Plautilla

Plautilla este numele unei văduve romane cucernice, legate de tradiția târzie antică și medievală de mucenicia Apostolului Pavel. Se spune că a murit ca mucenică în jurul anului 67, în vremea împăratului Nero. Biserica bizantină o pomenește la 20 mai. Despre ea nu se știe nimic istoric sigur, iar povestirile se sprijină pe scrieri apocrife și pe legendă, de aceea o prezentăm ca pe o sfântă a tradiției.

După tradiție, a trăit în veacul I în Roma, a fost o tânără văduvă uimită de predica sfinților apostoli și a primit botezul, după părerea cuprinsă în izvor, de la Apostolul Petru. Se crede că grija mai departe pentru un grup de femei creștine, între care Sfintele Anastasia și Vasilisa, a luat-⁠o asupra sa Apostolul Pavel. Se mai spune că este mama Sfintei Domitila.

Cea mai veche versiune amănunțită a întâmplării cu vălul se află în scrierea apocrifă de la sfârșitul antichității sau începutul Evului Mediu, Mucenicia lui Pavel (Martyrium Pauli), transmisă sub numele lui Linus. În paragraful al șaisprezecelea se spune că Pavel și-⁠a legat ochii cu vălul Plautillei înainte de moarte. După această povestire, ea l-⁠a întâlnit pe Pavel pe când era dus la moarte în afara cetății și i-⁠a împrumutat vălul ca să-⁠și acopere ochii; după tăierea capului lui, vălul i-⁠a fost înapoiat în chip minunat.

Culegeri medievale, mai ales Legenda aurită a lui Iacob de Voragine, repetă și răspândesc întâmplarea, dând uneori Plautillei și numele „Lemobia”. Legenda spune că, pe când Pavel era dus la Poarta Ostiei, creștina Plautilla a plâns și i-⁠a cerut rugăciunile; el i-⁠a cerut vălul cu care își acoperea capul, ca să-⁠și acopere ochii cu el, apoi ea să-⁠l ia înapoi. Unii batjocoreau femeia că dăduse o pânză atât de scumpă unui „vrăjitor”, iar vălul i-⁠a fost întors în chip minunat.

„Vălul Plautillei” a ajuns un motiv cunoscut în arta apuseană, care înfățișează tăierea capului lui Pavel și minunea de după aceea. Un panou de la Muzeul de Artă al Universității Princeton, numit de obicei Tăierea capului Sfântului Pavel, a fost citit în lumina acestei minuni, într-⁠un studiu al lui Guy C. Bauman (1977). O inițială italiană din veacul al XIV-⁠lea la Muzeul J. Paul Getty înfățișează aceeași scenă, iar Muzeul de Arte Frumoase din Boston păstrează o tapiserie flamandă, Sfântul Pavel cerând vălul Plautillei, care citează explicit Legenda aurită.