Pavel de la Xiropotam

Cuviosul Pavel de la Xiropotam (în lume Procopie) a fost un nevoitor bizantin din secolele al IX-⁠lea și al X-⁠lea, care a trăit în Sfântul Munte Athos, unde a reînnoit viața monahală la mănăstirea Xiropotam și a întemeiat mănăstirea care îi poartă numele, Sfântul Pavel. După tradiție, era fiu de împărat, și a lăsat o carieră strălucită în lume pentru sărăcie și rugăciune. Este pomenit la 28 iulie.

Originea și tinerețea

Cuviosul Pavel, născut Procopie, ar fi fost, după tradiție, fiul unui împărat bizantin, pe care unele izvoare, anacronic, îl numesc Mihail I Rangabe. Potrivit izvoarelor, s-⁠a născut la Constantinopol. Mihail a renunțat la putere în 813 și s-⁠a călugărit, iar noul împărat, Leon al V-⁠lea Armeanul, văzând în băiat un rival în lupta pentru tron, l-⁠a castrat. Unii cercetători îl socotesc astfel eunuc, ceea ce se potrivește cu icoana lui, în care apare ca un bătrân cărunt fără barbă, lucru care se deosebește de obiceiul călugărilor de a purta barbă lungă, dar se potrivește cu castrarea în copilărie, cum se făcea cu eunucii și cu fiii împăraților detronați, ca în cazul fiilor lui Mihail I Rangabe, cărora li s-⁠a îngăduit să trăiască în mănăstiri după ce au fost castrați la porunca lui Leon.

Procopie a primit o educație strălucită și a fost unul dintre cei mai învățați oameni ai vremii. Lucrările sale, între care cuvântul la Intrarea în biserică a Maicii Domnului, canonul celor Patruzeci de Mucenici și canonul Sfintei Cruci (scris în trimetru iambic), i-⁠au adus faimă. Dar știința și o poziție cinstită în lume nu l-⁠au ispitit pe Procopie.

La Xiropotam

Lăsând tot ce era lumesc și schimbându-⁠și hainele scumpe cu zdrențe de cerșetor, Procopie a plecat în Sfântul Munte Athos. În locul numit Xiropotam, adică „pârâul secat”, și-⁠a făcut o chilie în ruinele unei mănăstiri întemeiate odinioară de împărăteasa Pulheria, în cinstea celor Patruzeci de Mucenici din Sevasta. A primit tunderea monahală de la un pustnic numit Cosma, cu numele Pavel. Din smerenie nu și-⁠a arătat nimănui învățătura. Prin viața lui aspră a ajuns repede cunoscut în tot Sfântul Munte. A rămas cunoscut ca Pavel de la Xiropotam, iar mănăstirea în care a lucrat se numește și azi Xiropotam.

Când împăratul Roman I Lecapen, rudă a Cuviosului Pavel, a urcat pe tron, l-⁠a chemat la Constantinopol prin Protosul Sfântului Munte și i-⁠a pregătit o primire strălucită. Smeritul Pavel, fără să trădeze datoria sa monahală, s-⁠a înfățișat în mijlocul strălucirii curții cu o cruce și cu rasa lui ruptă. Sfântul a arătat că slava lui a fost aleasă de Dumnezeu, punându-⁠și mâinile pe împăratul Roman, care era grav bolnav, și vindecându-⁠l în chip minunat. Dar ispitele vieții de la curte, făgăduite de împăratul recunoscător, nu l-⁠au înșelat pe sfânt, care s-⁠a întors în Sfântul Munte, cerând împăratului doar un lucru, să restaureze mănăstirea Xiropotam. După restaurarea mănăstirii, la sfințirea catedralei ei, pe sfântul altar s-⁠a pus o părticică din Sfânta Cruce, dar a împăratului Roman către Cuviosul Pavel.

Mănăstirea Sfântul Pavel

Curând, mănăstirea Xiropotam s-⁠a umplut de monahi care voiau să ajungă sub ascultarea sfântului nevoitor, dar Cuviosul Pavel, încredințând conducerea mănăstirii unuia dintre părinți, s-⁠a retras într-⁠o sihăstrie depărtată. Tăcerea lui strictă a fost iarăși tulburată de ucenici, care nu voiau să-⁠l părăsească pe stareț. În jurul anului 980, Cuviosul a cerut împăratului o mănăstire nouă. Aceasta a fost întemeierea mănăstirii Sfântul Gheorghe, numită după Sfântul Marele Mucenic Gheorghe, redenumită mai târziu după sfânt, mănăstirea Sfântul Pavel. Cel dintâi egumen a fost Cuviosul Pavel însuși, care a adus și în această mănăstire părticele din Sfânta Cruce.

Cuviosul Pavel a fost cel mai de seamă dintre grupul de sihaștri din Athos și i-⁠a îndemnat pe acești nevoitori să se împotrivească monahismului organizat. Mai ales, el a fost principalul potrivnic al Sfântului Atanasie Athonitul și al propunerilor lui monahale, învinuindu-⁠l că aduce obiceiuri lumești în Athos și că îi exploatează pe sihaștri.

Adormirea

Vestit mai dinainte de moartea sa, sfântul a chemat la sine pe părinții de la Xiropotam și de la noua mănăstire a Sfântului Gheorghe și le-⁠a dat ultima învățătură. În ziua adormirii, Cuviosul Pavel a îmbrăcat mantia, a citit rugăciunea Sfântului Ioanichie cel Mare, pe care o rostea neîncetat: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ție”, și s-⁠a împărtășit cu Sfintele Taine ale lui Hristos. A lăsat porunca să fie îngropat pe peninsula Longos, în fața Sfântului Munte.

Când trupul a fost dus spre îngropare, valurile au împins corabia până la țărmul Constantinopolului, unde împăratul și Patriarhul au primit trupul sfântului cu cuvioșie și l-⁠au așezat cu solemnitate în Sfânta Sofia. După prădarea Constantinopolului de cruciați, moaștele Sfântului Pavel au fost duse la Veneția. Cuviosul este pomenit la 28 iulie.