Gheorghe cel Nou din Sofia

Sfântul Nou Mucenic Gheorghe a fost un argintar din Kratovo, ars de viu de turci la Sofia la 11 februarie 1515, pentru că a refuzat să se lepede de credința creștină. Este unul dintre cei nouă sfinți ai Sofiei și este cinstit în Bulgaria, Serbia, Macedonia de Nord și în Rusia. Viața lui a fost scrisă de duhovnicul său, preotul Pejo, care a fost martor la cele petrecute.

Copilăria și meșteșugul

S-⁠a născut în jurul anului 1497 la Kratovo, în Macedonia de azi, din părinți creștini ortodocși, Dimitrie și Sara. Familia era săracă, după unele izvoare, iar potrivit altora înstărită, dar el a rămas curând orfan de tată. Părinții l-⁠au dat la șase ani la școala de lângă biserică, iar după ce a învățat să citească, a deprins meșteșugul argintăriei și l-⁠a stăpânit repede. Cât despre neamul lui, izvoarele sârbe, bulgare și macedonene îl socotesc fiecare al lor, iar tradiția bisericească sârbă îl numește Gheorghe Sârbul din Kratovo.

În vremea aceea, la fiecare cinci ani, trimișii sultanului alegeau în țările creștine copii pentru oastea turcă, iar mama l-⁠a îndemnat să plece la Sofia. Între 1509 și 1512 s-⁠a mutat acolo și a găsit adăpost în casa preotului Pejo, care l-⁠a învățat Sfânta Scriptură. A continuat să-⁠și facă meșteșugul și s-⁠a făcut cunoscut prin smerenie, înțelepciune și evlavie.

Mărturisirea și mucenicia

Frumusețea și mintea tânărului au atras luarea-⁠aminte a musulmanilor. În 1515, când avea optsprezece ani, un turc învățat, care s-⁠a prefăcut client, a venit în casa lui Pejo și i-⁠a cerut să intre în oastea turcă, să primească islamul și să ia de soție o musulmană. Povestirea despre Gheorghe spune că turcul a încercat să-⁠i pună o căciulă pe cap, dar tânărul a smuls-⁠o și a refuzat să-⁠și lepede credința. Chiar a rostit cuvinte de ocară împotriva lui Mahomed.

A fost judecat pentru blasfemie și aruncat în temniță. Acolo a fost mult chinuit, rugat și amenințat, i s-⁠au făcut chiar și oferte de bani, iar câțiva creștini care vedeau chinurile l-⁠au sfătuit să cedeze. El a rămas credincios Ortodoxiei și, după unele izvoare, a ieșit biruitor din dispute. Preotul Pejo l-⁠a vizitat în închisoare și l-⁠a întărit în credință.

La 11 februarie 1515, turcii, văzând că nu-⁠l pot clinti, l-⁠au ars de viu pe rug, în piața cetății, în timpul sultanului Selim I. După o variantă a povestirii, el n-⁠a murit din foc, ci a fost ucis cu un ciomag de un turc.

Moaștele și cinstirea

După Viața scrisă de Pejo, trupul sfântului a rămas întreg. Musulmanii nu voiau să-⁠l dea creștinilor, dar aceștia l-⁠au luat noaptea pe ascuns și l-⁠au îngropat în biserica Sfintei Mucenițe Marina, iar dimineața au înfățișat judecătorului lucrul ca pe o minune. După altă povestire, turcii au aruncat peste rug stârvuri de animale ca să amestece oasele, dar apoi s-⁠au înspăimântat și au fugit. Un preot a dat rămășițele rămase mitropolitului Ieremia al Sofiei, care le-⁠a îngropat în biserica Sfântului Gheorghe. Cu timpul, moaștele s-⁠au pierdut în parte, iar o părticică se păstrează la Mănăstirea Dragalevți și alta la Rila.

Canonizarea lui a avut loc în 1549, în vremea mitropolitului Macarie al Moscovei, iar în Rusia a fost cinstit ca simbol al luptei creștinilor împotriva asupririi. Sub stăpânirea otomană, cinstirea lui s-⁠a făcut pe ascuns și s-⁠a păstrat mai ales prin sinaxare și minee. Cea dintâi icoană cunoscută a lui, din 1536, se află în Athos. Cinstirea s-⁠a întărit în 1855, când Nikola Karastoianov a tipărit slujba și viața sa, iar în 1865 s-⁠a zidit la Botevgrad singura biserică bulgară cu hramul lui; la Kratovo, o biserică nouă i-⁠a fost sfințită în 1929. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 11 februarie, iar în unele locuri și la 26 mai, după calendarul vechi.