Serafim Vasilenko

Sfântul Sfințit Mucenic Serafim Vasilenko, protodiacon, s-⁠a născut la 18 iulie 1905 la Vitebsk, a slujit la biserica Învierii din Briansk și a fost împușcat la 13 octombrie 1937. A fost canonizat în 2005.

Tatăl lui, Victor Grigorievici, rămas orfan din copilărie, și-⁠a legat viața de calea ferată și ajunsese șef de linie; mama, Ana Ivanovna, născută Rumakina, avea douăsprezece copii. În 1903 mama mersese la Sarov, la aflarea moaștelor Sfântului Serafim, și făgăduise că, dacă va avea băiat, îl va numi Serafim. Băiatul, al unsprezecelea copil, s-⁠a născut în ajunul prăznuirii aflării moaștelor și a primit numele Serafim. După revoluția din 1917, familia s-⁠a mutat la Briansk. Ana Ivanovna era foarte cucernică, iar în casă se făceau mereu privegheri și molitve, cu preoți și monahi drept oaspeți. Fratele cel mai mare, Leonid, a ajuns preot și a murit în temniță în 1939.

După trei clase de gimnaziu nu a putut face studii duhovnicești, dar încă din tinerețe a început să slujească Biserica: din 1921 psalt, din 1925 diacon (într-⁠un praznic al Maicii Domnului). În 1929 slujea la biserica Sfântul Serafim de Sarov din Fokino, în același an a fost judecat și amendat cu patruzeci de ruble pentru că ar fi exagerat numărul credincioșilor ca să împiedice închiderea bisericii; vina era că scrisese de două ori același nume în lista pusă la curat pentru consiliul parohial. Îl îngrijeau monahiile mănăstirii Petru și Pavel din Briansk, închisă în 1923: îi coseau rase și veșminte, iar el desena chipurile heruvimilor pentru orar, pe care ele îi brodau aripile. Era înalt, subțire, curat, vesel și iubea oamenii și animalele. În anii prigoanei și-⁠a arătat bunătatea: îi ajuta pe preoții surghiuniți sau nevoiași și pe familiile celor arestați, strângând milostenii. Îl cunoșteau și îl iubeau mulți la Briansk. Surorii sale gemene, Serafima Victorovna, evlavioasă, cânta la strană.

Din 1932 a slujit la biserica Învierii din Briansk, unde a ajuns protodiacon. Duhovnicul lui, arhiepiscopul Daniil (Troițki) al Brianskului, care a murit în 1934, i-⁠a prevestit moartea mucenicească. La începutul anilor treizeci a început să locuiască la biserică, de sine stătător, ca să nu aducă necazuri familiei; în fiecare zi mergea cu bicicleta la părinți și noaptea se întorcea în cabana bisericii, fiindcă de obicei se aresta noaptea. În 1937, după privegherea din ajunul Adormirii Maicii Domnului, a mers la părinți; după cină, mama l-⁠a binecuvântat cu icoana de familie a Maicii Domnului „Semnul”, precum făcea mereu, fiindcă nu știa dacă îl va mai vedea. Întors târziu în cabană, a stat la rugăciune.

La ora două noaptea, la 28 august 1937, a fost arestat și închis la Briansk. Nu a recunoscut învinuirile mincinoase. La 28-29 septembrie 1937 troica a hotărât moartea lui și confiscarea averii. A fost împușcat la 13 octombrie 1937. A fost reabilitat la 9 august 1989 de procuratura regiunii Briansk. Fotografia lui a păstrat-⁠o sora lui Nina Victorovna, care a purtat-⁠o în război în medalionul de soldat. La 16 iulie 2005 Sfântul Sinod l-⁠a numărat între sfinții noilor mucenici.

Este pomenit la 13 octombrie, la 3 octombrie în Soborul sfinților din Briansk și la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, după stilul nou.