Tadei Uspenski

Sfântul Sfințit Mucenic Tadei Uspenski a fost arhiepiscop al Tverului (pe atunci Kalinin) și Kașinului, unul dintre cei mai luminoși ierarhi ai Bisericii Ruse din anii prigoanei sovietice. S-⁠a născut în 1872 în ținutul Nijni Novgorod și a fost ucis în închisoarea din Kalinin la 31 decembrie 1937. Biserica îl cinstește pentru viața sa de aspră nevoință, pentru dragostea față de turma sa și pentru mărturisirea până la moarte.

Familia și anii de învățătură

În lume se numea Ioan Vasilievici Uspenski și s-⁠a născut la 12 noiembrie 1872 în satul Naruksovo, din județul Lukoianov al guberniei Nijni Novgorod, pe pământul erzianilor. A primit numele Ioan în cinstea Sfântului Ioan Damaschin.

Tatăl său, Vasile Feodorovici, era protoiereu și protopop al locului, cinstit mai târziu cu bederniță (1916) și cu Ordinul Sfântului Vladimir de gradul al patrulea (1912). Mama se numea Lidia Andreevna. În familie au crescut nouă fii și două fiice.

A absolvit Seminarul Teologic din Nijni Novgorod și apoi Academia Teologică din Moscova, în 1896, cu titlul de candidat în teologie. Încă din anii de studiu se deosebea de colegii săi printr-⁠o viață ascetică.

În 1896 și 1897 a rămas la Academie ca bursier pentru pregătirea de profesor. În 1901 a devenit magistru în teologie cu lucrarea „Unitatea cărții proorocului Isaia”.

Călugăria și slujirea în școlile teologice

Sub înrâurirea rectorului Academiei, episcopul Antonie (Hrapovițki), a hotărât să îmbrățișeze monahismul. În august 1897, la vârsta de 25 de ani, a fost tuns în monahism cu numele Tadei, în cinstea Sfântului Apostol Tadeu din cei șaptezeci, și hirotonit ierodiacon.

De la 21 septembrie 1897 a fost ieromonah și profesor de logică, filosofie și didactică la Seminarul din Smolensk. La 19 noiembrie 1898 a fost mutat ca inspector la Seminarul din Minsk, unde a predat și Sfânta Scriptură.

Din 1900 a predat teologie dogmatică fundamentală și teologie morală la Seminarul din Ufa. La 5 martie 1902 a devenit inspector al acestui seminar și a fost ridicat la treapta de arhimandrit. Atunci a publicat „Însemnări de didactică”, principala sa lucrare despre pedagogia bisericească și educație.

De la 8 ianuarie 1903 a fost rector al Seminarului Teologic din Oloneț.

Episcop în Volînia

La 21 decembrie 1908 a fost hirotonit episcop de Vladimir-⁠Volînski, al doilea vicar al Eparhiei Volîniei. Hirotonia a fost săvârșită de arhiepiscopul Antonie (Hrapovițki) al Volîniei, împreună cu episcopii Mihail (Ermakov) de Grodno, Evloghie (Gheorghievski) de Holm și Vladimir (Tihonițki) de Bialystok.

La 28 februarie 1913 a devenit primul vicar al eparhiei. Ca episcop, nu a lăsat nevoința monahală pe care și-⁠o asumase: postea aspru și se ruga mult.

În toamna anului 1916 i s-⁠a încredințat conducerea vremelnică a Eparhiei Vladikavkazului, pe timpul bolii episcopului Antonin (Granovski). La 28 ianuarie 1917 s-⁠a întors la scaunul său de Vladimir-⁠Volînski.

În 1919, când arhiepiscopul Evloghie (Gheorghievski) a fost silit să-⁠și părăsească scaunul și să plece peste hotare, episcopul Tadei a preluat conducerea Eparhiei Volîniei. În vremea Republicii Populare Ucrainene a refuzat să poarte corespondență în ucraineană cu reprezentanții ei, deși a fost amenințat cu expulzarea.

Primele arestări

În noiembrie 1921 a fost arestat de bolșevici la Jitomir, sub acuzația că ar fi luat parte la mișcarea de răsculare din Volînia. Credincioșii au cerut eliberarea lui, mărturisind că nu era biserică în oraș în care să nu fi slujit și predicat, că îl cunoșteau ca om al rugăciunii și ca păstor și că nu se amestecase niciodată în politică.

A fost dus la Harkov, iar după anchetă autoritățile ucrainene ale Cekei au hotărât să-⁠l trimită la dispoziția Patriarhului Tihon, cu drept de ședere doar în anumite gubernii din nordul Rusiei și din Siberia Apuseană. La 9 martie 1922 a fost eliberat din închisoarea din Harkov și a doua zi a plecat la Moscova.

Arhiepiscop al Astrahanului

La 13 martie 1922, după o convorbire cu Patriarhul Tihon, a fost numit la scaunul Astrahanului și ridicat la treapta de arhiepiscop. Abia în decembrie 1923 a putut însă să ajungă acolo.

În 1922 a fost din nou arestat, fiind învinuit că ajutase la tipărirea chemării mitropolitului Agatanghel, care conducea vremelnic Biserica după arestarea Patriarhului Tihon. Chemarea îndemna turma să păstreze curate temeiurile Bisericii și să se ferească de cei care încercau să uzurpe puterea bisericească, adică de conducătorii mișcării renovaționiste sprijinite de bolșevici.

A stat în închisoarea din Vladimir împreună cu mitropolitul Chiril (Smirnov), care și-⁠a amintit mai târziu de acele zile. Fuseseră închiși într-⁠o celulă mare, cu hoți și ucigași, și dormeau pe jos, într-⁠un colț. Mitropolitul Chiril era copleșit de mâhnire, pe când arhiepiscopul Tadei stătea liniștit, cugeta și se ruga noaptea. Într-⁠o noapte l-⁠a luat de mână și l-⁠a îmbărbătat, spunându-⁠i că a venit pentru ei o vreme cu adevărat creștinească, în care sufletul trebuie să se umple de bucurie și să se deschidă jertfei, pentru că Hristos este cu ei.

Pachetele primite le dădea starostelui celulei, care le împărțea tuturor deținuților. Și-⁠a dat perna unui alt episcop închis și dormea cu mâna sub cap. A fost apoi exilat pentru un an în ținutul zirian.

În vara anului 1923, după exil, a locuit la Volokolamsk și a slujit în bisericile Moscovei, iar spre sfârșitul anului a plecat la Astrahan. Ducea o viață foarte săracă: purta o rasă veche și cârpită și cizme reparate și avea un singur rând de veșminte și o singură mitră.

Slujea des, iar după slujbe stătea de vorbă cu credincioșii, tâlcuindu-⁠le Sfânta Scriptură, și predica mult. S-⁠a împotrivit renovaționismului și i-⁠a sprijinit pe preoții din eparhie.

Patriarhul Tihon i-⁠a spus odată unui locuitor din Astrahan că arhiepiscopul Tadei este un om sfânt și rar, o adevărată făclie a Bisericii. A adăugat că trebuie ocrotit, pentru că nevoința lui atât de aspră și nepăsarea față de toate cele lumești îi slăbesc sănătatea, și că trebuie să se roage pentru ca Domnul să-⁠l întărească pe această cale grea.

În 1926, după arestarea mitropolitului Serghie (Stragorodski), locțiitorul patriarhal, conducerea Bisericii a fost preluată vremelnic de mitropolitul Iosif (Petrovîh). La 8 decembrie 1926 acesta i-⁠a numit ca urmași, pentru cazul în care ar fi fost arestat, pe arhiepiscopii Cornelie (Sobolev) de Ekaterinburg, Tadei (Uspenski) de Astrahan și Serafim (Samoilovici) de Uglici.

După arestarea mitropolitului Iosif, știind că arhiepiscopul Cornelie se afla în exil și nu putea primi această sarcină, arhiepiscopul Tadei a plecat la mijlocul lui decembrie 1926 spre Moscova, ca să preia conducerea vremelnică a Bisericii. A fost însă oprit la Saratov și trimis în surghiun la Kuznețk, în gubernia Saratov.

Saratov și Tver

După eliberarea mitropolitului Serghie și după declarația acestuia din 1927, arhiepiscopul Tadei a rămas în ascultarea locțiitorului patriarhal. Potrivit izvoarelor, a fost rânduit pentru scurt timp la Piatigorsk.

În martie 1928 a fost eliberat și numit arhiepiscop al Saratovului. O enoriașă își amintea că săvârșea slujbele pe îndelete, Liturghia ținând de la zece dimineața până la trei după-⁠amiaza. Slujea toate privegherile și Liturghiile de duminică și de sărbătoare, acatistele și pomenirile sfinților și predica la fiecare slujbă atât de frumos încât și copiii ascultau fără să obosească. Încă din viață era socotit sfânt.

În noiembrie 1928 a fost mutat la Tver, ca arhiepiscop de Kalinin și Kașin. Ca și la Astrahan, predica mult și era iubit de turmă, ceea ce stârnea iritarea autorităților.

Oamenii din Tver veneau adesea la el după sfat, chiar și acasă. Era cunoscut pentru darul înainte-⁠vederii. Se povestește că o femeie i-⁠a cerut binecuvântare pentru nunta fiicei, logodită cu un mire bogat. Arhiepiscopul a sfătuit-⁠o stăruitor să mai aștepte două săptămâni, iar în acest răstimp a venit soția „mirelui”, cu doi copii mici, și l-⁠a luat acasă.

Arcadie Ilici Kuznețov, care l-⁠a cunoscut la Astrahan și la Tver, îl descria ca pe un om de o rară frumusețe monahală, cu suflet tainic, nevoitor, râvnitor până la jertfă pentru Biserică, smerit, blând și plin de bunătate și dragoste nemărginită pentru oameni.

Vara închiria o casă în satul Precistîi Bor, nu departe de oraș. Spunea că mulți cred că merge acolo la odihnă, dar că de fapt merge să lucreze și se culcă la trei noaptea, căci nu avea secretar și făcea totul singur. Și acolo îl căutau oamenii, iar el îi primea pe toți cei care aveau nevoie de un cuvânt.

Arestarea și mucenicia

La 29 septembrie 1936 autoritățile i-⁠au retras înregistrarea și i-⁠au interzis să slujească, dar arhiepiscopul a continuat să slujească. În vara anului 1937 au început arestările în masă și la Kalinin, iar aproape tot clerul eparhiei a fost închis.

În octombrie, după torturi îndelungate, unul dintre preoți a acceptat să semneze mărturii mincinoase împotriva arhiepiscopului. Ca martori mincinoși s-⁠au oferit de bunăvoie și reprezentanți ai renovaționiștilor.

La 20 decembrie 1937 arhiepiscopul Tadei a fost arestat. La interogatorii a rămas neclintit și nu s-⁠a recunoscut vinovat de activitate contrarevoluționară. Întrebat cine ajuta material eparhia, a răspuns că darurile îi erau aduse în biserică de credincioși ale căror nume nu le știa.

În închisoare a fost pus laolaltă cu deținuți de drept comun, care îl batjocoreau, iar el trebuia să doarmă sub priciuri. După viața sa, Maica Domnului i s-⁠a arătat în vis căpeteniei deținuților și l-⁠a oprit să se mai atingă de omul sfânt. A doua zi deținuții au privit sub prici și au văzut o lumină puternică, s-⁠au înfricoșat și i-⁠au cerut iertare. De atunci au încetat batjocurile și chiar au început să aibă grijă de el, iar conducerea închisorii, observând schimbarea, l-⁠a mutat în altă celulă.

La zece zile după arestare a fost condamnat la moarte, sub acuzația că ar fi condus o organizație bisericească monarhistă. După mărturia protoiereului Gheorghe Mitrofanov, membru al Comisiei sinodale pentru canonizare, anchetatorul s-⁠a înverșunat atât de tare încât a poruncit ca arhiepiscopul să nu fie împușcat, ci înecat de viu în latrina închisorii. A primit cununa muceniciei la 31 decembrie 1937.

Moaștele și cinstirea

Medicul închisorii i-⁠a înștiințat pe credincioși despre ora îngropării. Ca și ceilalți uciși, arhiepiscopul a fost îngropat fără sicriu, dar datorită acestei înștiințări locul a putut fi cunoscut.

În primăvara anului 1938, după Paști, credincioșii au deschis în taină mormântul, au așezat trupul într-⁠un sicriu făcut în grabă și i-⁠au pus în mână un ou roșu de Paști. Vestea morții a ajuns la mitropolitul Serghie (Stragorodski), locțiitorul tronului patriarhal, care a săvârșit slujba înmormântării în lipsă.

Pe mormânt s-⁠a pus o cruce cu inscripție, distrusă curând de autorități. Locul a rămas însă cinstit de credincioși în toți anii sovietici.

Lucrările sale, mai ales predicile și „Însemnările de didactică”, au fost tipărite la Tver în 2002 și 2003, iar mai multe dintre cuvântările lui au apărut în revista Patriarhiei Moscovei.

Protoiereul Gheorghe Mitrofanov l-⁠a numit cel mai luminos și totodată cel mai tragic exemplu de statornicie a celor prigoniți. La 26 octombrie 1993 au fost aflate moaștele sale, care se află astăzi în Catedrala Înălțării Domnului din Tver. În 1997 Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a trecut în rândul sfinților noi mucenici.

În Eparhia de Ekaterinburg funcționează din 2007 un seminar ortodox pentru învățători care îi poartă numele. Sfântul Sfințit Mucenic Tadei este prăznuit la 31 decembrie (18 decembrie pe stil vechi), ziua muceniciei, și la 26 octombrie (13 octombrie pe stil vechi), ziua aflării moaștelor.