Pahomie Rusul

Sfântul cuviosul mucenic Pahomie Rusul (în lume Procopie, mort în 1730) a fost un ucrainean din Rusia Mică, luat rob de tătari, silit să trăiască ani la rând între turci fără să se lepede de Hristos, apoi monah pe Athos și, la urmă, mucenic la Ușak, în Asia Mică. A primit moartea mucenicească prin tăierea capului la 7 mai 1730. Este pomenit la 7 mai. Moaștele lui nestricate se află pe insula Patmos, în mănăstirea Sfântului Ioan Teologul.

Robia

S-⁠a născut în Rusia Mică (Ucraina), în a doua jumătate a secolului al XVII-⁠lea, în familia unor părinți credincioși. În tinerețe a fost luat de tătari, care făceau pe atunci dese incursiuni în Ucraina, și vândut ca rob unui turc, tăbăcar de meserie, în orașul Ușak, din regiunea Filadelfiei (în Anatolia). Izvorul rus spune că a stat acolo douăzeci și șapte de ani, cel ucrainean că a petrecut în robie douăzeci de ani. Musulmanul l-⁠a învățat meseria și a căutat în fel și chip să-⁠l întoarcă la islam, dar Procopie, care ajunsese priceput și harnic în meșteșug, nu a vrut nici să audă de învățătura lui Mahomed. Turcul l-⁠a bătut cu bâta, l-⁠a amenințat și l-⁠a înfometat, iar tânărul a răbdat totul cu bucurie și tărie. Văzând că nu poate să-⁠l clintească nici cu amenințări, nici cu bătăi, a încercat o viclenie: avea o fiică nemăritată și a început să-⁠l îmbuneze și să-⁠i ofere fata de soție, făgăduindu-⁠i toată averea. Dar tânărul a respins cu fermitate ofertele, preferând curăția sufletului și a trupului tuturor comorilor lumii și repetând în inimă cuvintele apostolului: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Dumnezeu? Necazul, ori strâmtorarea, ori prigoana, ori foamea, ori primejdia, ori sabia?” (Romani 8, 35). În cele din urmă stăpânul l-⁠a eliberat și i-⁠a dat voie să meargă oriunde vrea.

Pe Athos

Procopie a slăvit pe Domnul și se pregătea de drum când s-⁠a îmbolnăvit greu. Vecinii turci, aflând, nevrând să-⁠l lase din mână, au vrut să folosească boala în folosul lor. S-⁠au adunat în casa unde zăcea bolnavul și au răspândit minciuna că în timpul crizelor s-⁠ar fi lepădat de Hristos și le-⁠ar fi dat cuvânt că se face musulman dacă se însănătoșește. Când a început să se vindece, l-⁠au îmbrăcat cu forța în haine turcești, fără să-⁠i facă tăierea împrejur. Oricât a negat, oricât a blestemat pe Mahomed și învățătura lui, turcii n-⁠au vrut să audă, spunând doar că s-⁠a lepădat odată pentru totdeauna și aparține proorocului lor.

Procopie a plecat revoltat la Smirna, sub chip de negustor, apoi, lepădând hainele turcești, a fugit pe Sfântul Munte Athos, unde s-⁠a așezat lângă mănăstirea Sfântului Pavel, la un bătrân evlavios, Iosif, care avea darul deosebirii. A stat doisprezece ani în ascultare, primind de la acest bătrân tunderea monahală cu numele Pahomie și mărturisind tot ce se întâmplase cu el. Pe vremea aceea în schitul Kavsokalivia era vestit prin viața minunată bătrânul Acachie. Pahomie auzise de multe ori de nevoința lui și, vrând să-⁠l urmeze și să învețe din experiență adevărata viețuire monahală, s-⁠a mutat la el. Șase ani s-⁠a aflat sub îndrumarea cuviosului Acachie, hrănindu-⁠se din munca mâinilor lui, până a ajuns el însuși pildă de nevoință și podoabă a postitorilor, încât toți l-⁠au îndrăgit și au căutat să-⁠i urmeze viața.

Mărturisirea

În vreme ce se întărea în viața duhovnicească, inima lui tremura în gândul dacă nu s-⁠a lepădat cu adevărat de Hristos într-⁠o criză de boală sau într-⁠o stare fără simțire. Multă vreme nu a putut învinge această frământare sufletească și, în cele din urmă, i s-⁠a deschis duhovnicului lui, cerând binecuvântare pentru nevoința muceniciei. Bătrânul, socotind că este semn de mândrie, nu o lucrare a Duhului, l-⁠a mustrat și l-⁠a alungat. Pahomie a stăruit un an întreg, iar bătrânul îl bătea, îl umilea și îi dădea ascultări peste puteri. În cele din urmă, văzând că nu se lasă de dorința morții mucenicești, bătrânul s-⁠a rugat împreună cu el lui Dumnezeu să-⁠i descopere sfânta Lui voie. Apoi au cerut sfatul bătrânului Acachie și al altor părinți cunoscuți în vremea aceea, care l-⁠au binecuvântat pentru această nevoință.

Pahomie, însoțit de bătrânul Iosif, a plecat de pe Athos la fostul său stăpân, în orașul Ușak. Acolo turcii l-⁠au recunoscut îndată, l-⁠au prins și l-⁠au dus la efendi, mai-⁠marele orașului, spunând că Pahomie fusese rob la vecinul lor și s-⁠a lepădat de Hristos din voia lui, fusese primit în islam și îmbrăcat în haine musulmane, iar acum și-⁠a schimbat cuvântul și s-⁠a îmbrăcat în haine monahale creștine. Sfântul mucenic a răspuns că mărturiile sunt neadevărate, pentru că nu s-⁠a lepădat niciodată de Hristos, Dumnezeul adevărat. Cum a ales moartea pentru credința în Hristos, a fost dus la închisoare și a stat două zile fără mâncare și apă. În ziua a treia, judecătorii au hotărât să-⁠l omoare, iar paznicul i-⁠a spus vestea. Mucenicul a ascultat hotărârea, a preamărit pe Dumnezeu și a petrecut noaptea în laudă și rugăciune. Dimineața a fost adus la judecător pentru ultima caznă și și-⁠a mărturisit din nou credința. Când l-⁠au legat și l-⁠au dus la locul execuției, mulțimea de turci și de creștini l-⁠a urmat. Musulmanii îl batjocoreau, scuipându-⁠l, iar creștinii se rugau pentru el. Ajuns la loc, sfântul a îngenuncheat, iar călăul l-⁠a îndemnat încet să nu-⁠și piardă degeaba viața, ci să se lepede de Hristos și să se bucure de fericirea pământească pe care o dă Mahomed slugilor lui credincioase. Dar cuviosul mucenic Pahomie nu s-⁠a lepădat de Hristos. I s-⁠a tăiat sfântul cap, iar călăul, îndată după ce a tăiat capul mucenicului, a început să se zbată ca un îndrăcit.