Sevastian de la Sohota

Cuviosul Sevastian de la Sohota, numit și Sevastian de la Pošehonie, a fost egumen al Mănăstirii Schimbarea la Față de pe râul Sohota, în ținutul Pošehonie, mort în 1492. Este pomenit la 18 decembrie și în Soborul sfinților din Rostov și Iaroslavl. Izvoarele noastre dau 1500 ca an al nașterii, ceea ce nu se poate potrivi cu moartea în 1492.

Despre copilăria și viața lui lumească nu s-⁠a păstrat aproape nimic, iar celelalte date sunt puține și răzlețe. Se știe doar că a trăit în secolul al XV-⁠lea. După predania populară, încă de tânăr a simțit înclinare spre viața de nevoință și a intrat într-⁠una dintre mănăstirile numeroase pe atunci. A trecut prin felurite ascultări, a fost tuns în monahism și hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah.

Nemulțumit de nevoințele monahale din zidurile mănăstirii, părintele Sevastian s-⁠a retras în pădurile dese ale Pošehoniei, pe râul Sohota, și a ridicat acolo o biserică a Schimbării la Față a Domnului. În scurt timp singurătatea lui a fost aflată, alți monahi au început să vină și să se așeze lângă el, și sub conducerea lui s-⁠a închegat o mănăstire.

Trăind într-⁠o colibă sărăcăcioasă și strâmtă, Sevastian își petrecea tot timpul în rugăciune, post și muncă: aducea apă, tăia lemne, măcina grâu, ajuta pe cei ce coceau pâine, torcea lână, împletea frânghii și altele asemenea. A trăit acolo până la moartea sa din 1492. Moaștele lui au fost așezate sub lespede în mănăstirea întemeiată de el, desființată în 1764. Pe locul ei s-⁠a deschis în 1885 o comunitate ortodoxă de femei, ridicată în 1889 la rangul de mănăstire de maici Schimbarea la Față, numită Sevastianovskaia. Troparul lui, în glasul al 4-lea, spune că s-⁠a îndepărtat de lume și s-⁠a sălășluit în pustie, nevoindu-⁠se bine, în suferință și luare-⁠aminte și rugăciune, și că după moarte izvorăște tămăduiri.