠a deosebit prin minte aleasă, hărnicie și darul de a organiza. A ajuns canonic și prepozit al catedralei și, cu sprijinul episcopului Ulrich de Augsburg, a fost sfințit episcop al Konstanzului în 934. Se numără printre faptele lui că a știut să nu se încurce în politica zilei și să-⁠și păstreze puterile pentru slujba de episcop; a fost totuși aproape de împăratul Otto I, cu care a mers în Italia, în 962, și a fost martor la încoronarea lui la Roma, în iarna 961-962. Cu Otto a avut nu doar legături de slujbă, ci și prietenie, căci erau înrudiți în duh; împăratul a vizitat Konstanzul în 972.

Pelerinajele și zidirile

A făcut trei pelerinaje la Ierusalim, rugându-⁠se la sfintele locuri și aducând moaște în Konstanz, și mai multe la Roma. După aceste călătorii a ridicat în Konstanz biserici, luând ca model formele bisericilor pe care le văzuse în Cetatea Eternă și în Țara Sfântă. Îi avea ocrotitori pe Sfinții Mauriciu și Laurențiu; în vremea lui au fost zidite biserici închinate Sfântului Mauriciu, Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântului Laurențiu și Sfântului Apostol Pavel. A ctitorit mai multe biserici pe moșiile episcopiei și spitalul de la Kreuzlingen, numit după o părticică din Sfânta Cruce pe care a adus-⁠o din Ierusalim și i-⁠a dăruit-⁠o.

Cinstirea

Trupul i-⁠a fost îngropat în biserica Sfântului Mauriciu, apoi moaștele au fost mutate în catedrală; în vremea Reformei au fost aruncate în lacul Constance. Viața lui a fost scrisă în jurul lui 1120 de Udalschalk, monah la mănăstirea Sfântul Ulrich și Sfânta Afra din Augsburg, mai târziu egumen; din pricina datei târzii are puțin conținut. Amintirea lui ca pildă de curaj a fost susținută de episcopul Ulrich I de Dillingen. În icoane este înfățișat ca episcop cu un potir în care sau deasupra căruia se află un păianjen: povestea spune că, odată, în timpul Liturghiei, un păianjen a căzut în potir; păianjenii erau socotiți atunci otrăvitori, dar Conrad a băut Sângele lui Hristos, cu păianjen cu tot, în semn de credință; după povestire, păianjenul a ieșit apoi nevătămat din gura sfântului.