Vlasie

Sfântul Sfințit Mucenic Vlasie, numit în Apus Blasiu, a fost medic și episcop al Sevastiei, în Armenia Mică (astăzi Sivas, în Turcia). A fost ucis pentru credința în Hristos în jurul anului 316. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 11 februarie, pe stil nou (Bisericile care țin calendarul vechi o prăznuiesc la 24 februarie), iar Biserica Romano-⁠Catolică la 3 februarie. Este rugat pentru sănătatea animalelor domestice, împotriva fiarelor sălbatice și a bolilor de gât.

Viața

Sfântul Vlasie a trăit curat și blând din tinerețe. Născut la Sevastia, a învățat medicina și a tămăduit trupurile bolnavilor, apoi a ajuns doctor al sufletelor. Poporul, prețuind mila lui față de bolnavi și săraci, l-⁠a ales în unanimitate episcop. Păstorea prin pilda vieții la fel de mult ca prin cuvânt, iar sfințenia lui era mărturisită de multe minuni.

Pe vremea împăraților Dioclețian și Liciniu, cumpliți prigonitori ai creștinilor, Vlasie și-⁠a încurajat turma, a vizitat în temnițe pe cei închiși și i-⁠a sprijinit pe mucenici. Mulți creștini fugeau în locuri pustii, iar el s-⁠a retras într-⁠o peșteră de pe muntele Argeos, unde se ruga zi și noapte. Fiarele sălbatice veneau la el și așteptau cuminți să isprăvească rugăciunea ca să le binecuvânteze. Bolnavele dintre ele le vindeca punându-⁠și mâinile pe ele.

Prinderea

Guvernatorul Agricola (numit în alte izvoare Agrilau) fusese trimis de împăratul Liciniu în Sevastia, ca să-⁠i omoare pe creștini. Slujitorii lui prindeau fiare din munți și păduri, ca să le dea să sfâșie pe cei ce vor fi aruncați în arenă. Pe muntele Argeos au dat peste peștera în care se ruga Vlasie și au rămas uimiți să-⁠l vadă înconjurat de lei, urși, lupi și alte animale. S-⁠au întors la guvernator, care a poruncit să fie prins cel ce se ruga acolo.

Când soldații i-⁠au spus că au venit să-⁠l ia, episcopul a răspuns: „Fie, copiii mei. Vă aștept de mult. Să mergem în numele Domnului.”

Minunile de pe drum

Pe cale a săvârșit minuni. O mamă și-⁠a așezat la picioarele lui copilul unic, care se sufoca de un os de pește înfipt în gât, iar sfântul, punându-⁠și mâinile pe el, l-⁠a vindecat. De aici vine rugăciunea către el pentru bolile de gât. O văduvă săracă se plângea că un lup îi luase purcelul, singura ei avere. Vlasie i-⁠a zâmbit și i-⁠a zis să nu plângă. Lupul s-⁠a întors și a adus purcelul nevătămat.

Mai târziu, când era în temniță și aproape să moară de foame, femeia aceea a tăiat purcelul, l-⁠a gătit cu fasole și i-⁠a adus sfântului. El a binecuvântat-⁠o și i-⁠a spus să facă astfel în fiecare an în amintirea lui, ca să nu-⁠i lipsească nimic în casă. În unele locuri grecești se păstrează și azi obiceiul de a mânca în ziua lui carne de porc cu fasole. Pe alocuri, femeia i-⁠a adus și două lumânări de ceară, ca să alunge întunericul temniței.

Mucenicia

Agricola l-⁠a întâmpinat cu vorbe de înșelăciune și l-⁠a numit prieten al zeilor. Vlasie l-⁠a binecuvântat, dar a spus că nu sunt zei, ci duhuri nevrednice, care nu-⁠i pot folosi. L-⁠au bătut cu toiege și l-⁠au dus în temniță, iar a doua zi l-⁠au supus iarăși la chinuri, între care ruperea trupului cu piepteni de fier, asemănători celor cu care se piaptănă lâna.

Șapte femei creștine au mers după el și au adunat picăturile lui de sânge. Prinse, au fost silite să se închine idolilor. Ele au spus că vor spăla mai întâi idolii în lac, dar i-⁠au aruncat în adânc. Din cauza aceasta au fost chinuite cumplit și apoi decapitate. Una dintre ele avea doi băieți mici, pe care i-⁠a încredințat sfântului.

Guvernatorul a poruncit să fie aruncat în lac. Vlasie și-⁠a făcut semnul Crucii și a mers pe apă ca pe uscat, apoi a chemat pe păgâni să vină la el cu ajutorul zeilor lor. Șaizeci și opt de oameni din suita guvernatorului au intrat în apă și s-⁠au înecat. Sfântul s-⁠a întors la mal, ascultând de un înger care i s-⁠a arătat. Mâniat, Agricola a poruncit să fie tăiat capul lui Vlasie și al celor doi copii. Înainte să moară, Vlasie s-⁠a rugat pentru toată lumea și mai ales pentru cei ce-⁠i cinstesc amintirea. Se întâmpla în jurul anului 316.

Cinstirea

Prima urmă scrisă despre el este în scrierile medicale ale lui Aetiu din Amida, de pe la 500, unde ajutorul lui este chemat pentru bolnavii cu un os înfipt în gât. Istorisirea Faptelor lui a fost pusă în scris cam la patru sute de ani după moartea sa. Marco Polo a pomenit locul din Sevastia unde a primit cununa muceniciei.

Moaștele lui au fost aduse în Apus pe vremea cruciadelor, spun izvoarele ortodoxe, iar alta tradiție spune că au ajuns în 855 la mănăstirea Sankt Blasien, din Imperiul Roman de Apus. Părți din ele sunt păstrate și în Sfântul Munte, la Dionisiu. Este ocrotitorul orașului Dubrovnik, sub numele Sveti Vlaho, cu mari sărbători la 3 februarie, și al orașului Blaj, al cărui nume este atestat din 1313 sub forma villa Blasii. În Biserica Romano-⁠Catolică se face în ziua lui binecuvântarea gâtului cu două lumânări încrucișate, și este numărat între cei paisprezece Sfinți Ajutători. În Armenia este cinstit din vechime.