Sava al Serbiei

Sfântul Sava al Serbiei, numit și Luminătorul sau Iluminatorul, a fost fiu de domnitor, monah la Muntele Athos și primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe autocefale. A fost și scriitor, diplomat și întemeietor al dreptului sârbesc, iar sârbii îl socotesc cea mai mare figură a neamului lor. A întemeiat mănăstirea Hilandar de la Athos. Biserica îl pomenește la 14 ianuarie (27 ianuarie pe stil nou), ziua adormirii lui. Prăznuirea se numește la sârbi Savindan, iar sfântul este ocrotitorul Serbiei, al sârbilor și al școlii.

Tinerețea

Pe numele lui de botez Rastko, s-⁠a născut în 1169 sau 1174 la Miščiće, în valea Deževa, fiind cel mai mic fiu al marelui jupan Ștefan Nemanja, întemeietorul dinastiei Nemanjić, și al Anei. Frații lui mai mari erau Vukan și Ștefan, care avea să fie numit Cel Dintâi Încoronat. Biografii spun că s-⁠a născut după o pauză în nașterea copiilor și a fost de aceea deosebit de drag. La curtea sârbă frații au primit o educație bună, în tradiția bizantină. Rastko s-⁠a arătat serios și aspru cu sine, iar în jurul anului 1190, ca fiu mai mic, a primit să conducă Humul, un ținut între Neretva și Dubrovnik.

Teodosie Hilandarul scrie că Rastko era blând și bun cu toți, iubitor de săraci și plin de respect față de viața monahală, fără dorință de slavă, avere sau tron. După doi ani, în toamna lui 1192 sau puțin după aceea, a părăsit Humul și a plecat în secret la Muntele Athos, îndemnat de monahi athoniți care veneau adesea la curtea sârbă și de un monah rus care îi ajutase să se hotărască.

La Athos

La Athos a intrat în mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon, unde a fost tuns monah cu numele Sava. A trecut apoi la Vatoped, unde a rămas șapte ani și s-⁠a apropiat de scrierile teologice și bisericești grecești. Tatăl său a încercat să-⁠l aducă acasă, dar Sava i-⁠a răspuns că a împlinit tot ce se cere unui domnitor creștin și l-⁠a chemat să i se alăture în adevărata viață creștină. Nemanja a ascultat. A adunat o adunare la Studenica, s-⁠a retras de la domnie la 25 martie 1196 în folosul fiului mijlociu, Ștefan, și a doua zi a primit tunderea, cu numele Simeon. În toamna lui 1197 a venit la Athos.

Sava a mers la Constantinopol la împăratul Alexios al III-⁠lea Angelos și i-⁠a cerut să-⁠i dea lui și tatălui său mănăstirea Hilandar, părăsită. În iulie 1198 împăratul a dat hrisovul, iar restaurarea a început repede. Actul de întemeiere al Hilandarului este din 1199, iar Sava a scris tipicul mănăstirii, după cel al mănăstirii Evergetis din Constantinopol, și tipicul chiliei de la Kareia, unde a ridicat și un paraclis al Sfântului Sava cel Sfințit, al cărui nume îl purta. Simeon a adormit la 13 februarie 1199. În 1204 Sava a primit treapta de arhimandrit. Este socotit și unul dintre ctitorii mănăstirilor athonite Vatoped, Caracalu, Xiropotamu și Filoteu.

Întoarcerea în Serbia

După necazurile de la Athos cu episcopii latini și cu Bonifaciu de Montferrat, după Cruciada a patra, Sava s-⁠a întors în Serbia iarna 1205 și 1206 sau 1206 și 1207, cu moaștele tatălui său, pe care le-⁠a așezat în ctitoria acestuia, mănăstirea Studenica. A împăcat pe frații certați și a încheiat canonizarea lui Nemanja ca sfânt.

Devenit egumen la Studenica, Sava a alcătuit tipicul mănăstirii, în care a așezat-⁠o ca mănăstire independentă față de episcopia Raškăi și arhiepiscopia Ohridei. Era primul pas spre autocefalia Bisericii sârbe. A scris și Viața Sfântului Simeon, tatăl său, cea dintâi viață sârbească de sfânt. În 1217 a plecat din nou la Athos, probabil în nemulțumire că fratele său Ștefan primise coroană de rege de la Roma, prin legatul papal.

Arhiepiscop al Serbiei

La 15 august 1219, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, patriarhul Manuil I al Constantinopolului, aflat la Niceea, l-⁠a hirotonit pe Sava întâiul arhiepiscop al Bisericii autocefale a Serbiei, cu sprijinul împăratului Teodor I Laskaris. Sava a obținut dreptul ca arhiepiscopii sârbi să fie hirotoniți de sinodul episcopilor lor, fără încuviințarea patriarhului latin al Constantinopolului. Aceasta era important pentru că Biserica sârbă privea spre Bizanț, nu spre Roma.

Întors în Serbia, a ținut o adunare la Žiča, unde a ales dintre ucenicii săi episcopi și i-⁠a trimis în eparhii cu cărți de legi. Scaunul arhiepiscopiei a fost la mănăstirea Žiča, iar episcopii au fost așezați la Zeta, Hum, Dabar, Moravica, Budimlja, Toplica, Hvosno, Raška, Lipljan, Prizren și în alte locuri, în mare parte la granița cu Apusul catolic, să sprijine Ortodoxia. Episcopul grec de la Prizren a fost înlocuit cu un sârb, ucenic al său. În același an a dat Zakonopravilo, nomocanonul care a rămas ca prima constituție a Serbiei și temelie a dreptului sârbesc.

Pelerinaje și adormire

După încoronarea nepotului său Radoslav, Sava a plecat în 1229 în Țara Sfântă, a vizitat aproape toate locurile sfinte și a dăruit mult. Patriarhul Atanasie al Ierusalimului l-⁠a primit cu bucurie. A cumpărat pentru monahii sârbi mănăstirile Sfântul Ioan Teologul de pe muntele Sion și Sfântul Gheorghe din Acra, iar de la Mar Saba a adus la Hilandar icoana Maicii Domnului Trei Mâini. Apoi a străbătut patru ani țara, lăsând rânduieli monahale ca la Athos și în Palestina.

Când Radoslav a fost urmat la tron de Vladislav, în 1234, Sava a plecat în a doua călătorie la Locurile Sfinte, lăsându-⁠l urmaș pe ucenicul său Arsenie Sremțul. A mers la Acra, Ierusalim, Alexandria, Sinai, Antiohia și Constantinopol, apoi, în loc să se întoarcă prin Athos, s-⁠a oprit la Târnovo, capitala bulgară, unde a fost primit de împăratul Ioan Asan al II-⁠lea și de patriarhul Ioachim. Bolnav și istovit, cu simțirea sfârșitului, și-⁠a trimis însoțitorii în Serbia cu darurile pentru „copiii” lui. A adormit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la 14 ianuarie 1235 (unele izvoare dau 1236), și a fost îngropat în biserica Sfinților Patruzeci de Mucenici.

Moaștele și cinstirea

Regele Vladislav a cerut cu stăruință moaștele socrului său, împăratul Asan. După mai multe solii, i s-⁠a îngăduit să le ia, iar la 6 mai 1237 au fost duse cu mare cinste la mănăstirea Mileševa. La mormântul lui veneau nu numai ortodocși, ci și catolici și musulmani. În 1594, după o răscoală a sârbilor din Banat care purtau icoana lui Sava pe steaguri, marele vizir Sinan Pașa a poruncit să se aducă moaștele la Belgrad și le-⁠a ars pe platoul Vračar, la 27 aprilie. Se crede că mâna lui stângă a fost salvată și se păstrează la Mileševa. Aproape de locul arderii se află astăzi catedrala Sfântul Sava, începută în anii 1930 și isprăvită în 2004, una dintre cele mai mari biserici din lume.

Biserici îi poartă numele în toată Serbia, în Bosnia, Croația și Muntenegru, iar chipul său se află pe aproape toate bisericile sârbești. Este cinstit de greci, bulgari, români și ruși, iar sârbii îl cinstesc ca părinte și luminător al poporului lor, cel mai adânc legat de sufletul neamului.