Aviv de la Nekresi

Sfântul Aviv de la Nekresi, episcop și mucenic din secolul al VI-⁠lea, a fost unul dintre cei treisprezece Sfinți Părinți Sirieni care au venit în Georgia cu Ioan de la Zedazeni. A propovăduit Evanghelia în Kahetia, a stins cu apă un foc zoroastrian și a fost ucenic al lui Ioan, apoi episcop, iar persanii l-⁠au ucis cu pietre. Se pomenește la 20 mai și la 29 noiembrie (7 mai și 29 noiembrie pe stilul vechi).

Sosirea în Georgia și lucrarea misionară

Anul nașterii nu este sigur: o sursă spune circa 510 și moartea circa 570. A fost ucenic al cuviosului Ioan de la Zedazeni, cu care a venit din Antiohia în Iveria, la cererea regelui Parsman al VI-⁠lea și a catolicosului-⁠arhiepiscop Evlavie, în mijlocul veacului al VI-⁠lea. S-⁠a așezat pe muntele Zedazeni și a slujit ca diacon în mănăstirea întemeiată acolo de învățătorul său. Mai apoi a purtat o lucrare misionară vie: a străbătut orașe și sate, nimicind superstițiile, i-⁠a adus la creștinism pe kahetinii din Aragvispiri (azi municipiul Dușeti din Mțheta-⁠Mtianeti) și a îndemnat poporul să țină cu tărie credința creștină. A luptat împotriva influenței religiei oficiale a Iranului, zoroastrismul. După Viața Kartliei, a răspândit creștinismul nu doar între georgieni, ci și între neamurile de munte, ca didoii, străvechi înaintași ai Daghestanului de azi. A întemeiat o mănăstire și a ajuns episcop de Nekresi, în Kahetia.

Mucenicia

Georgia de Răsărit se afla pe atunci sub stăpânire persană, iar religia stăpânitoare era zoroastrismul. Nu departe de biserica din Nekresi, sfântul a stins cu apă sfințită un templu al focului la care se închinau zoroastrienii. Marzbanul persan, neliniștit de propovăduirea lui rodnică, a poruncit să-⁠l aducă înaintea sa. Soldați înarmați cu ciomege l-⁠au legat și l-⁠au dus la el. Pe drum Aviv a răbdat multe batjocuri și bătăi din partea lor. Ajuns la țintă, a fost închis și învinuit că, stingând focul, a „ucis un dumnezeu”. Înaintea unei mari mulțimi, satrapul i-⁠a cerut să se lepede de credința creștină, dar sfântul a refuzat. El a arătat limpede nimicnicia zoroastrismului, dând ca dovadă neputința focului în fața celorlalte elemente ale firii, și l-⁠a învinuit pe stăpânitor de idolatrie, pentru care a fost biciuit și supus unor chinuri cumplite, dar nu s-⁠a clintit. Atunci stăpânitorul a poruncit să fie omorât. A fost ucis cu pietre la Rekhi (o sursă engleză spune așa), iar trupul lui a fost târât prin oraș și aruncat fiarelor și păsărilor răpitoare. Simeon Stâlpnicul de pe Muntele Minunat îi trimisese înainte o scrisoare, o euloghie (se crede un cuvânt de prescură) și un toiag spre întărirea sufletului.

Trupul a stat mult timp în afara cetății, dar nici fiarele, nici păsările, nici putrezirea nu s-⁠au atins de sfintele moaște. Preoții și monahii din Rekhi, în pofida interdicției aspre, au luat pe ascuns trupul și l-⁠au îngropat cu cinste, după cum spun sursele, la mănăstirea Samtavisi, aflată la jumătatea drumului dintre Mțheta și Gori (versiunea rusă și sârbă spune că monahii l-⁠au îngropat pe teritoriul mănăstirii Samtavro). În vremea cneazului Stepanoz al Kartliei, moaștele au fost mutate de la Samtavisi la mănăstirea Samtavro din Mțheta și puse sub altar. Sfintele lui moaște se odihnesc astăzi în orașul Mțheta.

Izvoare și cinstire

Aviv este amintit în vieți ale altor Părinți Sirieni. Lucrarea despre el, alcătuită în veacurile al VI-⁠lea și al VII-⁠lea, nu s-⁠a păstrat; a rămas o Viață bazată pe scrierile catolicosului Kartliei Arsenie I cel Mare. Este cinstit ca unul dintre întemeietorii monahismului georgian. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 7 (20) mai și la 29 noiembrie (12 decembrie); Biserica Catolică, la 12 și 29 noiembrie. Până în 1700, ziua lui a fost ținută la 12 noiembrie, apoi mutată la 12 decembrie pe stilul nou, adică 29 noiembrie pe cel vechi.