Odilon de Cluny

Sfântul Cuvios Odilon de Cluny a fost al cincilea egumen al mănăstirii Cluny, născut în jurul anului 962 în Auvergne și adormit la 1 ianuarie 1049. A condus Clunyul vreo cincizeci și patru de ani, după Maiol, și s-⁠a făcut cunoscut prin blândețe și prin milostenia față de săraci. Este pomenit la 11 mai.

Fiul lui Berald de Mercoeur și al Gerbergăi, dintr-⁠o familie nobilă, a fost în copilărie pe jumătate paralizat și purtat pe targă de slugi. Se povestește că într-⁠o zi, lăsat la ușa unei biserici, s-⁠a târât până la altar, a încercat să se ridice, a reușit la a doua încercare și a umblat în jurul altarului; s-⁠a crezut că a fost vindecat prin ocrotirea Maicii Domnului, față de care a avut apoi o mare evlavie. A învățat dreptul canonic la seminarul Saint-⁠Julien din Brioude. Convins de Guillaume de Dijon, a intrat la Cluny în 991, la douăzeci și nouă de ani, și înainte de sfârșitul noviciatului a fost făcut ajutorul egumenului Maiol. În 994 a devenit egumen.

Sub păstorirea lui Clunyul a ajuns cea mai însemnată mănăstire din Europa apuseană. A statornicit regula Sfântului Benedict în locul unei reguli proprii, a reformat și alte mănăstiri benedictine și a luptat împotriva simoniei și a căsătoriilor necanonice. A sprijinit „Pacea lui Dumnezeu”, prin care luptele erau oprite în anumite zile. A orânduit ca la Cluny și în mănăstirile ei să se facă la 2 noiembrie pomenirea tuturor credincioșilor răposați, obicei preluat apoi în tot Apusul. A îndemnat și la închinarea personală către Maica Domnului.

A apărat libertatea mănăstirii față de episcopi și de seniori: a fost la sinodul de la Ansa în 994, a mers la Roma în 997 și a obținut în 998 de la papa Grigore al V-⁠lea libertatea Clunyului față de episcopul locului, privilegiu extins în 1024 la toate mănăstirile dependente. A fost în relații bune cu împărații Henric al II-⁠lea și Conrad al II-⁠lea și a mijlocit de mai multe ori pentru cei învinși. Când papa Ioan al XIX-⁠lea i-⁠a oferit arhiepiscopia Lyonului, a refuzat. În foametea din 1006 a vândut coroana de aur dăruită mănăstirii de Henric al II-⁠lea ca să sature mii de oameni și a topit și vase sfinte pentru aceeași nevoie.