Parmena

Sfântul Apostol Parmena a fost unul dintre cei Șapte Diaconi din Faptele Apostolilor, unde numele lui este al șaselea în lista celor șapte, și unul dintre cei Șaptezeci. Tradiția spune că a propovăduit Evanghelia în Asia Mică (după alte izvoare, în Macedonia) și că a pătimit mucenicia în 98 (după alt izvor, în 117), în prigoana lui Traian; după alte însemnări, a murit în pace la Ierusalim, curând după alegere. Se pomenește la 4 ianuarie, în Soborul celor Șaptezeci de Apostoli, și la 28 iulie, împreună cu ceilalți diaconi, Prohor, Nicanor și Timon; în Biserica Catolică, la 23 ianuarie.

În Faptele Apostolilor se spune că, în zilele când ucenicii se înmulțeau, a început cârtire între elini și evrei, fiindcă văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțirea zilnică. Cei doisprezece au chemat atunci mulțimea ucenicilor și au spus: „Nu este drept să lăsăm noi cuvântul lui Dumnezeu și să slujim la mese. Căutați dar, frați, șapte bărbați din voi, cu bună mărturie, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care să-⁠i rânduim la această slujbă.” Au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duh Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena și pe Nicolae, prozelit din Antiohia.

După viața lui, Parmena a împlinit cu osârdie deosebită poruncile apostolilor și a slujit la mese, dar a adormit în pace încă înainte ca apostolii să plece din Ierusalim la propovăduire. În slujba Sfinților Apostoli, la 28 iulie, se spune: „Mare a fost Parmena înaintea ochilor apostolilor, săvârșind cu râvnă fierbinte dumnezeiasca slujire.” Istoricul Dorotei spune că Parmena a murit doar după câțiva ani de la alegere. Există însă și părerea că a propovăduit Evanghelia în Macedonia și și-⁠a încheiat osteneala apostolică prin moarte de mucenic, sub împăratul Traian. Tradiția creștină îl numește episcop la Soli; unii socotesc că este vorba de Soli din Cipru, alții de Soli din Cilicia.