Nino

Sfânta Nino, numită în română și Nina, este Sfânta Întocmai cu Apostolii și Luminătoarea Georgiei. A fost o femeie din Capadocia care, după tradiție, a propovăduit Evanghelia în Iberia, țara de azi a Georgiei, și a adus la credință pe regele Mirian al III-⁠lea. Biserica o prăznuiește la 14 ianuarie.

Izvoarele

Cea mai veche relatare păstrată este a lui Rufin din Aquileia, scrisă în jurul anului 403, după povestirea unui prinț georgian, Bacurius, pe care l-⁠a întâlnit în Palestina. Rufin o numește Cristiana și spune că era o femeie robită. Despre ea au scris apoi Socrate, Sozomen, Teodoret al Cirului și alții. Viața amănunțită, cu originea ei din Capadocia, este mai târzie, din tradiția georgiană, și cuprinde multe elemente de legendă. Cele de mai jos sunt povestite după tradiție, nu ca istorie sigură.

Copilăria și chemarea

După tradiție, Nino s-⁠a născut în Capadocia, într-⁠o familie romană de limbă greacă. Tatăl ei, Zabulon, era comandant în armata romană, iar mama, Susana, sora Patriarhului Iuvenalie al Ierusalimului. Familia o socotea rudă a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Pe când avea doisprezece ani, părinții ei și-⁠au vândut averea, au împărțit-⁠o săracilor și au plecat la Ierusalim, unde tatăl ei s-⁠a făcut monah, iar mama a slujit bolnavele. Nino a fost încredințată unei femei evlavioase, Sara Niafor, care a crescut-⁠o în credință și i-⁠a povestit cum a ajuns în Georgia, ținut păgân, cămașa Domnului.

Nino s-⁠a rugat cu stăruință Maicii Domnului să-⁠i îngăduie să meargă acolo. Într-⁠o vedenie, Preasfânta Fecioară i-⁠a poruncit să propovăduiască Evanghelia în ținutul ce-⁠i căzuse ei la sorți și i-⁠a dat o cruce făcută din viță de vie. Trezită, Nino a legat crucea cu părul ei. Patriarhul Iuvenalie a binecuvântat-⁠o pentru drum. Potrivit unor relatări, a trecut prin Armenia, unde a scăpat de o prigoană în care au pierit sfintele fecioare Ripsimia și Gaiana cu însoțitoarele lor; singură Nino s-⁠a ascuns și a scăpat.

Propovăduirea în Iberia

Nino a ajuns în împărăția Kartliei, trecând prin munții Javakheti. A rămas o lună la Urbnisi, în obștea evreilor, ca să învețe obiceiurile locului, și a învățat repede limba georgiană. A ajuns apoi la Mțheta, capitala. Propovăduirea ei era însoțită de vindecări. A vindecat-⁠o pe regina Nana, care s-⁠a făcut creștină. Câțiva oameni din cetate au urmat-⁠o, între ei Salomeea din Ujarma.

Regele Mirian era un păgân și nu primea credința nouă. Într-⁠o zi, pe când vâna, l-⁠a cuprins deodată întunericul. După povestire, după ce rugăciunile către zeii lui au rămas fără răspuns, a chemat pe „Dumnezeul lui Nino", iar lumina s-⁠a întors. Mirian a făgăduit să ridice o cruce și o casă de rugăciune și s-⁠a botezat, fiind întâiul rege creștin al Iberiei. Tradiția georgiană așază această hotărâre în anul 326. Povestind aceleași fapte, Rufin spune că regele a trimis o solie la împăratul Constantin, care a trimis preoți. Familia regală și apoi poporul din Mțheta au fost botezați la vărsarea râului Aragvi în Mtkvari. Pe locul idolilor au fost ridicate cruci, iar mai târziu biserici, între care Svetițhoveli.

Sfârșitul și cinstirea

Nino a propovăduit mai departe în munții Georgiei de răsărit și și-⁠a încheiat viața la Bodbe, în Kaheția. După voia ei, a fost îngropată acolo, iar regele Mirian a început zidirea unei biserici peste mormânt. Anul morții nu este sigur, tradiția pomenind anii 335 sau 338. Mormântul ei se vede și azi la mănăstirea Bodbe, loc de pelerinaj. Crucea de viță a lui Nino se păstrează, după tradiție, în catedrala Sioni din Tbilisi și a devenit semnul creștinismului georgian. Numele Nino este cel mai răspândit nume de fată în Georgia. Biserica Ortodoxă o pomenește la 14 ianuarie, iar Biserica Georgiei și la 19 mai, în amintirea sosirii ei în țară.