Alcuin de York

Sfântul Cuvios Alcuin de York (Ealhwine, Albinus, Flaccus) a fost cărturar, poet și învățător anglo-⁠saxon din York, în Northumbria, abate de Marmoutier, la Tours, și dascăl la curtea lui Carol cel Mare. S-⁠a născut în jurul anului 735 și a adormit la 19 mai 804. Este pomenit de calendarul ortodox printre sfinții Occidentului de dinainte de Marea Schismă.

Despre părinții și familia lui nu se știe aproape nimic. Se pare că era rudă cu Sfântul Willibrord. A venit la catedrala din York pe vremea arhiepiscopului Ecgbert, ucenic al lui Beda, în epoca de aur a școlii de acolo, vestită pentru artele liberale, literatură, științe și învățătura religioasă. A devenit învățător în anii 750, iar după ce Æthelbert a ajuns arhiepiscop, în 767, a condus școala; a fost diacon, dar nu a fost niciodată preot. Deși nu se știe să fi făcut voturi monahale, a trăit ca un monah. În 781 regele Ælfwald al Northumbriei l-⁠a trimis la Roma să ceară papei confirmarea arhiepiscopiei de York, iar la întoarcere l-⁠a întâlnit pe Carol cel Mare, la Parma.

Convins cu greu să intre în slujba lui Carol, a scris mai târziu că Domnul îl chema la slujba regelui Carol. Din 782 a condus Școala Palatină din Aachen, unde, până în 790, i-⁠a învățat pe Carol însuși, pe fiii lui Pepin și Ludovic și pe tinerii clerici ai capelei palatului, aducând de la York ajutoare și ridicând nivelul învățăturii, așa că instituția s-⁠a numit „școala magistrului Albinus”. Ca sfetnic a criticat silnicia de a boteza pe păgâni sub amenințarea morții: „Credința este un act liber al voinței, nu unul silit”. Argumentele lui au izbutit, iar Carol a desființat în 797 pedeapsa cu moartea pentru păgânism. A scris epitaful papei Adrian I, așezat pe mormântul acestuia la Roma înainte de încoronarea lui Carol, din ziua de Crăciun a anului 800.

În 790 s-⁠a întors în Anglia, apoi Carol l-⁠a chemat din nou ca să lupte împotriva ereziei adopționiste din Toledo; la sinodul de la Frankfurt din 794 a apărat învățătura ortodoxă împotriva lui Felix de Urgel. Scrisorile și poemul lui despre jefuirea mănăstirii Lindisfarne de către vikingi, în 793, sunt singura relatare importantă din vremea aceea.

În 796, în jur de șaizeci de ani, Carol l-⁠a pus la conducerea abației Marmoutier din Tours, cu înțelegerea că va fi la dispoziție când regele îi va cere sfatul. Acolo a încurajat munca monahilor la scrierea cunoscută ca minuscula carolingiană, strămoașa literelor latine de azi, pe care a păstrat-⁠o și i-⁠a redat curăția formei. A pregătit patru Biblii la Tours, în anii 799 - 801, și a lăsat scrieri teologice, morale, gramaticale și poezii. A adormit la 19 mai 804, cu zece ani înainte de împărat, și a fost îngropat în biserica Sfântul Martin.