Serghie Voskresenski

Sfântul Sfințit Mucenic Serghie Voskresenski a fost preot în satul Dîakovo, azi Kolomenskoe din Moscova, și a murit într-⁠un lagăr de pe Canalul Marea Albă-⁠Baltica la 11 martie 1933.

Preotul

S-⁠a născut la 29 iulie 1890 în satul Dîakovo, ținutul Moscova, în familia preotului Serghie Voskresenski și a Evdochiei Serghieevna. În 1907 a intrat la școala duhovnicească de la Perervo, apoi la Seminarul din Moscova. După absolvire, în 1915, a fost profesor de literatură la o școală de pe lângă Mănăstirea Cneazului Vladimir din ținutul Podolsk. În 1916 s-⁠a căsătorit cu Alexandra, fiica preotului Nicolae Nikolski din Podolsk, a fost hirotonit diacon și a slujit la mănăstire până în 1920. Tatăl a murit în 1920, iar diaconul a fost hirotonit preot pentru biserica Sfântului Ioan Botezătorul din Dîakovo.

Biserica închisă

Decretul din 1918 despre evidența monumentelor de artă și de antichitate a servit drept pretext pentru închiderea multor biserici, între care cele din Kolomenskoe și Dîakovo. La 21 iunie 1923 o comisie a întocmit actul de închidere a bisericii Sfântului Ioan Botezătorul și de predare a ei către secția de muzee, iar la 7 februarie 1924 autoritățile locale au dat-⁠o muzeului. Comunitatea a cerut redeschiderea ei, dar a trebuit să treacă părintele Serghie la biserica icoanei Maicii Domnului de Kazan din Kolomenskoe. Acolo era încă o biserică, a Sfântului Gheorghe, și administrația muzeului a cerut desființarea slujbei în ambele, ca să nu supere odihna celor ce vin la moșie. Credincioșii au cerut să li se lase măcar biserica din Kazan; la 10 mai 1929 biserica Sfântului Gheorghe a fost închisă, iar cea din Kazan a rămas credincioșilor. Poporul îl iubea pe părintele Serghie; nu refuza niciodată un botez sau o împărtășanie urgentă. Țăranii din Kolomenskoe erau înstăriți, iar el ducea împreună cu ei zmeură, mere și vișine la piață.

Arestarea și moartea

Autoritățile nu suportau existența unui sat mare și evlavios aproape de Moscova, cu țărani care trăiau independent și bogat. Cunoscuții îl avertizau de prigoana care se pregătea și îl sfătuiau să plece, dar a refuzat. În noaptea de 15 spre 16 martie 1932 OGPU l-⁠a arestat, împreună cu șapte țărani, în dosarul numit „Compania caldă”. Martorii au spus că preotul vorbea credincioșilor că va veni vremea când oamenii vor fi îngropați fără slujbă, căci preoții cei bătrâni mor și cei noi nu sunt învățați. La 20 martie a fost interogat și a răspuns că el și țăranii vorbeau despre chiaburii surghiuniți și familiile lor, dar că nu a răspândit nemulțumire și nu a făcut agitație, deci nu se recunoaște vinovat. Ancheta s-⁠a încheiat la 26 martie, învinuind satul de „chiaburism” și pe preot că a condus un grup antisovietic, care ar fi spus că colhozurile vor omorî religia. La 6 aprilie a fost dus la Butîrka, iar la 4 august 1932 troica OGPU l-⁠a condamnat la trei ani de lagăr, pe Canalul Marea Albă-⁠Baltica, lângă gara Medvejia Gora. La începutul lui martie 1933 a fost pus într-⁠o celulă cu hoți, care i-⁠au luat cojocul, apoi restul hainelor, și l-⁠au scos la un ger cumplit. A murit din cauza acestei batjocuri la 11 martie 1933 și a fost îngropat într-⁠un loc necunoscut.

Este pomenit la 11 martie (zi mobilă) și, după stilul nou, la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 3 iunie în Soborul sfinților din Karelia, la 5 septembrie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Moscova și la 1 noiembrie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori din Karelia.