Sari la conținut

Sfântul Cuvios

Dimitrie de la Priluki

Întemeietorul Mănăstirii Mântuitorului

Ieromonah rus, întemeietor al mănăstirilor Sfântul Nicolae și Mântuitorului din Priluki, mort în 1392.

Prăznuire
11 februariestil vechi 24 februarie
Adormit
1406secolul XV
Locul
Spaso-⁠Prilutsky Monastery

Viața

Cuviosul Dimitrie de la Priluki (început de secol XIV - 1392 sau 1406) a fost ieromonah și egumen, întemeietorul mănăstirii Sfântul Nicolae de la Pereslavl și al mănăstirii Mântuitorului din Priluki, lângă Vologda, prima mănăstire de obște din Nordul Rusiei. A fost prieten cu Sfântul Serghie de Radonej. Se pomenește la 11 februarie (adormirea) și 3 iunie (aflarea chipului), după calendarul vechi.

Viața

S-⁠a născut într-⁠o bogată familie de negustori, Pokropaev, la Pereslavl-⁠Zalesski (după alte date, în satul Veslevo). A primit tunderea la mănăstirea Adormirea din Goritsî, unde a fost hirotonit preot. Pe malul lacului Pleșcheev a întemeiat mănăstirea de obște Sfântul Nicolae și a fost egumenul ei. În 1354 l-⁠a cunoscut pe Sfântul Serghie de Radonej, venit la Pereslavl la episcopul Atanasie, și a stat de multe ori de vorbă cu el. Faima lui a crescut încât a fost nașul copiilor marelui cneaz Dimitrie Donskoi. Sub înrâurirea lui Serghie a voit să se retragă într-⁠un loc pustiu și a plecat în Nord cu ucenicul Pahomie. În pădurile Vologdei, pe râul Velikaia, în ținutul Avnej, au ridicat o biserică a Învierii și au vrut să întemeieze o mănăstire, dar localnicii se temeau să-⁠și piardă pământurile, și pustnicii au mers mai departe.

Nu departe de Vologda, într-⁠o cotitură a râului, a hotărât să facă prima mănăstire de obște din Nordul rusesc. Locuitorii Vologdei și ai împrejurimilor au ajutat cu bucurie. În 1371 s-⁠a ridicat catedrala de lemn a Mântuitorului și au început să se adune frații, mulți dintre ei ucenici veniți de la Pereslavl. Rugăciunea adâncă și nevoința aspră se uneau la egumenul din Priluki cu milostenia: îi hrănea pe săraci și pe flămânzi, primea călătorii, vorbea cu cei care aveau nevoie de mângâiere și da sfaturi. Îi plăcea să se roage singur. Hrana lui era numai prescura cu apă caldă, iar în zilele de sărbătoare nu primea vinul și peștele îngăduite de rânduială. Purta iarna și vara aceeași suman vechi și până la adânci bătrâneți a mers cu frații la muncile obștești. Primea cu alegere danii pentru mănăstire, ca binefacerile să nu fie în paguba aproapelui. Viața vorbește de vederea lui înainte. Virtutea lui deosebită a fost smerenia neobișnuită, care îl făcea să ascundă nu numai frumusețea sufletului, ci și chipul său frumos.

Adormirea și cinstirea

A adormit la adânci bătrâneți. Datarea la 1392 din Descrierea sfinților ruși nu este exactă, spune Enciclopedia ortodoxă, pentru că în manuscris anul nu are zecile și unitățile scrise, iar data cea mai probabilă, în jurul lui 1406, rezultă din data primei minuni postume. Sursele sârbă și ucraineană dau 11 februarie 1406. A fost îngropat la zidul de sud al bisericii de lemn a Mântuitorului. Minunile de la moaștele lui au început în 1409, iar în secolul al XV-⁠lea cinstirea lui s-⁠a răspândit în toată Rusia, iar la sfârșitul secolului pictorul Dionisie a zugrăvit icoana lui cu scene din viață. Moaștele lui se odihnesc sub pardoseală în biserica de jos a catedralei Mântuitorului din mănăstirea Priluki, iar alături se păstrează toiagul egumenesc al făcătorului de minuni.

Prăznuiți în aceeași zi 11 februarie