Or

Cuviosul Or din Nitria (numit și Hor sau Horus) a fost un pustnic și părinte duhovnicesc din Egipt, din secolul al IV-⁠lea, unul dintre Părinții pustiei, trăitor în pustia Dalga, în Nitria și în Tebaida. Sfântul Ieronim spune că a ajuns părintele a mii de monahi, iar cei care l-⁠au cunoscut l-⁠au socotit între cei mai de seamă monahi ai vremii. A murit pe la 390, la aproape nouăzeci de ani, iar Biserica îl pomenește la 7 august.

În pustie

Despre tinerețea lui nu se știe nimic; se pare că s-⁠a născut la sfârșitul secolului al III-⁠lea sau la începutul celui de-⁠al IV-⁠lea. Cele mai multe știri despre el vin din relatarea Sfântului Ieronim, în Istoria monahilor din Egipt. Era cunoscut pentru dragostea lui peste măsură față de oameni, pentru primirea de străini și pentru smerenie. A trăit cea mai mare parte a vieții ca pustnic în aspră ascultare în pustia Dalga, într-⁠un loc depărtat, unde, după cum se spune în Vitae Patrum, făcea multe osteneli de înfrânare înainte să întemeieze o mănăstire nu departe de oraș. Mânca rădăcini și verdețuri, bea apă când avea, își petrecea tot timpul în rugăciune și laudă și mânca o singură dată pe săptămână. Sfântul Nicolae Velimirovici scrie că se silea mai ales să nu spună niciodată o minciună și că a avut mari ispite de la demoni, dar le-⁠a biruit pe toate cu trezvie și curaj.

Părintele monahilor

Se spune că, la bătrânețe, un înger i s-⁠a arătat în vis și i-⁠a poruncit să-⁠și lase singurătatea și să se facă învățător al altor monahi din Nitria, făgăduindu-⁠i că i se va încredința un popor numeros și că cei mântuiți prin el vor fi zeci de mii, iar că în veacul viitor va conduce atâția câți va câștiga în acesta. Or a ascultat și a ajuns părintele duhovnicesc al multor nevoitori din pustia Egiptului. După Ieronim, el a luat în grijă anume mănăstiri din pustia de lângă Shaina și a adunat o frăție; Vitae Patrum îl numește părintele multor mănăstiri. Frăția era atât de numeroasă, încât monahii își petreceau mult timp făcând colibe pentru cei care veneau, iar el a sădit atâția copaci sălbatici în acel loc, că au format o pădure deasă în pustie. După tradiție că, deși nu știa carte, prin minune dumnezeiască citea și știa pe de rost Scriptura. Ucenicii lui mărturiseau că nu mințea, nu jura, nu rănea pe nimeni și nu vorbea fără nevoie, iar unul dintre ei, Pistos, spunea că smerenia lui era mare. În rugăciune se silea ca toate nevoile frăției să fie împlinite. Ieronim spune că avea și darul de a scoate demonii, care veneau la el chiar împotriva voinței lor și strigau prin faptele lui. Se spune că se împărtășea zilnic.

Ieronim, care i-⁠a vizitat, a povestit că omul lui Dumnezeu s-⁠a bucurat de ei, i-⁠a salutat, a făcut îndată o rugăciune, le-⁠a spălat picioarele cu mâinile lui și a început să-⁠i învețe, căci cunoștea Scriptura foarte bine, ca unul care primise darul de la Dumnezeu, le-⁠a tâlcuit mai multe capitole și i-⁠a îndemnat la rugăciune și la împărtășirea cu Tainele. Rufin, care l-⁠a văzut, îl descria cu înfățișare de înger, de aproape nouăzeci de ani, cu barba albă și frumoasă, curgând pe piept, și cu chipul atât de strălucitor, încât cei care îl priveau erau mustrați doar de vederea lui; Vitae Patrum adaugă că la nouăzeci de ani nu pierduse nimic din puterea trupului. Palladie, în Istoria lausiacă, spune despre el că nu a mințit niciodată, nu s-⁠a jurat și nu a rostit blestem, și că dincolo de strictul necesar nu vorbea deloc.

Întâmplări și învățături

Or își învăța ucenicii să fie mereu gata ca Domnul să le ia sufletul. Se povestește că, pe când el și Teodor lucrau o chilie din lut, și-⁠au zis unul altuia ce ar face dacă Dumnezeu i-⁠ar cerceta chiar atunci; apoi, plângând, au lăsat lutul acolo și fiecare s-⁠a întors în chilia lui. Într-⁠o altă istorisire, un nobil milostiv, Longhin, a vrut să-⁠l viziteze, iar unul din ucenicii lui l-⁠a lăudat pe nobil și a cerut învoirea bătrânului; Or a înțeles că monahul voia de fapt să capete bani, care i-⁠ar fi ațâțat la avuție, și a refuzat, spunând că nu este nevoie ca el să treacă valea ca să-⁠l vadă. Ieronim mai povestește că ucenicul lui, Pavel, a plecat să cumpere trestie și, aflând că alții plătiseră arvună, iar Or nu plătea niciodată arvună, ci tot prețul deodată, a luat de la un țăran niște ramuri de palmier, lăsate de altul care nu venise după ele. Bătrânul a bătut din palme și a zis că în anul acela Or nu va lucra, și nu a lăsat ramurile să intre în chilie, ci a așteptat să fie date înapoi.

Odată a povestit despre un om pe care l-⁠a cunoscut în pustie, care de trei ani nu mâncase nimic pământesc, ci un înger îi aducea hrană cerească la trei zile. Acestuia i-⁠au venit demoni, în chip de cai, care de foc și călăreți, zicându-⁠i că a ajuns desăvârșit și să se închine lor, ca să-⁠l ridice ca pe Ilie; monahul a răspuns în gând că se închină zilnic Regelui și Mântuitorului și că, dacă cel ce vorbea ar fi fost rege, nu i-⁠ar fi cerut închinare, iar demonul a dispărut. Vitae Patrum arată că acel om era chiar Or. Din pricina nevoințelor lui, era mereu bolnav; Sisoe spunea că Or a fost bolnav optsprezece ani. Odată, ucenicii i-⁠au amintit că este sărbătoarea Învierii, iar el și-⁠a ridicat mâinile spre cer și s-⁠a rugat trei zile fără încetare.

Învățăturile lui se păstrează în Apoftegmele Părinților. Spunea că cununa monahului este smerenia. Când vrei să-⁠ți înfrânezi gândurile înalte și mândre, să-⁠ți cercetezi cu grijă conștiința: ai păzit toate poruncile, ți-⁠ai iubit dușmanii, ai fost bun cu ei în nenorocirea lor, te-⁠ai socotit slugă netrebnică și cel mai rău dintre păcătoși? Chiar dacă ai făcut toate acestea, să nu te socotești bun, căci și gândul acesta este stricăcios. Cel cinstit și lăudat peste merite va suferi mult, iar cel nesocotit de oameni va primi slavă în cer. Când Sisoe i-⁠a cerut un sfat, bătrânul a spus: „După gândul meu, mă pun mai prejos decât toți oamenii.” Și mai spunea: să nu gândești împotriva fratelui tău că tu ai o viață mai trezvitoare, ci supune-⁠te harului lui Hristos, în duh de sărăcie și dragoste adevărată; iar dacă ai vorbit de rău pe fratele tău, să-⁠i spui: „Am vorbit rău de tine; fie aceasta chezășie că nu voi mai răspândi calomnia.” În orice ispită să nu te plângi de nimeni, ci să zici despre tine: „Aceasta mi se întâmplă din păcatele mele.” Către ucenicul Pavel: „Ferește-⁠te ca nici un cuvânt de prisos să nu intre în chilia aceasta”, iar despre întâlnirea cu oamenii: „Dacă fugi, fugi de oameni, altfel lumea și oamenii din ea te vor face să faci multe lucruri nebune.” Pentru monah, spunea, sărbătoarea Învierii lui Hristos este să-⁠și ridice mintea și să o unească cu Dumnezeu. Din orice păcat vei scăpa ușor, dacă fugi de vorba rea, care ucide sufletul și înăbușă orice faptă bună din inimă.

Cinstirea

Este pomenit ca sfânt în Biserica Ortodoxă și în cea Catolică, iar ziua lui este 7 august. În Proloagele de la Ohrida ale Sfântului Nicolae Velimirovici i se închină o laudă în douăzeci și șase de rânduri.