Anatolie Ivanovski

Sfântul Sfințit Mucenic Anatolie (Anatolie Dimitrievici Ivanovski) a fost cleric al Bisericii Ruse, născut în 1863 în satul Pektubaevo, ținutul Iarensk, gubernia Viatka, și împușcat la 30 octombrie 1918 la Urjum. Prin hotărârea Patriarhului și a Sfântului Sinod din 23 iunie 2008 a fost trecut în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ruși. Izvoarele nu se potrivesc asupra treptei: fișa îl numește preot, dar viața lui așa cum o dau ele se oprește la treapta de diacon, pe care a purtat-⁠o din 1901.

A rămas fără părinți la trei ani și a fost crescut de unchi și mătușă, preotul Eufimie și Elisaveta Kelsievna Ivanovski, în satul Maskanur, ținutul Urjum. Tatăl lui fusese preotul Dimitrie Ivanovici Ivanovski. A cântat în corul bisericesc. S-⁠a mutat la Kirov cu ajutorul arhiereului din Viatka, care l-⁠a observat într-⁠una din călătoriile prin eparhie. Curând a intrat la seminarul teologic din Viatka. În timpul studiilor a cântat și în corul arhieresc și a ajuns ipopsalt. În iunie 1883 a absolvit seminarul, iar în septembrie 1884 a fost numit citeț la biserica Sfintei Treimi din satul Salobeliak, ținutul Iarensk. A predat cântarea în școala bisericească și cânta la vioară. În aprilie și iulie 1887 a fost citeț la biserica de cimitir din Iarensk. În același an a intrat la Universitatea din Kazan, a învățat trei ani și, din pricina bolii, a fost dat afară la cererea lui personală la 30 aprilie 1890.

A locuit pe rând la Kazan, Elabuga și Cistopol și a cântat în cor, apoi s-⁠a așezat în satul Șulka, ținutul Iarensk, unde trăiau părinții soției sale. A intrat din nou în slujbă eparhială abia la 24 februarie 1895, numit citeț la biserica Înaintemergătorului din satul Suvod. La 11 noiembrie 1895 a fost mutat la biserica Semnului din Țekeevo. La 17 februarie 1901 a devenit diacon și a fost trimis la biserica Maicii Domnului din Kazan din satul Saltak-⁠Ial, ținutul Urjum, unde a slujit șaptesprezece ani. A predat Legea lui Dumnezeu și a condus mai multe școli parohiale și ale zemstvei. A primit în 1905 epigonaționul, în 1913 scufia, un semn de piept în amintirea celor trei sute de ani ai casei Romanov (1913) și medalia în amintirea celor douăzeci și cinci de ani ai școlilor parohiale.

La 30 septembrie 1918 a fost arestat de comitetul de anchetă extraordinar al ținutului Urjum pentru lupta cu contrarevoluția și dus la Urjum, unde la 3 octombrie a fost pus sub pază. A fost anchetat la 16, 18 și 19 octombrie 1918 și nu s-⁠a recunoscut vinovat. La 18 octombrie 1918 a fost osândit la moarte prin hotărârea Comisiei Extraordinare pentru lupta cu contrarevoluția, speculația, sabotajul și infracțiunile de serviciu de pe lângă Consiliul Comisarilor Poporului pe frontul cehoslovac. Sentința a fost împlinită la 30 octombrie 1918 la Urjum.