Stilian Paflagonul

Cuviosul Stelian (Stilian) Paflagonul a fost un pustnic din Adrianopolis, în Paflagonia, pe teritoriul Turciei de azi, cinstit ca ocrotitor al copiilor. Despre viața lui se știu puține lucruri sigure. Izvoarele îl așază între anii 400 și 500, altele în secolul al VI-⁠lea, în jurul anului 550, iar data morții nu se cunoaște. Este pomenit la 26 noiembrie (9 decembrie după calendarul nou).

Viața S-⁠a născut la Adrianopolis (Hadrianopolis), în Paflagonia, după un izvor într-⁠o familie bogată. Când a ajuns la vârsta bărbăției, și-⁠a împărțit moștenirea de la părinți săracilor și a plecat din oraș să trăiască într-⁠o mănăstire. Râvna și asceza lui au stârnit gelozia altor monahi, de aceea a plecat și a trăit ca pustnic într-⁠o peșteră din pustie, în rugăciune și post. Prețuia în chip deosebit cuvintele Evangheliei: „Dacă nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor”. În liniștea pustiei a avut vreme să privească făptura și să se gândească la ea, și a văzut Făcătorul în toate. Sfințenia lui s-⁠a făcut cunoscută în ținut: oamenii veneau să-⁠i asculte învățătura sau să se vindece prin rugăciunile lui. Știa să potolească sufletele tulburate și alți nevoitori s-⁠au alăturat lui. Un izvor ucrainean povestește că, într-⁠o noapte de rugăciune, sfântul a fost învrednicit de prezența dumnezeiască și a primit harul Duhului Sfânt. A ieșit dimineața din peșteră cu o bucurie și o liniște pe care nu le mai cunoscuse. Atunci a pus mâna pe un copil bolnav, lucru la care nu îndrăznise înainte, și a simțit puterea Domnului trecând prin mână asupra pruncului, care s-⁠a vindecat. De atunci au început să vină la el bolnavi tineri și bătrâni din tot ținutul. Cei care veneau cu propunerea de a scoate câștig din darurile lui primeau un singur răspuns: că pentru toate darurile lui plătise dinainte Duhul Sfânt, când a coborât asupra lui, iar el zâmbea când plecau.

Dragostea de copii Era cunoscut pentru chipul zâmbitor și firea veselă. Din când în când își părăsea sihăstria și făcea vizite pastorale prin satele vecine. Credea că, pentru a se mântui, omul trebuie să aibă sufletul ca al unui copil. Familii din toate straturile îi încredințau copiii spre a-⁠i crește, uneori părinții îi lăsau o vreme la el, ca să primească povață duhovnicească, iar cei care aveau nevoie erau atât de mulți, încât a trebuit să caute o încăpere mai mare și să-⁠și cheme în ajutor prietenii pustnici. Se vindecau copii prin rugăciunea lui, iar părinții veneau din locuri îndepărtate; sfântul punea vindecarea pe seama numelui sfânt al lui Dumnezeu. Prin rugăciunile lui, cuplurile fără copii dobândeau copii, iar o tânără care îl ajutase cu copiii, dar nu putea naște, a rămas însărcinată, soțul ei a dus vestea prin ținut, și au început să vină la marele pustnic multe femei nenăscătoare. Se spune că a trăit până la adânci bătrâneți și că, la îngropare, chipul lui a rămas luminat de un zâmbet ușor. În Paflagonia se credea că vindecă și după moarte: când un copil se îmbolnăvea, se picta o icoană a Sfântului Stelian și se atârna deasupra patului lui. Se mai spune că a avut un prieten și contemporan, pe Sfântul Alipie Stâlpnicul.

Cinstirea și iconografia Sfântul este înfățișat în icoane ca un bătrân care ține în brațe un prunc înfășat, uneori cu un sul pe care scrie: „Sunt din fire păzitor al pruncilor, dar darul acesta este de la Dumnezeu”. Cercetătorii socotesc în general că a existat, deși Hippolyte Delehaye, bollandist, susținea că nu a existat și că e o încurcătură cu Alipie Stâlpnicul, care are aceeași zi de prăznuire și același oraș de naștere, atributul de stâlpnic fiind confundat cu un supranume Στυλιανός (amândouă din „stylos”, stâlp). Părerile lui Delehaye au fost criticate, iar un alt izvor spune că Stelian este „cel mai probabil o altă persoană” decât Alipie, având în vedere deosebirile dintre viețile lor. În Grecia numele sfântului a fost pus și în legătură cu verbul „a întări”: se crede că el întărește sănătatea copiilor, iar în ziua sărbătorii mamele pruncilor se abțin de la orice lucru. În Icaria, casele aveau icoana lui, iar când un copil se îmbolnăvea, se slujea la icoană și se făcea cu ea semnul crucii peste copil. În Creta, părinții ai căror copii mureau puneau numele Stelian sau Stiliani noului-⁠născut. Printre tracii și vlahii, numele Stergios, variantă a lui Stelios, se dă după făgăduință de femeile care nu aveau copii, iar în Grecia își serbează ziua în aceeași zi și cei cu numele Stergios. În Bulgaria, în ziua lui, cei cu numele Stilian, Stela și altele își serbează ziua onomastică, iar după credința populară nu se lucrează nimic în casă, ca să nu se îmbolnăvească copiii; femeile frământă și împart turte și porumb fiert, pentru sănătatea copiilor. În Bulgaria sunt patru paraclise închinate lui, cel mai vechi la Asenovgrad (zidit pe la mijlocul veacului al XIX-⁠lea, prăbușit în 1937 și refăcut peste un an), altele la Mănăstirea Sapareva Banya, la Simitli și într-⁠un centru pentru copii cu boli oncohematologice, ridicat în satul Opicvet în 2020, și există în limba bulgară un acatist al sfântului. În Asia Mică, Grecia și Cipru au fost sfințite biserici în numele lui.