Siriciu

Siriciu a fost episcop al Romei din decembrie 384 până la moartea sa, la 26 noiembrie 399. Este amintit mai ales pentru scrisoarea către Himeriu al Tarragonei, cea mai veche scrisoare papală păstrată întreagă.

Era roman, fiul unui om pe nume Tiburtius, și intrase de tânăr în slujba Bisericii, fiind citeț și apoi diacon sub papa Liberiu, după cum arată inscripția de pe mormântul său. După moartea lui Damas a fost ales în unanimitate, deși Ursinus a încercat să se pună în locul lui. Confirmarea împăratului Valentinian al II-⁠lea a pus capăt contestațiilor.

Ca răspuns la întrebările episcopului Himeriu al Tarragonei din Spania, a trimis scrisoarea numită „Directa”, cu hotărâri în cincisprezece puncte despre Botez, pocăință, disciplina clerului și celibatul preoților. A ajutat la împăcarea schismei meletiene din Antiohia, primind o solie condusă de episcopul Acaciu al Beroiei, trimisă la stăruința Sfântului Ioan Gură de Aur și a lui Teofil al Alexandriei. Împreună cu Sfinții Ambrozie și Martin de Tours a protestat când împăratul Magnus Maxim l-⁠a osândit la moarte pe Priscilian.

A murit la 26 noiembrie 399 și a fost îngropat în bazilica San Silvestro. Este un sfânt al Bisericii nedespărțite, pomenit la 26 noiembrie și în calendarele ortodoxe de limbă engleză care cuprind sfinți ai Occidentului. Afirmația că ar fi fost primul episcop al Romei care s-⁠a numit papă nu este sigură, căci titlul se dădea în Apus oricărui episcop.