Parmenie din Babilon

Sfântul Sfințit Mucenic Parmeniu din Babilon (sau din Cordula) a fost preot al Babilonului și a pătimit în jurul anului 251, în veacul al III-⁠lea, la Cordula (sau Cordua) în Persia, pe vremea împăratului Deciu Traian (249 până în 251). Biserica Ortodoxă îl pomenește la 12 august (30 iulie după calendarul vechi).

După viața lui, împăratul Deciu, biruind pe peri și punând stăpânire pe țara lor, a găsit acolo mulți creștini și a început să-⁠i prigonească. Împreună cu alții, între ei și episcopul Policroniu, preotul Parmeniu a fost prins și adus la împărat. Acela le-⁠a poruncit să aducă jertfă idolilor. Pentru că a refuzat, a aruncat pe sfânt în temniță. La a doua cercetare el a stat tăcut. Atunci Deciu a spus preotului că povățuitorul lor a amuțit. Sfântul Parmeniu a răspuns că sfântul episcop nu a amuțit, ci nu vrea să-⁠și spurce buzele curate și „să arunce mărgăritare înaintea porcilor” (Matei 7, 6). Mâniat, împăratul a poruncit să i se taie limba sfântului Parmeniu pentru aceste cuvinte. Cu toate acestea, Parmeniu, întorcându-⁠se către sfântul ierarh Policroniu, a rostit limpede că îl roagă să se roage pentru el și că vede asupra lui Duhul Sfânt. Din porunca lui Deciu, au început să-⁠l lovească pe sfântul episcop Policroniu cu piatra peste buze, iar el, ridicându-⁠și ochii la cer, și-⁠a dat sufletul. Trupul lui a rămas în fața templului lui Saturn. În noapte au venit doi cneji persani, Avdon și Senis, creștini în taină, și au îngropat trupul sfântului mucenic lângă zidul cetății.

Curând, Deciu a plecat în orașul Cordula și a poruncit să fie duși după el trei preoți și doi diaconi. La Cordula i-⁠a silit iar pe mucenici să aducă jertfă idolilor, dar sfântul Parmeniu, în ciuda limbii tăiate, a răspuns tare și neclintit pentru toți, cu un refuz. Împăratul, socotind că sfântul Parmeniu vorbește fără limbă prin puterea vrăjitoriei, a poruncit să se înmulțească chinurile și să-⁠i ardă pe mărturisitori cu foc, să le pună plăci de fier încinse la coaste și să le sfâșie trupurile cu cârlige de fier. Atunci s-⁠a auzit un glas din cer: „Veniți la Mine, cei smeriți cu inima”.

Deciu s-⁠a înfuriat tot mai mult și a poruncit să fie bătuți mucenicii cu vergi de cositor, apoi i-⁠a dat în mâna dregătorului său, un oarecare Anisiu, care a continuat să-⁠i chinuie și, în cele din urmă, le-⁠a tăiat capetele cu securea, iar trupurile le-⁠a aruncat câinilor. Cinci zile au stat trupurile neîngropate și nimic nu s-⁠a atins de ele. În ziua a șasea creștinii, luând noaptea cinstitele rămășițe, le-⁠au îngropat cu cinste.