Serghie Lebedev

Sfântul Sfințit Mucenic Serghie Lebedev a fost protoiereu la Moscova, duhovnic și învățător al Legii lui Dumnezeu la Mănăstirea Novodevici, și a fost împușcat la Butovo la 22 martie 1938, împreună cu alți trei preoți.

Copilăria și chemarea S-⁠a născut la 3 iulie 1875 la Moscova, în familia diaconului Pavel Lebedev de la biserica Sfânta Ecaterina de pe Bolșaia Ordînka. Familia locuia în Zamoskvoreci și era apropiată de diaconul Teodor Soloviov, viitorul ieroschimonah Alexie, închis în Pustia Zosima. A absolvit Seminarul din Moscova în 1895, a predat Legea lui Dumnezeu la școli bisericești și în 1898 a fost hirotonit preot pentru biserica icoanei Maicii Domnului de Smolensk de la Mănăstirea Novodevici, unde a predat și la școala mănăstirii și, mai târziu, la un orfelinat. În 1901 soția sa Sofia a murit pe neașteptate, după vreo patru ani de căsnicie, și a rămas cu fiul Boris, de trei ani. Surorile Ecaterina și Praschiva s-⁠au mutat la el, apoi mama, Maria Pavlovna, care a luat grija nepotului.

După moartea soției a mers la Pustia Zosima la duhovnicul său, ieromonahul Alexie, să-⁠l întrebe dacă să rămână duhovnic într-⁠o mănăstire de maici. Starețul i-⁠a răspuns: „Rămâi în mănăstire, mai bine printre porumbițe decât printre lupi.” L-⁠a ajutat mult în durerea lui. La Lavra Sfintei Treimi, starețul i-⁠a deschis racla și l-⁠a lăsat să se închine moaștelor Sfântului Serghie. Mai târziu preotul povestea că i se păruse că-⁠și afundă fața într-⁠un tufiș de trandafiri înfloriți, și bucuria a intrat în sufletul lui. Starețul i-⁠a spus că e fericit, pentru că puțini ajung să trăiască asta. De atunci viața lui a căpătat un fel de rânduială monahală. Mama l-⁠a rugat ca, cât trăiește ea, să nu se călugărească, iar el i-⁠a împlinit rugămintea, dar și-⁠a îngrădit viața la slujbă, rugăciune de chilie, citirea Sfinților Părinți, grija de turmă și învățătura copiilor. Era un bun predicator și îi pregătea pe preoții nou hirotoniți care făceau stagiu la Novodevici. Îi învăța pe fiii lui duhovnicești să păstreze credința și în temniță, în prigoană, în foame și frig, și sub sabia călăului.

Prigoana La 26 septembrie 1920 a fost ridicat protoiereu. În primăvara lui 1922 a fost arestat în procesul împotriva celor care se opuseseră confiscării odoarelor bisericești și la 13 decembrie 1922 Tribunalul Revoluționar din Moscova l-⁠a condamnat la un an și jumătate; amnistia l-⁠a eliberat la 11 iulie 1923. Mănăstirea Novodevici a fost închisă și el a slujit la biserica Sfintei Treimi din Zubovo. La 14 aprilie 1931 a fost arestat din nou și închis la Butîrka, învinuit că o fotografie a lui, în care binecuvânta enoriașii în curtea Novodevici, apăruse în „New York Times”, cu mențiunea că e unul dintre preoții care își fac cinstit datoria. La 30 aprilie a fost condamnat la trei ani de exil în Ținutul de Nord, mai întâi la Veliki Ustiug, apoi în sate tot mai îndepărtate. Într-⁠o scrisoare numea mutarea „o plimbare cu postire și fără odihnă”. Scria, tot din exil, că rânduielile bisericești se pot săvârși și acasă. După 1934, eliberat, s-⁠a întors la Moscova, a fost un timp secretarul mitropolitului Serghie, care l-⁠a numit ca să-⁠l ajute material, și a slujit la biserica Sfinții Petru și Pavel din Malahovka.

Mucenicia A fost arestat la 21 ianuarie 1938. Luându-⁠și rămas bun, s-⁠a închinat până la pământ în fața mamei sale și i-⁠a spus că în viața aceasta nu se vor mai întâlni. La interogatoriu a respins învinuirile de a fi primit sarcini contrarevoluționare de la protopopul Vozdvijenski și a respins mărturia preotului Serghie Saharov, care a consimțit să dea declarații dorite de anchetatori. La 5 martie 1938 ancheta s-⁠a încheiat, iar la 15 martie troica NKVD l-⁠a osândit la moarte, împreună cu protoiereii Serghie Țvetkov și Alexie Smirnov și cu preotul Dimitrie Glivenko. Au fost împușcați toți la 22 martie 1938 și îngropați într-⁠o groapă comună necunoscută la Butovo.

Este pomenit la 22 martie și, după stilul nou, la 29 mai (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici de la Butovo și la 5 septembrie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Moscova.