Simeon Jelnin

Sfântul Cuvios Simeon Jelnin, ieroschimonah de la Pskov-⁠Pecerska, a fost mulți ani duhovnic și sihastru în peșterile mănăstirii și a adormit în ajunul Bobotezei, în ianuarie 1960. A fost slăvit între sfinți la 1 aprilie 2003.

Copilăria și chemarea S-⁠a născut la 1 martie 1869 în satul Iakovlevskaia, ținutul Ostrov, gubernia Pskov, într-⁠o familie țărănească evlavioasă, a lui Ioan și Natalia, și a primit la botez numele Vasile. A crescut în ascultare față de părinți. Un monah de la Mănăstirea Krîpeț, Corneliu, trecea adesea pe la ei și, culcându-⁠se cu copilul, îi spunea: „Vei fi monah, vei fi un mare stareț.” La zece ani, auzind de viața Sfântului Serafim de la Sarov, a găsit în câmp o piatră mare și s-⁠a rugat pe ea, voind să-⁠l imite. La doisprezece ani a mers cu părinții la Mănăstirea Pskov-⁠Pecerska și a vrut să rămână acolo pentru totdeauna. La douăzeci de ani l-⁠a rugat pe tatăl său să-⁠l lase la mănăstire, dar acesta zicea că trebuie însurat, nu călugărit. Vasile a rămas pe loc și le-⁠a spus că nu se va însura niciodată. Tatăl a văzut seriozitatea voinței lui și i-⁠a îngăduit să-⁠și ridice în ogradă o căsuță în care a trăit și s-⁠a rugat în singurătate până la douăzeci și cinci de ani. Un bătrân fericit pe nume Simeon, venit în sat, l-⁠a gonit într-⁠o zi din casă pe Vasile, până dincolo de sat, apoi s-⁠a întors în casă, s-⁠a așezat pe laviță și a murit. Toți au înțeles că fericitul îl alungase pe Vasile spre mănăstire, iar tatăl a cedat.

În mănăstire În 1896 Vasile a intrat novice la Pskov-⁠Pecerska. Arhimandritul Metodie (Holmski, † 1906), locțiitorul de atunci, l-⁠a luat chelar. Lucra și la ascultările obștii, mai ales la hotelul pelerinilor, adesea de la cinci dimineața până seara târziu, iar în puținul timp liber, când tinerii se odihneau pe Sfântul Deluț, se retrăgea în atelierul de tâmplărie, unde ca meșter priceput făcea lucruri folositoare. În 1900 a fost tuns monah cu numele Vasian, în 1901 hirotonit ierodiacon, iar în 1903 ieromonah și numit econom la mănăstirea Snetogorsk din Pskov, de unde s-⁠a întors după patru ani la Pecerska și a fost trimis să refacă gospodăria moșiei Mustișcevo, la douăzeci și cinci de kilometri. Acolo a trebuit să zidească o biserică a Sfântului Ioan Botezătorul, o casă bisericească și toate cele de trebuință, și să pună pământul în rodire. Și-⁠a petrecut anii în greutăți: „din opinci nu mă mai dezbrăcam”, povestea el. Când treaba a mers bine, s-⁠a întors în mănăstirea sa la patruzeci și șase de ani.

La revoluție, egumenul, episcopul Ioan (Bulin, † 1941), a vrut să-⁠l facă locțiitor al mănăstirii, dar el s-⁠a ferit din smerenie și a cerut să fie tuns în schimă, simțind o „îndemnare lăuntrică”. La 3 februarie 1927 a fost tuns cu numele Simeon și numit duhovnic al frăției și al pelerinilor. Egumenul l-⁠a dus într-⁠o chilie îngustă, umedă și întunecată, de fapt o peșteră săpată în munte lângă biserica Adormirii, și i-⁠a zis: „Iată chilia ta, aici vei muri.” Așa a și fost.

Sihăstria Astfel a început nevoința de rugăciune și de bătrânețe a ieroschimonahului Simeon, care a ținut treizeci și trei de ani. Se ruga zilnic la Liturghia timpurie în peștera Adormirii, la jertfelnic, pomenind pe toți fiii lui duhovnicești; noaptea își făcea pravila schimonahului, iar ziua primea pe frați și pe numeroși pelerini în chilie, muncind și în atelierul de tâmplărie. A răbdat multe ispite de la demoni: în prima noapte duhurile rele au umplut chilia, înfricoșătoare, și au început să strige la el: „De ce ai venit? Pleacă, tot nu te lăsăm să locuiești aici.” Povestea el: „Credeam că nu voi scăpa din chinul acela, nu puteam nici să-⁠mi fac cruce, ci doar spuneam: Doamne, primește duhul meu.” Ispitele s-⁠au repetat, dar nu mai atât de cumplit, și cu ajutorul lui Dumnezeu a învățat să le respingă prin puterea crucii și a rugăciunii. Pentru marea lui dragoste de Dumnezeu și de oameni și pentru smerenie, i s-⁠au descoperit darurile rare de a vindeca sufletele, de a înainte-⁠vedea și de a tămădui boli sufletești și trupești; despre ele s-⁠au păstrat multe mărturii scrise ale celor vindecați prin rugăciunile lui. Din smerenie își ascundea înainte-⁠vederea: „Nu sunt vizionar; vârsta mă ajută, am intrat în casă mai devreme decât ceilalți și îi cunosc mai bine rânduielile”, zicea el, prefăcându-⁠se. În viața sa scrisă a lăsat o însemnare: „Greu e drumul monahal, dar mai greu e al schimonahului, dacă mergem cum ne-⁠a arătat Domnul nostru Iisus Hristos. Prin cercetarea Duhului Său Preasfânt, toate se pot birui și răbda.” Șaizeci și patru de ani de nevoință l-⁠au făcut vas al harului, care strălucea în ochii și în chipul lui.

Sfârșitul și cinstirea În ultimele zile s-⁠a slăbit mult, dar a primit oamenii. Întrebat de fiii duhovnicești pe cine îi lasă, a răspuns: „Pe Maica Domnului.” Îi îndemna să se iubească și să ierte orice jignire, căci ura față de un singur om duce la păcat de moarte. Din smerenie și ascultare a arătat o ultimă lecție: după o descoperire, își aștepta sfârșitul la 15 ianuarie 1960 (2 ianuarie în stilul vechi), de ziua Sfântului Serafim de Sarov. Dar locțiitorul mănăstirii, arhimandritul Alipie (Voronov, † 1975), vizitându-⁠l, s-⁠a temut să nu moară de ziua Botezului Domnului și l-⁠a rugat să ceară de la Dumnezeu amânare. „Bine, tu ești locțiitor, eu sunt novice, să fie cum zici”, a răspuns bătrânul. Așa s-⁠a făcut: a adormit în ajunul Bobotezei, la 5 (18) ianuarie, iar înmormântarea a avut loc după sărbătoare. La slujba înmormântării au venit mulți fii duhovnicești; slujba a fost săvârșită de arhimandritul Alipie cu patruzeci de preoți, iar racla cu sfintele moaște a fost așezată în peșterile mănăstirii, în locul arătat de el în timpul vieții. La 1 aprilie 2003 a fost slăvit în ceata sfinților de la Pskov-⁠Pecerska, iar moaștele lui se odihnesc în biserica Întâmpinării Domnului din mănăstire. Prin rugăciunile sale dă ajutor celor ce vin cu credință, iar mulți își află pacea sufletului și vindecare de boli.

Este pomenit la 18 ianuarie și la 1 aprilie (Slăvirea), apoi, după stilul nou, la 11 iulie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Pskov, la 18 iulie (zi mobilă) în Soborul cuvioșilor de la Pskov-⁠Pecerska și la 1 decembrie în Soborul sfinților din Estonia.