Seleuc

Sfântul Mucenic Seleuc a fost un soldat din Capadocia, care a murit decapitat la Cezareea Palestinei, în vremea prigoanei lui Dioclețian, în rândul celor doisprezece sfinți mucenici ai cetății. Sfântul Seleuc este pomenit la 16 februarie.

În Cezareea Palestinei au pătimit doisprezece mucenici, între care prezbiterul Pamfil din Beirut, diaconul Valent și Pavel din Iamnia, ținuți în temniță doi ani, sub ighemonii Urban și Firmilian, și cinci tineri veniți din Egipt, care și-⁠au schimbat numele păgâne cu nume de proroci: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil și Daniil. Întrebați de patrie, tinerii au spus că a lor este Ierusalimul de sus, iar Firmilian, care nu mai cunoștea numele Ierusalimului (cetatea purta de peste un secol numele Elia), a poruncit chinuirea lui Ilie ca să dea adresa unei cetăți creștine și, neputând afla nimic, a osândit pe cei cinci la sabie. La fel i-⁠a osândit și pe Pamfil, Valent și Pavel. Atunci Porfirie, un tânăr de optsprezece ani din slujitorii lui Pamfil, a strigat din mulțime că dorește ca trupurile sfinților să fie îngropate, a mărturisit credința și a fost ars de viu.

Seleuc, un bărbat dreptcredincios din Capadocia, ostaș vestit pe vremuri în oștirile Romei, care la începutul prigoanei mărturisise pe Hristos, fusese bătut, scos din oaste și din cinste și alungat din orașul său, după care slujise bolnavii aruncați pe străzi și îngrijise de săraci. Fiind în mulțime când ardea Porfirie, a alergat în urma celor duși la tăiere, i-⁠a spus lui Pamfil de sfârșitul lui Porfirie și a dat închinăciunea cea de pe urmă mucenicilor. Ostașii l-⁠au recunoscut ca creștin, l-⁠au dus la ighemon, iar acesta a poruncit să fie tăiat pe loc. Seleuc a ajuns astfel în ceata mucenicilor, mulțumind Domnului.