Porfirie din Antiohia Pisidiei

Sfântul Mucenic Porfirie din Antiohia Pisidiei a fost ostaș și a murit mucenic în anul 202, alături de Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, episcopul Magneziei, de mucenicul Vaptos și de trei femei mucenice.

Sfântul Haralambie, episcop al cetății Magnezia din Tesalia, în nord-⁠estul Greciei, răspândea cu spor credința în Hristos. Vestea predicii lui a ajuns la cârmuitorul ținutului Lucian și la căpetenia ostașilor Lucius, din a căror poruncă a fost prins și adus la judecată, unde și-⁠a mărturisit cu tărie credința și a refuzat să jertfească idolilor. Deși era foarte bătrân, de o sută treisprezece ani, a fost supus unor chinuri cumplite: i-⁠au sfâșiat trupul cu cârlige de fier până i-⁠au jupuit pielea de la cap la picioare. Sfântul s-⁠a adresat chinuitorilor mulțumindu-⁠le, căci, spunea el, i-⁠au înnoit duhul.

Văzând răbdarea și nemânia bătrânului, doi ostași, Porfirie și Vaptos, au mărturisit pe față pe Hristos și au fost tăiați cu sabia pe loc. Trei femei care erau de față la chinurile episcopului au început și ele să slăvească pe Hristos și au fost ucise îndată. Lucius, înfuriat, a apucat el însuși uneltele de chin, dar i s-⁠au uscat brusc mâinile, ca tăiate; cârmuitorul, care a venit și a scuipat în fața sfântului, a avut capul întors îndărăt. Lucius a cerut atunci îndurare și, prin rugăciunea sfântului, amândoi chinuitorii s-⁠au vindecat; mulți martori au crezut în Hristos, între ei și Lucius.

Lucian a vestit întâmplarea împăratului Septimiu Sever (193-211), care se afla în Antiohia Pisidiei, iar acesta a poruncit să fie adus Haralambie, ceea ce s-⁠a făcut cu cruzime nemaivăzută: l-⁠au târât legat de barbă cu o frânghie. Împăratul a poruncit să fie chinuit și mai tare și l-⁠au ars cu foc, dar puterea lui Dumnezeu l-⁠a păzit nevătămat. Prin rugăciunea sfântului au avut loc minuni: a înviat un tânăr mort și a fost vindecat un demonizat chinuit de treizeci și cinci de ani. Poporul a mărturisit în număr mare pe Hristos, iar chiar fiica împăratului, Galina, a crezut și a sfărâmat de două ori idolii din templul păgân. Din porunca împăratului, sfântul a fost lovit peste gură cu pietre și s-⁠a încercat să i se aprindă barba, din care a ieșit o flacără ce i-⁠a pârjolit pe chinuitori. Septimiu Sever și dregătorul Crisp au hulit pe Domnul, chemându-⁠L în batjocură să coboare pe pământ. Domnul a cutremurat pământul și cei doi hulitori au rămas în aer, legați de legături nevăzute, până ce, prin rugăciunea sfântului, au fost coborâți. Speriat, împăratul s-⁠a clătinat o clipă, dar a căzut iar în rătăcire și l-⁠a osândit pe sfânt să fie tăiat cu sabia. În ultima rugăciune, sfântul L-⁠a văzut pe Mântuitorul, Căruia I-⁠a cerut pace și rodnicie pentru locul unde vor odihni moaștele lui și iertarea păcatelor și mântuire pentru oameni. Domnul a făgăduit să împlinească cererea și, înălțându-⁠Se la ceruri, a luat cu Sine sufletul sfântului, care a murit în pace înainte de execuție. Fiica împăratului, fericita Galina, i-⁠a îngropat trupul cu mare cinste.

Sfântul Porfirie este pomenit la 23 februarie, după stilul nou.