Șușanica

Sfânta Muceniță Șușanica (Shushanik) a fost o nobilă armeană din veacul al V-⁠lea, fiica lui Vardan Mamikonian, soția stăpânitorului georgian Varsken. A fost chinuită și întemnițată de soțul ei, care renunțase la creștinism, și a murit după șase ani de închisoare, în jurul anului 475. Este cinstită ca mucenică în Biserica Georgiei și în cea Armeană. Biserica Georgiei o pomenește la 17 octombrie.

Familia și căderea soțului Șușanica a fost fiica sparapetului (comandantului armatei) Armeniei, Vardan Mamikonian, și soția lui Varsken, pitiahș al Kartliei de Sud, vasal al regelui Vahtang Gorgasali. Viața ei ne este cunoscută mai ales din Mucenicia sfintei regine Șușanica, scrisă de duhovnicul ei, Iacob din Țurtavi, martor la întâmplări. Lucrarea este socotită cel mai vechi text păstrat al literaturii georgiene.

Potrivit Vieții, în 466 Varsken, care se împotrivea politicii de unire a regelui, a plecat în Persia să caute sprijinul șahului Peroz. Pentru alianță, el s-⁠a căsătorit cu fiica șahului, a lepădat creștinismul, a primit zoroastrismul și a făgăduit să-⁠și aducă la noua credință prima soție și copiii.

Statornicia Când s-⁠a întors, Varsken a aflat că Șușanica, înștiințată de soli, nu mai ieșise de trei zile din chilie și se ruga neîncetat pentru mântuirea sufletelor copiilor ei. Mai întâi cu vorba, apoi cu sila, a încercat să o aducă la palat. Ea a ieșit din chilie, îndemnată de rude și dorind să evite o vărsare de sânge. După două zile, Varsken a dat un ospăț și, cu ajutorul rudelor, a încercat să o facă să se lepede de credință. Neizbutind, a bătut-⁠o crunt, a pus-⁠o în lanțuri și a închis-⁠o într-⁠o încăpere a palatului. Preoții aveau grijă de ea, aducându-⁠i pe ascuns apă și hrană.

În Postul Mare, când Varsken a plecat în expediție împotriva hunilor, Șușanica a fost scoasă din închisoare și s-⁠a așezat într-⁠o chilie lângă biserică, în întuneric deplin. Întors din război și aflând că a rămas credincioasă, soțul ei a târât-⁠o de la biserică până la palat peste spini aruncați anume și a chinuit-⁠o cumplit. Neizbutind nici atunci să o facă să se lepede, a poruncit să fie închisă pe veci într-⁠o temniță.

Temnița și adormirea Cei șase ani petrecuți în temniță, istoviți de chinuri, lanțuri, metanii și stat în picioare, au făcut-⁠o, după cuvântul autorului Vieții, o flaută duhovnicească. De prin toată Kartlia veneau oamenii la ea și fiecare primea, prin rugăciunile ei, ce cerea. Iacob din Țurtavi pomenește multe minuni săvârșite de ea încă din viață. În al șaptelea an de închisoare s-⁠a îmbolnăvit greu și s-⁠a mutat la Domnul în ziua Sfinților Cosma și Damian, la 17 octombrie. Moaștele i-⁠au fost scoase din cetate cu mare cinste și îngropate lângă o biserică. După tradiție, odihnesc în biserica Metehi din Tbilisi.

Anul 475 este reconstituit din date indirecte, iar un izvor sârb dă pentru moarte data de aproximativ 466. Iacob a scris Viața între 476 și 483, deoarece nu spune nimic despre uciderea lui Varsken de către regele Vahtang, în 482 sau 483.

Cinstirea Biserica Georgiei o pomenește la 17 octombrie, iar Biserica Armeană, marțea dintre 20 și 26 septembrie. Unele izvoare o numesc Suzana a Georgiei și dau pomenirea ei la 10 septembrie.