Sofia de Sluțk

Sfânta Binecredincioasa Cneaghină Sofia a Slutskului, în lume Sofia Iurievna Olelkovici-⁠Radziwill, a fost ultima urmașă a neamului prinților Olelkovici din Slutsk și Kopîl, coborâtori din marele duce Algirdas, apărătoare a Ortodoxiei și făcătoare de milostenii. A murit la 19 martie 1612 și este pomenită la 19 martie (1 aprilie), la 4 (17) iunie, în Belarus, și în a treia duminică după Rusalii, în Soborul sfinților belaruși. A fost trecută în rândul sfinților de Biserica Ortodoxă în 1983 (după un izvor, la 3 aprilie 1984).

S-⁠a născut la 1 mai, în 1585 sau 1586, după izvoare. Mama ei, Barbara Kiszka, a murit în același an, iar tatăl, prințul Iuri Olelkovici, a murit la 6 mai 1586, după unele izvoare când ea avea doar cinci zile. A fost crescută de rude îndepărtate, mai întâi de guvernatorul Samogitiei, Iuri Chodkiewicz, care a dus-⁠o la Vilnius, apoi de Ieronim Chodkiewicz, guvernatorul Brestului. Din moștenire a ajuns cea mai bogată mireasă a Poloniei și Lituaniei, stăpână a principatului Slutsk și a celui de la Kopîl. Din pricina datoriilor pe care familia Chodkiewicz le avea față de familia Radziwill, s-⁠a hotărât ca Sofia să fie logodită cu Janusz Radziwill, prințul de Nesvij, fiul voievodului Vilniusului, Krzysztof Radziwill. Pe atunci Sofia avea unsprezece ani. Nunta a fost fixată pentru 6 februarie 1600, la Vilnius, dar între cele două familii s-⁠a ivit o neînțelegere pentru socoteli, iar Chodkiewiczii s-⁠au retras cu Sofia în castelul lor din Vilnius. Tatăl lui Janusz a strâns șase mii de ostași, iar Chodkiewiczii aveau două mii cinci sute; încordarea s-⁠a potolit abia când patru senatori trimiși de regele Sigismund al III-⁠lea Vasa au început tratative de pace, iar învoiala a declarat nule pretențiile Radziwillilor față de Chodkiewiczi, aceștia fiind despăgubiți pentru felul în care administraseră averea prințesei.

Janusz Radziwill a cerut papei Clement al VIII-⁠lea, la 20 iulie 1600, îngăduința de a se căsători cu Sofia. Pentru că ea a stăruit să rămână ortodoxă și să-⁠și crească copiii în Ortodoxie, s-⁠a ajuns la o corespondență între papă și patriarhul Constantinopolului despre căsătoria între confesiuni. Unirea de la Brest din 1596, prin care Biserica Belarusă și cea Ucraineană treceau de la Patriarhia Constantinopolului la Sfântul Scaun, i-⁠a pricinuit o mare durere, căci ea nu voia să treacă la catolicism, religia celei mai mari părți a nobilimii poloneze și lituaniene (dar nu a viitorului ei soț, care era pe atunci calvin). Căsătoria s-⁠a făcut la 1 octombrie 1600, într-⁠una dintre catedralele Brestului, după rânduiala ortodoxă, în ziua praznicului Acoperământului Maicii Domnului.

Sofia și-⁠a petrecut cea mai mare parte a vieții în moșiile familiei Olelkovici din Belarus. Din pricina călătoriilor dese ale soțului, s-⁠a dedicat vieții religioase și milosteniei. A fost împotriva unirii bisericești și apărătoare a Bisericii Ortodoxe, a păstrat și a întemeiat multe biserici; în vremea ei, Slutskul a devenit un însemnat centru al mișcării ortodoxe din Marele Ducat al Lituaniei. A murit la 19 (sau 9) martie 1612 în satul Milenec, la întâia naștere. Singurul ei copil s-⁠a născut mort (după alte izvoare, a avut mai mulți copii, morți curând după naștere); potrivit lui Atanasie Kalnofoiski, fiica Ecaterina a murit la șaisprezece ore după mamă, iar la Lavra Peșterilor din Kiev a existat o piatră de mormânt făcută la porunca soțului. Averea ei a rămas lui Janusz Radziwill și a stat mai târziu la temelia puterii lui Bogusław Radziwill. Ea este eroina unei povestiri în trei volume a lui Józef Ignacy Kraszewski, „Ostatnia z książąt słuckich”. La 3 februarie 2016, Soborul episcopilor Bisericii Ruse a statornicit cinstirea ei în toată Biserica, între sfinții locali larg cinstiți. O biserică din Minsk îi poartă numele.