Talasie Libianul

Cuviosul Talasie Libianul a fost egumen al unei mănăstiri din pustia Libiei, în Africa, în secolul al VII-⁠lea, prieten și părtaș duhovnicesc al Sfântului Maxim Mărturisitorul. A murit la adânci bătrâneți, în jurul anului 660 după un izvor, după calendarul nostru în 648. Este pomenit la 20 mai. Numele lui nu se află la început în sinaxare, ci apare în canonul Cuviosului Teodor Studitul pentru sâmbăta Săptămânii brânzei, unde este numărat între sfinți.

Viața

Despre obârșia lui, despre vremea și locul nașterii și morții nu se știe nimic. A fost preot și egumen al unei mănăstiri din Libia. Sfântul Maxim a păstrat cu el legătură duhovnicească, după cum arată scrisorile lui Maxim și faptul că i-⁠a închinat o carte deosebită, Către Talasie, în care tâlcuiește locuri grele ale Sfintei Scripturi. Cinci dintre scrisorile păstrate ale lui Maxim i-⁠au fost adresate lui. Scrisorile lui Talasie către Sfântul Maxim abundă în lămuriri ale Sfintei Scripturi, spune un izvor.

Scrierea

Lucrarea lui de căpetenie sunt cele Patru sute de capete despre dragoste, înfrânare și viața după minte, o culegere de zicători și învățături scrise în chip de acrostih, împărțită în patru sute de capete, câte o sută în fiecare. Citind literele de început ale zicerilor, în original, se alcătuiește zicerea așezată la începutul fiecărei sute, ca temă. Zicerile sunt scurte, nu depășesc un rând sau un rând și jumătate, și nu au o ordine de întocmire metodică. Limba lui este limpede, cu ritm poetic. După un izvor grecesc lucrarea a fost scrisă pentru un preot, Pavel. Pe lângă cele morale, lucrarea atinge și întrebări de credință despre întruparea lui Iisus Hristos și jertfa Lui izbăvitoare. Învață și despre îndumnezeirea „întregii făpturi”. Învățătura lui despre Duhul Sfânt pare a fi o culegere din învățătura primită de la Sfinții Părinți de mai înainte. Sfântul Ioan Damaschin a folosit ideile lui Talasie când a scris Tâlcuirea sa a credinței.