Pascal I

Pascal I a fost episcop al Romei de la 25 ianuarie 817 până la moartea sa, la 11 februarie 824. Calendarul ortodox nu îl cuprinde, însă Biserica Romei îl cinstește ca sfânt, în vremea dinaintea despărțirii Bisericilor, iar amintirea lui rămâne legată de bisericile pe care le-⁠a zidit și de călugării greci pe care i-⁠a primit.

Se trăgea dintr-⁠o familie nobilă din Roma. După Liber Pontificalis, tatăl său se numea Bonosus și mama sa Teodora. Înainte de alegere a fost starețul mănăstirii Sfântul Ștefan, care primea pelerinii veniți la Roma. A fost ales episcop la 25 ianuarie 817, la o zi după moartea papei Ștefan al IV-⁠lea, fără încuviințarea împăratului Ludovic Piosul, față de care și-⁠a cerut apoi iertare.

În anii lui Bizanțul trecea prin a doua prigoană iconoclastă. Pascal a găzduit la Roma călugări greci fugiți din fața prigoanei și le-⁠a dat de lucru și pe pictorii de mozaicuri. A scris lui Ludovic Piosul și împăratului bizantin Leon Armeanul în sprijinul celor ce apărau cinstirea sfintelor icoane.

A reclădit trei biserici ale Romei, Santa Prassede, Santa Maria in Domnica și Santa Cecilia in Trastevere, împodobite cu mozaicuri în care se vede chipul său. Se spune că a aflat trupul Sfintei Cecilia în catacomba lui Calist și l-⁠a așezat în biserica ei. A mai înălțat două paraclise pe lângă vechea bazilică a Sfântului Petru.

În 823, de Paști, l-⁠a uns pe Lotar, fiul lui Ludovic, ca împărat. Către sfârșit, partea lui a fost zguduită de o răscoală a unor nobili, iar împăratul a trimis o anchetă. Pascal a depus jurământ de curățire în fața unui sinod de treizeci și patru de episcopi.

La moartea lui, romanii l-⁠au împiedicat să fie îngropat la Sfântul Petru și a fost așezat în Santa Prassede. Mai târziu, sub Eugeniu al II-⁠lea, rămășițele i-⁠au fost mutate, după unele surse, în Vatican. Ziua lui de pomenire în Biserica Romei este 11 februarie.