Irina de la Hrisovalanton

Cuvioasa Irina de la Hrisovalanton a fost egumena Mănăstirii Hrisovalanton din Constantinopol în veacul al IX-⁠lea și, după unele socoteli, la începutul celui de-⁠al X-⁠lea. Originară dintr-⁠un neam ales al Capadociei, a lăsat la o parte nunta împărătească ce i se pregătea și a ales viața călugărească. Biserica o cinstește pentru asceza ei aspră, pentru darul lacrimilor și al înainte-⁠vederii și pentru numeroasele minuni povestite în Viața sa.

Izvorul vieții sale

Tot ce se știe despre Sfânta Irina vine dintr-⁠o singură scriere, Viața ei, al cărei autor a rămas necunoscut. Originalul nu s-⁠a păstrat, iar textul este cunoscut din șapte manuscrise copiate între veacurile al XIII-⁠lea și al XVII-⁠lea. A fost tipărit, între altele, în colecția Acta Sanctorum.

Bizantinistul suedez J. O. Rosenqvist socotește că textul a fost alcătuit în ultimele două decenii ale veacului al X-⁠lea, în vremea împăratului Vasile al II-⁠lea. El a presupus, fără dovezi sigure, că autorul ar fi putut fi o rudă a sfintei din Constantinopol sau chiar o femeie, poate o egumenă a aceleiași mănăstiri. Fiindcă scrierea este cu mult mai târzie decât faptele, cronologia ei are unele nepotriviri, iar cercetătorii propun date diferite pentru viața cuvioasei.

Viața Sfintei Irina este prețuită și ca mărturie despre monahismul bizantin. Ea descrie Mănăstirea Hrisovalanton ca fiind așezată într-⁠un loc frumos, departe de cartierele aglomerate. Mănăstirea fusese la început de bărbați, se pustiise în vremea prigoanei iconoclaste împotriva monahilor și fusese refăcută ca mănăstire de maici.

Neamul și tinerețea

Irina s-⁠a născut în Capadocia, într-⁠o familie bogată, ale cărei rude aveau dregătorii la curtea imperială și trecere mare în Constantinopol. După tradiția păstrată în Grecia, tatăl ei era patriciul Filaret Capadocianul, din Cezareea, comandantul militar al themei Capadociei, om de încredere al împăratului Teofil și al împărătesei Teodora. Mama ei, patriciana Zoe, era cunoscută în Cezareea pentru frumusețea și viața ei curată.

Familia a avut două fiice, pe Calinica, cea mai mare, și pe Irina, mai mică cu câțiva ani. Mama a murit tânără, iar fetele au fost crescute de patriciana Sofia, sora tatălui lor. Calinica s-⁠a căsătorit cu cezarul Varda, fratele împărătesei Teodora și unchiul după mamă al viitorului împărat Mihail al III-⁠lea.

Copilăria Irinei a căzut în anii luptei împotriva sfintelor icoane. Viața ei începe tocmai cu sfârșitul acestei lupte: moartea împăratului Teofil, regența Sfintei Teodora, Sinodul de la Constantinopol care a osândit iconoclasmul și rugăciunile părinților pentru iertarea împăratului răposat.

Drumul spre capitală și Sfântul Ioanichie

După biruința Ortodoxiei, împărăteasa Teodora a hotărât să-⁠l căsătorească pe fiul ei, Mihail. Familiile de neam din imperiu au primit scrisori care le chemau fiicele frumoase și evlavioase la Constantinopol, ca dintre ele să fie aleasă mireasa. A pornit spre capitală și Irina, foarte tânără, după tradiția grecească pe la cincisprezece ani.

Drumul trecea pe lângă Muntele Olimp din Bitinia, unde se nevoia Cuviosul Ioanichie cel Mare, despre care se spunea că se arată numai celor vrednici. Irina a dorit să-⁠l vadă și a urcat pe munte împreună cu însoțitorii ei. Bătrânul a întâmpinat-⁠o pe nume și i-⁠a spus că Mănăstirea Hrisovalanton are nevoie de ea, ca să păstorească fecioarele de acolo. Fata nu auzise niciodată de această mănăstire și s-⁠a mirat de cuvintele sfântului.

Ajunsă în Constantinopol, a fost primită de rudele ei de neam, dintre care unele erau apropiate ale împăratului. Acolo a aflat că împăratul își alesese deja soția, pe Evdochia Decapolitissa. Rudele au fost dezamăgite, dar Irina s-⁠a bucurat, pentru că încă de mică dorea viața monahală.

Alegerea vieții călugărești

Multe familii bogate și-⁠au îndreptat atunci privirea spre ea. Tradiția grecească spune că tatăl ei a logodit-⁠o cu un tânăr patrician, Fotinos, fiul eparhului Nichita din Adrianopol. Irina i-⁠a mărturisit că hotărârea ei de a se călugări este nestrămutată, iar zbuciumul acestei împotriviri a îmbolnăvit-⁠o grav. După ce s-⁠a însănătoșit, tatăl ei a înțeles că alegerea ei era pentru toată viața și a dus-⁠o el însuși la mănăstirea de maici închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, numită Hrisovalanton.

Aducându-⁠și aminte de cuvântul Sfântului Ioanichie, Irina a primit acolo tunderea în monahism. Averea și-⁠a împărțit-⁠o săracilor, bolnavilor și mănăstirii, iar slujnicele ei au fost eliberate și înzestrate. De atunci nu a mai ieșit din mănăstire, nici chiar atunci când a fost chemată la palat.

Nevoințele începutului

Irina și-⁠a pus ca temelie smerenia și ascultarea. A cerut cele mai grele și mai umile ascultări din obște, iar o tradiție spune că, deși venea dintr-⁠o familie bogată, a cerut să curețe latrinele mănăstirii. Purta o singură cămașă și o singură rasă și se hrănea doar cu pâine, apă și legume.

Citea cu sârguință Sfânta Scriptură, scrierile Sfinților Părinți și viețile nevoitorilor. Din Viața Sfântului Arsenie cel Mare a aflat că acesta stătea la apusul soarelui cu fața spre răsărit, cu mâinile ridicate, rugându-⁠se până dimineața. Cu binecuvântarea egumenei, singura care știa de această nevoință, a început și ea să facă la fel. Cu vremea a ajuns să stea astfel zile și nopți întregi, uneori o săptămână, iar la sfârșit avea nevoie de ajutorul altora ca să-⁠și coboare brațele.

După trei ani a venit ispita. Duhurile rele îi aduceau aminte de neamul ei ales și o ademeneau cu bogăția și plăcerile lumii, iar noaptea, în timpul rugăciunii, o înfricoșau. Irina a cerut ajutorul Mântuitorului, al Maicii Domnului și al Arhanghelilor Mihail și Gavriil, iar ispitele s-⁠au depărtat.

Vestea despre viața ei a ajuns la rudele ei și la soțiile și fiicele dregătorilor din senat. Multe tinere de neam au început, după pilda ei, să trăiască după poruncile lui Dumnezeu.

Egumena de la Hrisovalanton

La moartea sa, egumena a lăsat-⁠o pe Irina urmașă. Temându-⁠se că smerenia ei o va face să refuze, maicile au mers la Sfântul Metodie, patriarhul Constantinopolului. După Viața ei, patriarhul a cunoscut prin descoperire voia egumenei răposate, a hirotesit-⁠o pe Irina diaconiță și a rânduit-⁠o egumenă. Tradiția grecească spune că avea atunci în jur de douăzeci și unu de ani.

Ca stareță, și-⁠a înmulțit nevoințele: stătea în rugăciune câte o săptămână, postea foarte aspru și se ruga cu mare zdrobire de inimă. Vorbea numai cu maicile din obște și nu a mai părăsit niciodată mănăstirea. În fiecare dimineață aduna surorile în biserica Arhanghelilor și le povățuia, iar adesea veneau și mireni să-⁠i ceară sfatul.

Ca să le poată călăuzi mai bine, s-⁠a rugat lui Dumnezeu să-⁠i dea să cunoască tainele inimilor. Viața ei spune că de atunci un înger o însoțea pretutindeni și îi descoperea gândurile ascunse ale maicilor. Cercetătorul rus I. I. Sokolov a văzut în ea o pildă a cinstei de care se bucura monahismul în societatea bizantină a vremii.

Flacăra în chilie și darul lacrimilor

Într-⁠o noapte de priveghere, după Viața ei, haina i-⁠a luat foc prin lucrarea celui rău. O maică a simțit mirosul de ars, a intrat în chilie și a găsit-⁠o stând neclintită în rugăciune, deși flăcările o cuprinseseră. Sora a stins focul, iar egumena a mustrat-⁠o, spunându-⁠i că un înger voia tocmai atunci să-⁠i pună o cunună. Haina arsă răspândea bună mireasmă.

Plângerea neîncetată pentru păcatele ei i-⁠a adus darul lacrimilor. Nevrând ca alții să o vadă plângând, a cerut să se facă în podeaua bisericii o mică adâncitură cu capac. În timpul slujbei se apleca deasupra ei, își acoperea fața cu palmele și plângea până la sfârșit, iar uneori adâncitura se umplea de lacrimi. Autorul Vieții spune că locul se mai putea vedea și în zilele lui.

Înainte-⁠vederea și minunile

Sfânta a vestit-⁠o pe sora ei, Calinica, de uciderea care îi aștepta pe cezarul Varda și pe împăratul Mihail. Varda nu a crezut cuvântul ei și a fost ucis, iar după el a pierit și împăratul. Pe tron a urcat Vasile I Macedoneanul.

O tânără de neam din Capadocia a intrat în mănăstire, iar logodnicul ei, mâhnit, a apelat la un vrăjitor ca s-⁠o întoarcă. Fata a început să fie chinuită de o patimă străină, de gânduri de sinucidere și striga numele tânărului. Irina a rânduit post aspru și rugăciune pentru ea. În a treia zi i s-⁠a arătat Sfântul Vasile cel Mare, tot capadocian, care i-⁠a poruncit s-⁠o ducă pe fată la biserica Maicii Domnului din Vlaherne.

Apoi Irina a văzut în vis pe Maica Domnului poruncind Sfintei Mari Mucenițe Anastasia Izbăvitoarea de otravă și Sfântului Vasile să afle pricina răului. În timpul unei rugăciuni în mănăstire, cei doi sfinți i-⁠au dat egumenei o legătură cu obiectele vrăjitoriei. După ce acestea au fost arse, fata s-⁠a vindecat.

Un tânăr pe nume Nicolae, care lucra la via mănăstirii, s-⁠a aprins de o patimă pentru o maică și, într-⁠o noapte, a căzut la pământ zbătându-⁠se, cu spume la gură. Irina l-⁠a trimis întâi la biserica Sfintei Anastasia, dar nu s-⁠a vindecat. Mucenița i-⁠a descoperit în vis că ea însăși trebuie să-⁠l tămăduiască. Tânărul a fost adus în mănăstire, iar cuvioasa, ca să-⁠și ascundă darul, a rânduit rugăciuni zilnice ale întregii obști. Într-⁠o zi, la Liturghie, Nicolae și-⁠a rupt legăturile, iar sfânta l-⁠a oprit pe loc și a poruncit duhului necurat să iasă. I-⁠a cerut tânărului să spună tuturor că a fost vindecat prin mijlocirea Arhanghelilor Mihail și Gavriil.

Viața ei mai povestește că o maică a văzut-⁠o pe Irina ridicată de la pământ în rugăciune, iar doi chiparoși din curte s-⁠au plecat până la pământ înaintea ei. După rugăciune, sfânta i-⁠a binecuvântat cu semnul crucii și ei s-⁠au ridicat. Maica a apucat să lege în vârfurile lor câte o basma, și așa toată obștea a aflat de minune.

Merele din rai

Viața ei spune că, la praznicul Sfântului Vasile, Irina a auzit glasul acestuia îndemnând-⁠o să mănânce din fructele pe care i le va aduce un corăbier. A doua zi a venit la mănăstire căpitanul unei corăbii. El povestea că, trecând pe lângă insula Patmos, a fost oprit de un bătrân care l-⁠a chemat de pe țărm, apoi a venit spre corabie umblând pe ape. Bătrânul i-⁠a dat trei mere pentru patriarhul Ignatie și trei pentru Irina, spunând că sunt din rai. Tradiția îl socotește pe acest bătrân a fi Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan.

După un post de o săptămână, cuvioasa a mâncat dintr-⁠un măr și apoi patruzeci de zile nu a mai mâncat și nu a mai băut nimic altceva. Al doilea măr l-⁠a împărțit maicilor în Joia Mare, după Sfânta Împărtășanie. Pe al treilea l-⁠a păstrat.

Împăratul și ruda întemnițată

O rudă a sfintei a fost aruncată în temniță în urma unui pâri mincinoase, iar familia a cerut ajutorul egumenei. În aceeași noapte, împăratul a văzut-⁠o în vis pe Irina, care i-⁠a spus cine este și i-⁠a poruncit să elibereze pe cel nevinovat, altfel îl aștepta moartea. Împăratul a crezut că e vrăjitorie și l-⁠a cercetat pe întemnițat, care a spus că o cunoaște și unde poate fi găsită.

Trimișii împăratului au mers la Hrisovalanton și au auzit de la sfântă, a cărei față strălucea, aceleași cuvinte pe care împăratul le auzise în vis. Unul dintre ei i-⁠a făcut portretul, iar împăratul a recunoscut în el femeia din vedenie. Prizonierul a fost eliberat, iar împăratul i-⁠a trimis cuvioasei o scrisoare de iertare.

Trecerea la Domnul

La hramul bisericii mari a mănăstirii, Irina a cunoscut mai dinainte că va mai lua parte o singură dată la acest praznic. După un an, nu a mai primit altă hrană decât din mărul din rai. În a treia zi, la 28 iulie, a rânduit-⁠o ca urmașă pe monahia Maria și a trecut la Domnul. După tradiție, a ajuns la vârsta de o sută unu ani, iar după alte socoteli la nouăzeci și șapte. Data adormirii ei este pusă de unii în anul 921, iar alți cercetători o așază mai devreme.

Cinstirea

Sfânta Cuvioasă Irina de la Hrisovalanton este prăznuită la 28 iulie. În Grecia este foarte iubită, iar lângă Atena se află astăzi două mănăstiri care îi poartă numele. Îi este închinată și biserica ortodoxă greacă Sfânta Irina Hrisovalantu din comitatul Macomb, statul Michigan, din Statele Unite.