Oda cel Bun

Începuturile

Sfântul Ierarh Oda cel Bun a fost arhiepiscop de Canterbury în secolul al X-⁠lea și a adormit la 2 iunie 958. Părinții lui erau danezi; tatăl său ar fi venit în Anglia în 865, odată cu oastea vikingă a lui Ubba și Ivar, iar Oda s-⁠a născut probabil în Anglia de Est. Nepotul lui, Oswald, a ajuns mai târziu arhiepiscop de York.

Biografiile povestesc că a intrat în casa unui nobil credincios, Æthelhelm, pe care l-⁠a însoțit în pelerinaj la Roma și pe care l-⁠ar fi vindecat de o boală. Alte relatări îl arată luptând pe lângă regele Edward cel Bătrân, dar cercetătorii socotesc aceste povești puțin probabile. A fost sfințit episcop de Ramsbury între anii 909 și 927, iar din 928 numele lui apare pe actele regale. După tradiție, l-⁠a însoțit pe regele Æthelstan la bătălia de la Brunanburh, în 937. În 940 a negociat un armistițiu între Olaf, regele Dublinului și al Yorkului, și regele Edmund.

După moartea lui Wulfhelm, la 12 februarie 941, Oda a fost ridicat în scaunul de Canterbury. A ajutat pe regele Edmund să alcătuiască noile legi ale regatului, în care o parte priveau Biserica. A dat clerului său Constituțiile lui Oda, cele dintâi reguli păstrate ale unui reformator bisericesc englez din secolul al X-⁠lea. Ele cuprind rânduieli despre raportul dintre mireni și cler, îndatoririle episcopilor, cununiile canonice, ținerea posturilor și dările pentru Biserică.

A sprijinit reforma monahală a lui Dunstan, a refăcut acoperișul catedralei din Canterbury după ce a ridicat zidurile mai sus și a lucrat la așezarea eparhiilor din provincia sa. În 948 a luat de la Ripon moaștele Sfântului Wilfrid, iar pe cele ale Sfântului Ouen le-⁠a dobândit și el. În 956 l-⁠a încoronat pe regele Eadwig, iar la începutul lui 958 a desfăcut căsătoria acestuia cu Ælfgifu, pentru rudenia dintre ei.

Contemporanii îl numeau „cel Bun”, iar mai târziu a fost numit și „cel Aspru”. Despre el s-⁠au povestit după moarte fapte minunate, între care o sabie a regelui îndreptată în chip minunat și o Euharistie din care a curs sânge. Nu se păstrează dovezi din vremea lui că ar fi fost cinstit, iar prima viață a sa a scris-⁠o Eadmer, între 1093 și 1125. Este cinstit ca sfânt cu pomenirea la 4 iulie; alte liste îl pomenesc la 2 iunie sau 29 mai. Calendarul ortodox îl numără printre sfinții Occidentului dinaintea Marii Schisme (sfânt al Bisericii nedespărțite) și îl pomenește la 2 iunie, pe stil nou.