Rafail Șeicenko

Sfântul Mărturisitor Rafail Șeicenko, ieromonah, a fost monah al Optinei, a petrecut mulți ani în lagăre pentru credința sa și a slujit ca preot în Kozelsk până la moartea lui, la 19 iunie 1957. Moaștele lui au fost aflate în 2007 și se păstrează astăzi la Optina.

Optina

Se numea în lume Rodion și s-⁠a născut în 1891 în satul Velikaia Mihailovka, ținutul Novooskol, gubernia Kursk, în familia țăranului malorus Ivan Șeicenko, care se ocupa cu cizmăria și legătoria. În 1906 a terminat școala bisericească și a urmat trei ani la o școală a zemstvei, apoi a lucrat ca cizmar, ca și tatăl său. În 1913 a fost luat în armată, unde a terminat o școală de felceri veterinari, a primit gradul de subofițer și a slujit în regimentul 6 de lăncieri din Volînia până în 1918. Întors de pe front, și-⁠a luat rămas bun de la ai lui și a mers la Optina, unde fusese de mai multe ori pelerin și lucrător. A povestit mai târziu, din lagăr, cum a stat la porțile mănăstirii într-⁠o dimineață de mai, luptând între glasul tinereții și al trupului, care striga ce lasă în urmă, și chemarea sufletului, până ce a văzut în minte îngerul ținând deasupra porții o cruce și o cunună și a înțeles că fără cruce nu este cunună; a trecut pragul cu evlavie și a luat crucea. La 26 august 1918 a fost primit novice la Optina, unde a lucrat ca felcer veterinar și la strană.

Începând din 1918, Optina a fost închisă; autoritățile au prefăcut-⁠o în gospodărie de reproducție, dar frăția a rămas și a putut să facă slujbele. În 1923 mănăstirea a fost desființată definitiv, iar monahii s-⁠au mutat în Kozelsk, pe la gazde. Novicele Rodion a început să câștige din cizmărie. În 1928, ieromonahul optinean Macarie (Cilikin), cu binecuvântarea episcopului Ștefan al Maloiaroslavețului, l-⁠a tuns în mantie cu numele Rafail, în cinstea Arhanghelului Rafail, tămăduitorul bolilor. Tot în acel an episcopul Gherman al Masalskului l-⁠a hirotonit ierodiacon și arhidiacon, iar zece luni a slujit pe lângă episcop. În 1929 a refuzat să-⁠l urmeze la Alma-⁠Ata, legat sufletește de Optina, s-⁠a întors la Kozelsk și a slujit la biserica Sfântul Gheorghe.

Lagărele

În 1930, când persecuția s-⁠a înăsprit, OGPU a hotărât să aresteze un grup de monahi optineni, învinuiți de agitație antisovietică și de a fi stârnit pe țărani la tulburările din Kozelsk din ziua Duhului Sfânt, 9 iunie 1930. La 18 august 1930, în ajunul praznicului Schimbării la Față, au fost arestați patruzeci de monahi și mireni, între ei arhidiaconul Rafail. La interogatoriul din 2 septembrie a spus, pe scurt, că nu se recunoaște vinovat, că nu a făcut parte dintr-⁠un grup contrarevoluționar și că îndrumarea duhovnicească a frăției se făcea prin spovedania la duhovnici. La 27 noiembrie 1930 troica OGPU l-⁠a osândit la zece ani de închisoare și l-⁠a trimis în lagărul Vișera din Ural. În 1934 a fost mutat la lagărul din Dmitrov, lângă Moscova, unde a lucrat ca felcer veterinar la ferma de porci a sovhozului Ermolino; locuia într-⁠un țarc gol și se hrănea cu ce se dădea porcilor, ceea ce era un noroc față de ceilalți deținuți. Nu și-⁠a ascuns credința: a primit la o întâlnire Evanghelia, molitfelnicul și o icoană și s-⁠a rugat nestingherit, chemând uneori și alți deținuți. Până și deținutele de drept comun se închinau în fața lui și îl salutau cu „Bună ziua, părinte”.

La 21 iunie 1936 un delegat al NKVD a raportat că deținutul Șeicenko face agitație contrarevoluționară; i s-⁠a făcut percheziție și scrisori sau poezii găsite au fost folosite drept dovezi. A mărturisit, în rezumat, că nu a făcut nicăieri agitație contrarevoluționară; la 13 septembrie 1936 un tribunal închis l-⁠a osândit la șase ani de privațiune de libertate și la cinci ani fără drepturi. A fost trimis la Murmansk, apoi, după patru ani, la Usollag, în Solikamsk. A fost eliberat la 18 noiembrie 1943, dar nu i s-⁠a îngăduit să locuiască la Kozelsk și a trăit un timp la Kirsanov, la o bătrână credincioasă; în aprilie 1944 s-⁠a întors la Kozelsk.

Preot la Kozelsk

La 1 octombrie 1944 mitropolitul Nicolae (Iarușevici) al Krutiției l-⁠a hirotonit ieromonah la biserica Adormirii din Gonciari, Moscova, și l-⁠a numit, la cererea comunității, paroh al bisericii Bunei Vestiri din Kozelsk. Biserica fusese stricată de nemți și de sovietici; părintele Rafail a refăcut-⁠o cu mâna, iar până în 1949 era aproape ridicată, cu iconostas. Era un păstor bun, își ajuta semenii; monahiile din Șamordino întoarse din surghiun, bolnave, găseau la el ajutor, chilia lui era deschisă tuturor, iar mulți l-⁠au ales duhovnic. Din scrisorile lui rămase se vede învățătura lui: că suferința ne curăță ca aurul în cuptor, că viața pământească este mai puțin decât o clipă față de veșnicie, că trebuie să iertăm pe toți și să ne rugăm pentru dușmani. Din 1948 a fost supravegheat de cei din MGB, cu un agent chiar în biserica lui, iar când a protestat cu preotul și starostele împotriva dărilor nemăsurate, plângerile nu i-⁠au fost primite.

La 9 iulie 1949 a fost chemat prin telegramă la Kaluga, iar la 11 iulie a fost arestat în biroul împuternicitului. Printre acuzațiile din dosar erau predici despre icoana Maicii Domnului cu trei mâini, despre sfintele mucenițe Credința, Nădejdea și Dragostea, despre taxe prea mari pentru preoți. A explicat că predicile lui au fost despre viața Sfântului Ioan Damaschin și despre curajul credinței și că nu a făcut nicio comparație cu starea muncitorilor din URSS. La 12 noiembrie 1949 Consfătuirea Specială l-⁠a osândit la zece ani de lagăr, iar pe 26 noiembrie a fost trimis la Viatlag, în regiunea Kirov. Credincioșii bănuiau că prin vina noului paroh, Serghie Șumilin, și a fostei starostene, Natalia Aleksandrova, el a fost arestat, dar părintele Rafail îi sfătuia să nu caute vinovați, ci să ierte și să se roage pentru ei; tuturor le-⁠a iertat încă din 11 iulie 1949. În scrisorile din lagăr cerea: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Munca în lagăr i-⁠a rămas grea, dar sufletul îi era, scria el, liber. După moartea lui Stalin, în martie 1953, credincioșii au cerut eliberarea lui, dar Comisia centrală a menținut sentința în august 1954. A fost eliberat în 1955, în valul de eliberări din lagăre.

La 5 octombrie 1955 episcopul Onisifor al Kalugăi l-⁠a numit al doilea preot la biserica Bunei Vestiri din Kozelsk, sub același Serghie Șumilin. S-⁠a întors cu sănătatea și mai slăbită, dar cu duhul și mai aprins. Îi invita în fiecare duminică pe cerșetori la ceai și se îngrijea de ei. Slujea cât mai des, nu refuza pe nimeni și îi primea pe toți cei însetați duhovnicește. În primăvara lui 1957, deși bolnav, a petrecut sâmbăta morților (8 iunie) până seara târziu în cimitir, la parastase. S-⁠a îmbolnăvit rău; Serghie Șumilin l-⁠a împărtășit și l-⁠a uns cu sfântul maslu, iar la 19 iunie 1957 s-⁠a mutat la Domnul. La înmormântare, sicriul a mers aproape o zi de la casă la cimitir, de atâția oameni care voiau să-⁠și ia rămas bun.

Părintele Rafail a fost îngropat în vechiul cimitir din Kozelsk. Numele lui a fost trecut în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei, pentru cinstire în toată Biserica. La 22 iunie 2007, cu binecuvântarea Patriarhului Alexei al II-⁠lea, i-⁠au fost aflate moaștele, care se păstrează astăzi la Optina. Este pomenit la 19 iunie, la 22 iunie (aflarea moaștelor), la 31 iulie în Soborul sfinților din Kaluga, la 21 octombrie în Soborul sfinților din Viatka, la 24 octombrie în Soborul tuturor sfinților străluciți la Optina și la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, după stilul nou.